Coxartroza, cunoscută și sub numele de artroza șoldului, este o afecțiune care afectează activitățile zilnice, de la urcatul scărilor până la îmbrăcarea șosetelor. Manifestată prin durere, redoare articulară și limitarea mișcărilor, această problemă poate evolua în timp, reducând mobilitatea și calitatea vieții.
Dr. Mihai Râșcu, medic primar Ortopedie-Traumatologie și expert în chirurgie minim invazivă în cadrul Ortokinetic, ne explică tot ce trebuie să știm despre această afecțiune care, netratată corespunzător la timp, ne poate fura mobilitatea.
Coxartroza implică deteriorarea treptată a cartilajului care acoperă articulația șoldului, ducând la frecare între oase, formarea osteofitelor și inflamație. Pe măsură ce cartilajul dispare, mișcările devin dureroase, iar activitățile cotidiene devin tot mai dificile.
“Unele boli autoimune, artrita reumatoidă sau guta pot agrava coxartroza, făcând necesară intervenția precoce pentru a preveni complicațiile.”, explică Dr. Mihai Râșcu.
Simptomele obișnuite includ:
Pentru a pune un diagnostic corect, medicul va face următoarele acțiuni:
Istoric medical – analiza simptomelor, intensitatea durerii și impactul asupra vieții.
Examinare fizică – evaluarea mobilității și sensibilității la durere.
Imagistică – radiografiile, RMN-ul sau ecografia pot confirma diagnosticarea, iar analizele de sânge pot exclude alte afecțiuni.
Gimnastică medicală – întărirea musculaturii din jurul șoldului.
Pierderea în greutate – reduce stresul asupra articulației.
Medicamente antiinflamatoare – reduc inflamația și durerea.
Infiltrații intraarticulare:
Fizioterapie – ameliorează simptomele și menține mobilitatea.
Când tratamentele conservatoare nu mai sunt eficiente, intervenția chirurgicală devine o soluție.
Acestea sunt principalele opțiuni:
Aceasta este metoda standard în cazurile avansate.
Dr. Mihai Râșcu: “În timpul operației, cartilajul și osul afectat sunt înlocuite cu o proteză artificială din metal, plastic sau ceramică.
Recuperarea durează între 6 săptămâni și 3 luni, implicând fizioterapie intensă pentru redobândirea mobilității.”.
Avantajul este îmbunătățirea semnificativă a calității vieții și eliminarea durerii.
Aceasta implică înlocuirea doar a capului femural cu o componentă metalică. “Este indicată în stadii mai puțin avansate, când cartilajul acetabulului este încă intact. Totuși, mulți pacienți ajung ulterior la protezare totală.”, precizează medicul.
Pentru coxartroza incipientă, această procedură minim invazivă permite curățarea articulației și repararea cartilajului. Este utilă în reducerea durerii și încetinirea progresiei afecțiunii.
Se recomandă un stil de viață activ și echilibrat:
Dr. Mihai Râșcu: “În cazul simptomelor persistente, diagnosticarea timpurie și un plan de tratament personalizat pot preveni complicațiile și îmbunătăți calitatea vieții. Coxartroza nu trebuie să însemne renunțarea la activitățile zilnice; soluțiile moderne, de la tratamente conservatoare la intervenții chirurgicale avansate, sunt aici pentru a-ți reda mobilitatea.”
Sursă foto: Shutterstock.