Silviu Prigoană a murit la 60 de ani. Potrivit primelor informații ar fi murit într-un restaurant din Brașov, înecat cu mâncare, scrie Gândul.ro. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut să-l salveze.
Cunoscutul om de afaceri a făcut dezvăluiri șocante în urmă cu câțiva ani despre accidentul de muncă teribil în urma căruia și-a pierdut un picior. Incidentul, care a avut loc în 1984, l-a lăsat marcat atât fizic, cât și psihic, iar povestea a fost relatată chiar de el în cadrul emisiunii lui Dan Capatos.
Prigoană a povestit că accidentul s-a produs într-o fabrică din Gherla, unde lucra ca frigotehnist. Piciorul său a fost prins de un utilaj destinat manipulării cerealelor, iar membrul i-a fost întins și distrus până la tendon.
„Mi-a întins piciorul aproape trei metri, iar laba piciorului s-a dus înainte, cu tot cu mușchi. Când a venit salvarea, medicii nu aveau curaj să intre”, a relatat el.
Având la îndemână o cheie franceză, Prigoană a reușit să oprească utilajul singur, dar a rămas captiv încă o jumătate de oră, până la sosirea ajutoarelor. Când salvatorii nu au reușit să-i elibereze piciorul, Prigoană a cerut trusa medicală și, neavând altă soluție, a fost nevoit să-și taie singur tendonul pentru a putea fi dus la spital.
„Ei nu aveau curaj să taie și le-am zis să-mi dea foarfeca. Am tăiat tendonul și piciorul a sărit. Medicii încercau să mă liniștească, dar era evident că piciorul nu mai putea fi salvat”, a mai adăugat el.
Deși medicii au încercat să-i salveze cât mai mult din membru pentru a-l putea proteza, piciorul a intrat în cangrenă din cauza lipsei de vascularizare. În total, Prigoană a suferit trei operații succesive și a trecut printr-o experiență de moarte clinică timp de opt minute, din cauza unei doze prea mari de anestezic.
Prigoană a mărturisit că procesul de adaptare la proteză a fost lung și dificil.
„Când am văzut prima proteză, am realizat ce s-a întâmplat cu adevărat. Prima dată toată lumea vine și îți plânge de milă, apoi încep să te izoleze”, a spus el.
În ciuda suferinței și a dorinței inițiale de a se pensiona din motive medicale, Prigoană a găsit puterea de a o lua de la capăt și a reușit să-și construiască un nou drum în viață.
Sursa foto: captură video Kanal D