De asemenea, au fost semnalate 166 de cazuri de gripă clinică și două cazuri de gripă confirmate de laborator, se arată în raportul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, în săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie, prima săptămână de supraveghere din sezonul 2024-2025, au fost raportate 74.685 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 2,2% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (73.042).
Diferența în plus față de media calculată de 70.684 a cazurilor din ultimelor sezoane (2017-2024, fără sezoanele pandemice) a fost de 5,7%.
Totodată, au fost înregistrate 166 de cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 96 cazuri în aceeași săptămână a sezonului precedent, și două cazuri de gripă confirmată de laborator (1 cu virus gripal B și 1 cu virus A nesubtipat).
Până în 6 octombrie au fost înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) un număr de 180.704 persoane vaccinate antigripal, din care 177.679 din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat.
Sursa foto: Envato.