Cât câștigă un medic de familie din România, de fapt. Ce salariu primește acum, în 2025

  • Publicat:
Cât câștigă un medic de familie din România, de fapt. Ce salariu primește acum, în 2025

În România există peste 12.000 de medici de familie la momentul actual. Aproximativ trei sferturi dintre aceştia sunt femei. Medicii de familie de la noi din țară efectuează zeci de milioane de consultaţii în fiecare an. Cei mai mulți dintre medicii de familie activează la oraș. Dacă vorbim despre salariul unui medic de familie din România, acesta depinde de mai mulţi factori! 

Ce salariu are un medic de familie în România

Dacă v-ați întrebat vreodată cât încasează un medic de familie, ei bine, salariul nu este unul deloc mic! Salariul lui depinde de mai mulţi factori. Vorbim despre factori precum experienţa avută, locaţia în care activează, numărul de pacienţi înregistraţi, implicarea în activităţi suplimentare, gradul de încadrare profesională, etc.

Doctorul Vasile-Silviu Blașcu, în top cei mai bine plătiți medici de familie din Iași

Veniturile cele mai mari le au unii medicii de familie din Iași! Doctorii Vasile-Silviu Blașcu și dr. Alina Liliana Grecu, care ajung să deconteze lunar peste 70.000 de lei pentru pacienții pe care îi au în evidență și pentru consultațiile oferite.

Cel mai bine plătit medic de familie din Iași este doctorul Vasile-Silviu Blașcu. În noiembrie 2024, el a decontat suma de 84.965,08 lei, din care 30.056,28 lei – venituri per capita, iar 54.908,80 lei, adică aproape 17.000 de euro – servicii medicale oferite în decursul lunii respective. În octombrie 2024, același medic a decontat de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Iași suma de 101.008,08 lei, adică peste 20.000 de euro.

Pe locul 2 este medicul Dr. Alina Grecu, care activează tot în municipiul Iași. În noiembrie 2024, medicul de familie a decontat de la CAS suma de 72.310,68 lei, aproximativ 14.400 euro, dintre care 26.182,68 lei – venituri per capita, 46.128 de lei fiind valoarea serviciilor prestate în luna respectivă.

„Acestea sunt veniturile încasate pentru cabinet. Se face o medie trimestrială, de aceea, pentru această lună, veniturile sunt atât de mari. Pentru luna decembrie 2024, deconturile se vor înjumătăți, deoarece se face o regularizare”, a declarat dr. Alina Grecu, scrie bzi.ro. 

Cât câştigă un medic de familie pentru fiecare pacient

Salariul unui medic de familie din România este stabilit 50% în funcţie de încasările de la CAS per capita, per pacient înregistrat şi care este asigurat, şi 50% în funcţie de venitul per serviciu.

În principiu, un medic de familie trebuie să aibă un număr minim de pacienţi înregistraţi şi care să fie asiguraţi. Apoi, pentru fiecare pacient în parte se primeşte un punctaj, iar punctajul total se transformă în venituri încasate de medicul de familie.

Spre exemplu, un medic de familie poate deconta zilnic 24 de consultații. Fiecare consultație în parte valorează 5,5 lei, iar un punct de consultație are o valoare de 4 lei.

Drept urmare, un medic de familie care oferă 24 de consultații pe zi obține un venit de 528 de lei. La consultații se mai adaugă și două vizite la domiciliu, în mod regulat, care sunt cotate cu 15 puncte, astfel că doctorii de familie mai pot obține zilnic aproximativ 60 de lei.

Urmărește CSID.ro pe Google News