Alexandru Constantin, totul despre reușita implantulului de păr: „Implantul a fost o decizie personală, dar una care m-a ajutat să scap de un complex care mă urmărea de ani de zile…” INTERVIU EXCLUSIV

  • Publicat:

Alexandru Constantin nu mai are nevoie de nicio introducere. Toată lumea îl cunoaște de la pupitrul știrilor și îl îndrăgește. De curând, șarmantul prezentator TV și-a făcut implant de păr, iar nouă ne-a dat toate detaliile!

CSID: Alexandru, știm că ți-ai făcut un implant de păr. Spune-ne, te rog, cum s-a desfășurat întreaga procedură?

Alexandru Constantin: Procedura s-a desfășurat în cele mai bune condiții, alături de echipa de medici dedicați. Totul a fost bine organizat și foarte profesionist, de la pregătirea preoperatorie până la finalizarea intervenției. Am beneficiat de metoda Direct FUE, o procedură premium care permite implantarea firelor de păr cu maximă precizie. În timpul intervenției, echipa medicală mi-a explicat fiecare etapă, astfel că m-am simțit în siguranță pe tot parcursul procesului.

CSID: Cam câte fire de păr au fost implantate în cadrul intervenției?

Alexandru Constantin: În cadrul procedurii, au fost implantate aproximativ 1.800 de grefe, ceea ce înseamnă peste 2.000 de fire de păr. Acest lucru a fost stabilit în urma unei analize amănunțite, pentru a asigura un rezultat natural și echilibrat.

CSID: Ai nevoie de îngrijire suplimentară în zona respectivă?

Alexandru Constantin: Da, pentru următoarele trei luni este nevoie de îngrijire atentă. În primele zile, aplic soluții speciale la fiecare jumătate de oră pentru a asigura o vindecare optimă. În primele săptămâni, spăl scalpul de două ori pe zi, iar apoi o dată pe zi pentru următoarea lună. De asemenea, procedurile PRP (Plasma Rich in Platelets) vor fi o parte importantă a procesului de recuperare, pentru a stimula regenerarea și creșterea părului.

CSID: Efecte secundare au existat postoperator? Durere sau, poate, umflături?

Alexandru Constantin: Deloc. Tot ce am simțit a fost un ușor disconfort, dar nimic dureros sau deranjant. Recuperarea a decurs foarte bine și fără complicații.

CSID: Cum vezi această schimbare și spune-ne cât de mult o recomanzi și altora?

Alexandru Constantin: Pentru mine, această schimbare reprezintă un boost uriaș de încredere în sine. Implantul a fost o decizie personală, dar una care m-a ajutat să scap de un complex care mă urmărea de ani de zile. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă curajul să facă o schimbare atunci când simte nevoia, mai ales dacă e vorba de a-ți îmbunătăți imaginea și starea de spirit. Clar recomand această procedură, mai ales dacă este realizată într-un cadru premium, cu o echipă profesionistă. Rezultatul face diferența.

Citește și: Alexandru Constantin: „Este vorba despre a avea grijă de corpul și mintea ta în mod constant, nu doar din când în când…” INTERVIU EXCLUSIV

Sursă foto: Instagram @alexandruconstantinofficial

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult