Christina Applegate, actrița cunoscută pentru rolul principal din „Dead to Me”, a vorbit recent despre momentul în care a simțit primele semne ale sclerozei multiple, boală cu care a fost diagnosticată oficial în 2021.
Într-un episod al podcastului MeSsy, găzduit alături de Jamie-Lynn Sigler, Christina Applegate a povestit că a experimentat primele simptome în timpul filmărilor pilotului pentru serial, cu doi ani înainte ca diagnosticul să fie confirmat.
„Îmi amintesc că am căzut în acea zi”, a spus Applegate în discuția cu Liz Feldman, creatoarea serialului Dead to Me.
„A fost primul semn de scleroză multiplă. Acolo a început totul.” Feldman, în vârstă de 47 de ani, a adăugat că momentele de dezechilibru ale actriței au fost vizibile încă din acea perioadă, dar păreau a fi rezultatul oboselii acumulate pe platou.
„Era foarte târziu noaptea, filmasei deja de 14 sau 15 ore. Părea rezonabil ca cineva să se prăbușească.”
Deși scleroza multiplă este o afecțiune progresivă care poate afecta mobilitatea, vederea și funcțiile cognitive, Christina Applegate a reușit să ducă la bun sfârșit filmările celui de-al treilea și ultim sezon din Dead to Me. Serialul a fost foarte apreciat, iar dedicarea actriței în fața dificultăților fizice a fost admirată de întreaga echipă.
Liz Feldman a subliniat că, în ciuda presiunii de a finaliza producția, sănătatea actriței a fost o prioritate.
„Am simțit că ceva nu era în regulă cu corpul tău. Îți spuneam mereu să ai grijă de tine, pentru că este doar un show TV. Viața ta este mai importantă”, a spus Feldman.
Actrița a recunoscut că sprijinul echipei din spatele Dead to Me a fost esențial în această perioadă dificilă.
„Filmarile erau oprite o dată pe săptămână din cauza mea. Voi ați fost mai mult decât colegi – ați fost oameni care au arătat iubire și înțelegere. Recunoștința mea este uriașă”, a mai declarat actrița.
Sursă foto – Profimedia