Problemele din sfera uro-genitalǎ, un subiect tabu pentru majoritatea româncelor peste 50 de ani

A fost lansat departamentul de uro-ginecologie al Centrului de Sănătate a Femeii Medicover Mediplus, dedicat în special femeilor aflate la menopauză.
  • Publicat:
Problemele din sfera uro-genitalǎ, un subiect tabu pentru majoritatea româncelor peste 50 de ani
Problemele din sfera uro-genitalǎ, un subiect tabu pentru majoritatea româncelor peste 50 de ani

A fost lansat departamentul de uro-ginecologie al Centrului de Sănătate a Femeii Medicover Mediplus, dedicat în special femeilor aflate la menopauză. Inițiativa este un pas firesc, peste 60% dintre pacientele care s-au prezentat la centru în ultimii trei ani, aflate în perioada pre-menopauzei sau a menopauzei, prezentând afecțiuni din această sferă.

Conform datelor Medicover, simptome uro-genitale precum uscăciunea vaginală, infecțiile vaginale repetate, dispareunia (durerea sau disconfortul în timpul actului sexual) au fost prezente la 80% dintre pacientele consultate.

Incontinența urinară afectează unul din cinci europeni, fiind mai frecventă în rândul femeilor, însă în cazul celor peste 50 de ani incidența poate ajunge şi pană la 70% în jurul vârstei de 60 de ani. Tulburările de statică genitală sau prolapsul vaginal, atunci când organele pelvine alunecă din poziția normală, din cauza slăbirii mușchilor şi ligamentelor, impactează 50% dintre femei, aproximativ 15% dintre cazuri necesitând intervenții chirurgicale pentru rezolvarea afecțiunii.

„Perioada de pre şi post menopauză vine cu un spectru vast de probleme uro-ginecologice ce impactează substanțial calitatea vieții şi starea mentală a pacientelor. Am observat că dacă în perioada premergătoare menopauzei numeroase femei vin la medic, după instalarea menopauzei multe dintre ele renunță la vizitele anuale, motivele fiind legate de ruşine şi de creşterea toleranței la durere şi disconfort. După 50 de ani creşte şi frecvența apariției afecțiunilor oncologice din sfera ginecologică, de aceea depistarea precoce a acestor afecțiuni este importantă”, spune Dr. Iosif Niculescu, medic chirurg ginecolog.

Afecțiunile uro-ginecologice reduc drastic mobilitatea şi afectează serios viața socială şi de cuplu a pacientelor, precum şi starea lor mentală, într-o perioadă în care pot fi active la serviciu, în familie sau societate. Cel puțin jumătate dintre pacientele care ajung la Centrul de Sãnãtate a Femeii Medicover Mediplus au amânat câțiva ani vizita la medic, ceea ce a dus la agravarea simptomatologiei. Metodele terapeutice şi chirurgicale moderne aduc rezultate bune în tratarea afecțiunilor uro-genitale.

Aproximativ 25% dintre pacientele care vizitează Centrul de Sănătate a Femeii Medicover au nevoie de tratament chirurgical al incontinenței urinare de efort sau de chirurgie pelvină minim invazivă.

Pentru pacientele la care tulburãrile din sfera uro-ginecologiei apar în afara menopauzei şi care nu se calificã pentru soluții chirurgicale, propunem tratamente conservative. De asemenea, acestea pot fi considerate şi în contextul pregãtirii post-operatorie sau a consolidãrii tratamentului chirurgical.

La Spitalul Medicover Băneasa (Maternitatea Medicover) o echipă multi-disciplinară de chirurgi experimentați abordează minim invaziv problemele din sfera uro-ginecologiei, conform standardelor internaționale în domeniu. Perioada redusă de spitalizare, recuperarea şi integrarea socială rapidă sunt printre avantajele abordării minim invazive. Menopauza este factorul determinant al acestor probleme, la care obezitatea, sedentarismul şi alte boli cronice vin cu un aport suplimentar. Am creat un program pentru acest tip de paciente, care pe lângã abordarea chirurgicalã sã includã şi consiliere pentru schimbarea stilului de viațã, medicinã de recuperare şi consultații psihologice.

Centrul de Sănătate a Femeii Medicover, parte din spitalul Medicover Băneasa (Maternitatea Medicover), pune accent pe abordarea multi-disciplinară a menopauzei, având o echipă de ginecologi, endocrinologi, nutriționişti, psihologi şi specialişti în imagisticã.

Medicover continuă inițiativa de educare şi conştientizare #rusineadauneazagravsanatatii şi pentru specialitatea de uro-ginecologie, după ce a lansat această campanie în februarie pentru a creşte diagnosticarea cancerului de prostatã.

Urmărește CSID.ro pe Google News