Viața bate filmul. „Nephro”, primul film românesc inspirat din experiențele pacienților dializați

„Nephro” este primul film românesc care ilustrează realitatea pacienților cu boala cronică de rinichi in stadii avansate.
  • Publicat:

„Nephro” este primul film românesc care ilustrează realitatea pacienților cu boala cronică de rinichi in stadii avansate.

Scurtmetrajul nu este doar despre boală, ci și despre legăturile umane care joacă un rol important în procesul de vindecare emoțională. Este un exercițiu de empatie, prin care Fresenius Nephrocare România, lider național în servicii de dializă, invită publicul să înțeleagă mai bine provocările pacienților dializați.

Boala cronică de rinichi și dializa

Boala cronică de rinichi este o afecțiune progresivă în care este afectată funcția renală, iar în stadii avansate, pentru a supraviețui, pacienții au nevoie de dializă sau transplant. În plus, aceasta aduce nu doar provocări fizice, ci și emoționale.

Tratamentul de dializă presupune efectuarea în centrul de dializă, a 3 ședințe de dializă pe săptămână, de câte 4 ore, ceea ce face necesar ca pacientul să își adapteze stilul de viață la noua realitate. Adaptarea la aceasta poate fi dificilă, implicând provocări mentale semnificative, motiv pentru care suportul psihologic devine esențial.

Fresenius Medical Care oferă soluții de dializă în întreaga lume, fiind lider în acest domeniu. În România, Fresenius Nephrocare tratează cei mai mulți pacienți, aproape 6000, în 36 de centre de dializă, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și pregătirea acestora pentru posibile transplanturi.

Suportul emoțional la pacienții dializați

Relațiile care se formează între pacienți și cu personalul medical, așa cum este exemplificat în „Nephro”, joacă un rol important în starea psihică a celor care urmează un tratament de dializă. În centrele de dializă Fresenius Nephrocare pacienții formează legături strânse cu colegii de salon, asigurându-și un sprijin emoțional vital.

Aceste conexiuni le oferă confort și ajută la procesul de vindecare psihologică. Un rol important în consolidarea emoțională îl au și psihologii din centrele de dializă Fresenius Nephrocare care, prin discuțiile cu pacienții, aniversările, încurajările de a scrie în revista pacienților și alte acțiuni, completează cu succes actul medical.

„Nephro”, o poveste inspirată din realitate

„Nephro”, invită publicul să descopere nu doar aspectele medicale, ci și emoțiile, poveștile si legăturile umane din spatele acestei afecțiuni cronice. Avându-i în distribuție pe Șerban Pavlu, Silvana Negruțiu și Ion Sapdaru, „Nephro” atinge inimile spectatorilor, aducând în prim-plan povestea reală a pacienților dializați, care devin astfel nu doar eroi ai propriilor vieți, ci si eroi de film.

Scurtmetrajul urmărește povestea Ancăi, o tânără de 26 de ani care urmează un tratament de dializă. Pusă în fața unei dileme ce îi va afecta cursul vieții, Anca descoperă puterea de a continua în relația improbabilă pe care o dezvoltă cu domnul Ionescu, alături de care își petrece câte 4 ore, de 3 ori pe săptămână, la dializă.

Urmărește și tu filmul „Nephro”, disponibil gratuit pe YouTube, și descoperă cum se transformă o realitate medicală într-o poveste emoționantă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult