Fiecare dintre noi își dorește să încetinească efectele timpului și să păstreze aspectul proaspăt și radiant al tinereții. În zilele noastre, datorită tratamentelor de rejuvenare facială cu laser, acest vis devine realitate.
Despre cele mai noi și eficiente proceduri de întinerire, care nu doar corectează, dar și previn îmbătrânirea prematură a pielii, dar și cum funcționează aceste tehnologii avansate, ne vorbește Dr. Amalia Anghel, medic primar Dermatovenerologie în cadrul Skinmed Clinic, Centrul de Excelență în Dermatologie București, doctor în Stiințe Medicale și expert în Estetica Medicală.
Dacă îți dorești un ten tânăr, fără riduri, pete solare sau alte imperfecțiuni, aceste tratamente sunt ideale pentru tine! Fie că ai între 20 și 30 de ani și vrei să previi primele semne de îmbătrânire, fie că te confrunți deja cu riduri profunde sau alte probleme, tratamentele cu laser sunt soluția modernă și eficientă pentru a redobândi un aspect sănătos al pielii.
Dr. Amalia Anghel: “La Skinmed Clinic, abordarea noastră este una personalizată și complexă, adaptată nevoilor fiecărui pacient. Tratamentele de rejuvenare cu laser funcționează prin stimularea producției de colagen și elastină, principalele componente care mențin pielea fermă și tânără. Cu ajutorul energiei laser, celulele pielii sunt regenerate, iar textura și tonusul pielii sunt îmbunătățite vizibil.”.
Există două mari categorii de tratamente cu laser:
Laserele ablative, care îndepărtează stratul superior al pielii, fiind perfecte pentru ridurile profunde și cicatrici.
Laserele non-ablative, care stimulează colagenul fără a afecta suprafața pielii.
Ambele tipuri sunt rapide, cu efecte vizibile după prima ședință, iar timpul de recuperare este minim, de cele mai multe ori nefiind necesar deloc. Deși pot apărea o ușoară roșeață sau umflare, acestea dispar în câteva ore, iar rezultatul este o piele mai fină și uniformă.
Dr. Amalaia Anghel: “Considerat standardul de aur în rejuvenarea facială, laserul CO₂ este extrem de eficient pentru tratarea ridurilor, cicatricilor post-acnee și chiar prevenirea cancerului de piele. Cu o precizie de neegalat, acest laser îndepărtează țesutul deteriorat, stimulând regenerarea pielii și lăsând în urmă un ten neted și uniform. În plus, este ideal și pentru rejuvenarea zonelor delicate, precum gâtul, decolteul și chiar pleoapele.”.
“Un adevărat star în tratamentele anti-aging este Alma Hybrid, o combinație inovatoare de lasere și ultrasunete, care oferă rezultate spectaculoase cu un timp de recuperare redus. Această tehnologie permite pătrunderea profundă a substanțelor active în piele, oferind o rejuvenare intensă și corectarea eficientă a cicatricilor, ridurilor și pigmentării neuniforme.”, adaugă Dr. Amalia Anghel.
Alege să îți redobândești strălucirea naturală!
“Tratamentele de rejuvenare facială cu laser reprezintă soluția ideală pentru o piele perfectă și un ten întinerit. Optând pentru specialiști și pentru cele mai avansate tehnologii, îți oferi un drum rapid și sigur către tinerețe, cu rezultate care îți vor schimba complet încrederea în sine!”, conchide medicul.