Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim brut pe economie va crește la 4.050 de lei, conform unui acord încheiat între Guvern, Sindicate și Patronate.
Această majorare vine în contextul angajamentului României de a implementa Directiva europeană privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, care prevede că venitul minim trebuie să reprezinte între 47% și 52% din salariul minim european.
România va atinge astfel limita inferioară a acestui interval, cu noul salariu minim brut reprezentând 47% din salariul minim european. În prezent, aproximativ 1,6 milioane de angajați din România câștigă salariul minim pe economie. Majorarea va fi însoțită și de menținerea măsurii de neimpozitare a sumei de 300 de lei din salariu, o facilitate care a fost aplicată și în anii anteriori.
Directiva europeană stabilește că salariul minim trebuie calculat pe baza unui coș de bunuri și servicii, care reflectă costul real al vieții în fiecare țară. Astfel, fiecare stat membru va avea propriul salariu minim european, adaptat la condițiile economice interne. În România, salariul minim brut se va raporta la jumătate din salariul mediu național și va fi influențat de factori precum inflația și productivitatea muncii.
Sursă foto – tonybangkok / Envato