Ce se întâmplă cu corpul tău după naștere

Ce se întâmplă cu corpul tău după naștere

Nașterea unui copil este un moment extraordinar, plin de bucurii și provocări. Însă, pentru multe mame, perioada postpartum poate fi una de recuperare dificilă, marcată de schimbări fizice și emoționale semnificative. Această etapă începe imediat după naștere și poate dura între șase și opt săptămâni, dar unele simptome pot persista mai mult timp.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, subliniază importanța acordării unei atenții speciale acestei perioade: „Recuperarea după naștere este o etapă delicată pentru mamă, care necesită sprijin, atât fizic, cât și emoțional. Această perioadă nu implică doar vindecarea corpului, ci și adaptarea emoțională la un nou stil de viață, alături de bebeluș, în rolul de părinte.”

Ce simptome fizice poți avea după naștere 

Fiecare mamă experimentează simptome fizice diferite în perioada postpartum. Printre cele mai frecvente se numără:

  • Sângerarea vaginală (lohia): este un proces normal de eliminare a resturilor uterine, care poate dura până la șase săptămâni.
  • Contracțiile uterine: imediat după naștere, corpul începe să se refacă, inclusiv uterul, care începe să revină la dimensiunea inițială prin intermediul contracțiilor.
  • Durere perineală: zona dintre vagin și anus poate fi umflată sau dureroasă, mai ales dacă au existat rupturi sau s-a practicat epiziotomia în timpul nașterii.
  • Umflarea și sensibilitatea sânilor: acest lucru apare în primele zile după naștere, pe măsură ce se instalează lactația. Un consultant în lactație poate fi de mare ajutor în gestionarea disconfortului.
  • Oboseala extremă: nașterea și îngrijirea unui nou-născut pot fi copleșitoare. Odihna, atunci când este posibilă, este esențială.

Un alt aspect important este recuperarea după o operație de cezariană, dacă aceasta a avut loc. Vindecarea completă poate dura până la 12 săptămâni, iar medicii recomandă monitorizarea atentă a inciziei pentru semne de infecție.

Schimbările emoționale prin  care trece o femeie care tocmai a născut

Nașterea nu înseamnă doar un efort fizic, ci și o provocare emoțională.

Aproximativ 70-80% dintre mame se confruntă cu o stare de melancolie, denumită „baby blues”, caracterizată prin plâns frecvent și schimbări rapide de dispoziție. Aceste simptome dispar de obicei în câteva săptămâni, fiind cauzate de fluctuațiile hormonale.

Pe de altă parte, există și cazuri când proaspăta mămică se poate confrunta cu depresia postpartum. Spre deosebire de baby blues, aceasta este o afecțiune mai gravă care necesită tratament. Simptomele includ tristețe persistentă, dificultăți de concentrare și lipsa interesului pentru activitățile cotidiene.

În plus, îngrijorările excesive legate de sănătatea copilului sau de noile responsabilități pot afecta somnul și starea de bine generală.

Dacă simți că emoțiile tale sunt copleșitoare sau persistente, este foarte important să ceri ajutorul unui specialist.

Semne anormale după naștere: solicită ajutorul medicului!

Încă de la primele zile după naștere, este esențial să fii atentă la anumite simptome care pot indica probleme serioase. De exemplu, febra ridicată (peste 38 de grade), frisoanele sau durerile intense în zona abdominală pot semnala o infecție.

De asemenea, sângerarea abundentă, cu cheaguri mari, este un semnal de alarmă, la fel și secrețiile vaginale cu miros neplăcut.

Alte simptome care nu trebuie ignorate includ durerea severă în piept, migrenele puternice, tulburările de vedere sau umflarea picioarelor.

Totodată, dacă starea de spirit rămâne scăzută mai mult de două săptămâni, ar putea fi vorba de depresie postpartum, fiind necesară intervenția ajutorului de specialitate.

„Este important ca fiecare femeie să înțeleagă că sănătatea ei este la fel de importantă precum cea a bebelușului. Este firesc ca organismul să treacă printr-o perioadă de recuperare după naștere. Important este ca mamele să fie atente la semnele pe care le oferă corpul lor și să nu ezite să ceară ajutor medical dacă simt că ceva nu este în regulă. Recuperarea postpartum necesită monitorizare constantă pentru a preveni complicațiile grave. Nu ignorați simptomele care par ieșite din comun”, recomandă dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist în infertilitate.

Ce trebuie să reții este că prioritatea în perioada postpartum este să îți acorzi timp pentru a te vindeca. Odihna, alimentația sănătoasă, hidratarea, exercițiile ușoare și sprijinul celor din jur sunt cruciale pentru bunăstarea ta fizică și emoțională și contribuie la accelerarea procesului de vindecare.

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Dr. Andreas Vythoulkas - Medic obstetrică-ginecologie cu specializare în infertilitate
Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe în infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie, colposcopie. Absolvent al Masteratului în cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea Doctorului Pantos, Dr. Vythoulkas a dobândit expertiză și ...
citește mai mult