Dana Rogoz și-ar fi aniversat tatăl pe 18 noiembrie, însă acesta s-a stins din viață în urmă cu 11 ani. Actrița nu l-a uitat pe Cornel Rogoz, colonel în rezervă, însă leucemia l-a răpus.
În mai 2014, Cornel Rogoz, tatăl Danei Rogoz, s-a stins din viață la 60 de ani în urma unui diagnostic crunt: leucemie. De atunci, de două ori pe an, actrița își comemorează tatăl atât de ziua lui de naștere, cât și în ziua decesului.
Pe 18 noiembrie, în ziua în care Cornel Rogoz ar fi împlinit 71 de ani, Dana Rogoz și-a dezvăluit suferința pentru părintele pierdut într-o postare pe rețelele de socializare. „Azi să știți că ar fi fost ziua tatălui meu. Ar fi împlinit 71 de ani. Ultimele 11 aniversări au fost precum această… în absența. Sau poate se cade să pun cuvântul aniversări în ghilimele. De fapt, și absența tot în ghilimele.
Mai ales că ești în continuare cât se poate de prezent în gândurile mele, în conversațiile cu frații mei, cu Radu, cu prietenii mei, dar și cu nepoții tăi. Și continui să fii cumva prezent prin mine, căci descopăr că îți semăn în foarte multe privințe. M-am schimbat de când ți-am făcut ultimul tort, la 60 de ani.
Tortul ăla de morcovi, cu mai puțin zahăr adăugat. M-am schimbat mult de atunci, tată, am parcă altă viață, în alt ritm, trăiesc altfel! Dar parcă simt mai mult lucrurile cum le simțeai tu. Am căpătat cinismul tău. E jale, tată. Nici nu știu dacă să îți mulțumesc sau nu pentru însușirea asta, iată, moștenită! Mă rog, după cum vezi, ți-am moștenit și umorul. Negru. Ce ciudat. Scriu aceste rânduri pentru tine sau pentru mine?”, s-a confesat Dana Rogoz.
Actrița a și dezvăluit că și-a luat la revedere în spital de la tatăl ei, care a rugat-o să îl „pomenească”. „Mi-ai zis să te „pomenesc” – și a sunat prea religios și, implicit, ușor nefiresc venind de la ține. Dar ți-am promis că o voi face, atunci când ne-am luat la revedere în spital. Așa că probabil că asta e unul dintre motivele pentru care, de 2 ori pe an, povestesc oamenilor despre tine.
Dar o fac și pentru mine. Și văd cum se schimbă relația noastră, cum se schimbă relația mea cu absența ta, cum sentimentele capătă nuanțe și cum se instalează încet – încet o acceptare. Dorul, în schimb, nu trece. Și te lovește mai tare în astfel de zile. Era cât pe ce să închei cu la mulți ani. Doamne, ce absurd. Dar o să îmi urez mie, totuși, în încheiere, La Mulți Ani cu cât mai multe amintiri încă nealterate, neîncețoșate, nepierdute cu tine”.
Ce declanșează practic leucemia? Leucemia se instalează atunci când în sânge sunt prea multe celule albe. Mai exact, măduva spinării produce prea multe leucocite. În multe cazuri, aceste celule ajung în sânge, dar sunt şi cazuri în care aceste celule se lipesc de măduva osoasă şi le înlocuiesc pe cele sănătoase rămase.
„Febra, sângerările din nas, amețeala, sațietatea precoce pot fi semne ale leucemiei”, a explicat exclusiv pentru csid.ro dr. Mihaela Andreescu, hematolog.
În cazul unor pacienți, suspiciunile asupra leucemiei vin după efectuarea analizelor de bază, printre ele se numără și hemoleucograma.
„Însă cel mai comun simptom este febra. De obicei, febra nu este însoțită de niciun alt simptom sau manifestare a vreunei infecții. Simptomele se corelează de regulă cu scăderea în sângele periferic a elementelor circulante normale (a hemoglobinei, a neutrofilelor, a trombocitelor)”, a mai explicat medicul hematolog.
Lipsa părului, dar și pielea palidă sunt printre caracteristicele bolnavilor de leucemie în viziunea populară. Pielea devine mai galbenă căci, leucemia este conectată cu simptome precum anemia. Modificarea în volum a ganglionilor limfatici este o altă situație întâlnită în cazurile de leucemie. Pacienții cu această boală de sânge pot prezenta inclusive sângerări greu de oprit. Asta deoarece unii pacienți au o gravă problemă cu coagularea sângelui. Coagulare Intravasculară Diseminată (CID), o gravă alterare a procesului de coagulare, asociată cu sângerări abundente și greu de controlat. Pacienții diagnosticați cu leucemie acută trebuie să urmeze cu strictețe tratamentul medicamentos, să renunțe la fumat, dar și să respecte un regim alimentar echilibrat.
Foto: arhivă, Facebook