Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate, însă acestea fac obiectul unor avertizări de tip nowcasting transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
De altfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de ploi ce pot ajunge și până la 50 de l/mp, furtună și descărcări electrice, în următoarele zile. Avertizarea meteo ANM este valabilă începând până luni, 7 octombrie 2024.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord vest a țării, dar și deficitar în regiunile sud-vestice, sudice, nord estice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în extremitatea de nord-vest a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sudice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Sursa foto: Shutterstock / Administrația Națională de Meteorologie.