In ultimele 21 de luni, Britney Spears a fost insarcinata 18 luni! Experienta poate fi dificila chiar si pentru o persoana ca artista de 24 de ani, care a declarat in nenumarate randuri ca vrea o familie mare. Aceasta a doua sarcina a fost o surpriza pentru toata lumea, una chiar neplacuta pentru colaboratorii lui Britney, care o asteptau inapoi in studio.
Revenirea pe scena nu va fi posibila prea curand, caci tanara mamica are acum de schimbat scutece la dublu. Este insa nerabdatoare sa revina la silueta ei de dinainte, ea, care era vestita altadata pentru cele 3.000 de abdomene pe care le facea pe saptamana: „Abia astept sa ma duc la sala de gimnastica si sa transpir din nou”, declara ea revistei americane „People”.
Dupa experienta cu prima sarcina, cand a mancat cat a vrut si ce a vrut, devenind tinta unor glume cel putin usturatoare referitoare la greutatea ei, Britney si-a invatat lectia si a incercat sa manance cat mai usor. Acum, va avea de dat jos mai putine kilograme. Cat despre urmatorul ei album – pe ultimul, „In the Zone”, l-a lansat in 2003 –, acesta va iesi pe piata in 2007. Cantareata spune despre album ca „suna mai bine ca niciodata, va fi dragut, ritmat si sexy”.
Singura impotriva tuturor
In timpul celei de-a doua sarcini, Britney a parut mult mai linistita si mai impacata cu sine decat a fost vreodata in ultimii ani. Vesnic hartuita de presa, a trebuit sa invete din mers cum sa treaca peste urmaririle constante ale paparazzilor. Succesul urias pe care l-a avut in 1998 a transformat-o peste noapte intr-un adevarat fenomen al muzicii pop, dar si intr-o tinta usoara. Cand a declarat ca este virgina, a creat o adevarata isterie in mass-media americane si a ajuns sa regrete amarnic momentul ei de sinceritate. Sub vesnica presiune a presei, copilul dragut care canta „The loneliness is killing me” a inceput sa se schimbe. Zvonurile ca isi facuse implanturi de san existau din 1999, apoi hainele au devenit mai stramte si mai sexy. In 2001, a dansat provocator pe scena de la MTV Video Music Awards, ridicand in fata multimii un piton urias. Britney se transforma intr-o tanara femeie si videoclipul single-ului „I’m A Slave 4U” arata asta mai bine decat orice altceva.
Treptat, Britney a devenit din ce in ce mai rebela, iar razboiul ei cu presa de scandal s-a acutizat: s-a despartit de Justin Timberlake, care a lansat ulterior „Cry Me a River”, acuzand-o voalat ca l-a inselat, s-a sarutat cu Madonna si a trecut la Kabbala in 2003, iar in primele zile ale lui 2004 s-a maritat la Las Vegas, dupa o noapte de petrecere, cu Jason, un prieten din copilarie. Afland de boroboata, familia lui Britney a intervenit prompt, iar mariajul a fost anulat dupa doar 55 de ore. In vara lui 2004, Britney a inceput o relatie cu dansatorul Kevin Federline, pe care l-a luat de sot in toamna aceluiasi an si caruia i-a daruit un baietel, Sean Preston, in septembrie 2005.
Pentru ea, Kevin si-a abandonat insa iubita insarcinata cu al doilea lor copil, alt motiv de critici dure. De atunci, sotii Federline au fost sursa constanta de zvonuri (ca el ii cheltuieste banii, ca ea l-a dat afara din casa, ca el o insala, ca ea nu se mai ingrijeste si se imbraca lalau din cauza lui). Zvonuri care par sa o supere pe Britney: invitata la un show TV in iunie si intrebata de asa-zisele lor probleme, cantareata si-a pierdut cumpatul si a izbucnit in plans. Recent insa, Britney a aratat ca-si sustine sotul si a urcat pe scena de la MTV Video Music Awards pentru a-l prezenta multimii pe Kevin, aflat la debutul sau ca rapper.