Daniela Gyorfi (55 ani) s-a lăsat de multe ori pe mâna medicului estetician pentru a arăta așa cum își dorește. Acum, artista a dezvăluit care a fost motivul pentru care a decis să schimbe ceva la aspectul ei fizic.
Daniela Gyorfi și-a făcut alte câteva intervenții estetice la nivelul feței. și a scos din buzunar nici mai mult, nici mai puțin de 5.000 de euro.
„Mi-am făcut niște proceduri care sunt noi pe piață (…) Mi-a pus niște fire, deci mi-a ridicat pur și simplu fața, mi-a făcut și de aici, pielea de la mandibulă cedează prima. (…) Eu m-am ferit de acest lifting facial. E tăietură, trebuie să stai în recuperare foarte mult, eu sunt la patru zile de la intervenție și dacă vă uitați puțin la mine, clar că sunt puțin umflată, am niște vânătăi, dar pot să vorbesc, am avut cântări. (…) Costă 5.000 de euro. Sunt niște intervenții care țin cinci șase zile și tot ce înseamnă estetic nu este ieftin, adică nu poți să îți faci cu doi lei”, a spus Daniela Gyorfi la Xtra Night Show, potrivit libertatea.ro.
Artista a intervenit la nivelul feței, operându-și nasul, mărindu-și buzele și a apelat inclusiv la augumentare mamară. Patru operații de mărire a sânilor și-a făcut Daniela, care recunoaște că nu și-ar mai pune silicoane, dacă ar putea da timpul înapoi.
„Ca să arăți bine trebuie să faci anumite lucruri. Când îți faci niște lucru își faci ca te simți bine. Mie îmi place să arăt bine”, a mai zis Daniela Gyorfi.
În 1989, Daniela urca pe scenele festivalurilor, unde spera să câștige premii cu vocea sa frumoasă. Imagini din 1996, când participa la Festivalul Amara, o arată blondă, plină de viață și extrem de încrezătoare.
Artista purta pe atunci machiaj de scenă, pronunțat în zona ochilor și a buzelor, iar părul său creț, cu breton, îi punea în evidență trăsăturile parcă sculptate ale feței.
Sursă foto: Instagram @danielagyorfi/ capturi video Youtube