Astazi Fergie este un brand. Unul din ce in ce mai puternic. Vrei sa te convingi? Acceseaza site-ul oficial si te vei impiedica de banerele publicitare si zecile de optiuni la capitolul „Buy“. Fotografii, tricouri, calendare sau hainele a caror imagine este, brelocuri, insigne, sepci, postere, sosete sau pantaloni scurti – toate sunt cu chipul sau numele ei. In plus, daca nu stii ca in acest moment principala ei ocupatie este muzica, ai impresia ca este un fotomodel celebru… Desi asa ar parea, Fergie nu face parte din categoria artistilor care pun mai mare accent pe imagine decat pe calitatea operei artistice. Cel putin, pana acum.
Who is Fergie?
Stacy Ann Ferguson s-a nascut la 27 martie 1975 si a crescut in California. Inca de mica a avut sansa de a se afla sub lumina reflectoarelor: a lucrat la un program tv pentru copii din 1984 pana in 1989. Din 1996, a cantat intr-o trupa de fete, iar din 2001 au inceput problemele ei cu drogurile, episoade foarte dure din viata artistei, dupa cum ea insasi a marturisit. Din 2003, s-a alaturat trupei Black Eyed Peas, iar, din 2006, a inceput si o cariera solo. De trei ani este indragostita de actorul Josh Duharmel si este foarte fericita: „Suntem practic casatoriti. Sunt indragostita nebuneste de el. Stie cum sa se poarte cu o femeie si ma respecta“, a declarat Fergie pentru revista Blender. Conform unor stiri recente din revista People, cei doi s-au logodit si fac planuri pentru nunta.
Cu sau fara operatii?
Chiar daca ne place sau nu ceea ce canta sau modul in care se imbraca, trebuie sa recunoastem ca arata foarte bine. Are un corp bine intretinut si are foarte mare grija sa-si pastreze look-ul fresh, desi a trecut de 30 de ani. Ea nu recunoaste nici in ruptul capului ca ar avea vreo operatie estetica, dar daca faci comparatii intre fotografii ale ei de acum cativa ani cu cele de acum, nasul si sprancenele sunt vizibil modificate. Lucru care ii avantajeaza fizionomia, evident. Publicatia „US Weekly“ a pornit o ancheta pe aceasta tema comparand diverse fotografii ale cantaretei impreuna cu specialisti. Acestia au ajuns la concluzia ca a apelat la chirurgie estetica. Fergie a fost traumatizata de toata aceasta poveste si a apelat la sedinte de hipnoza pentru a se calma. „Sincera sa fiu, ma duc la terapeut. Este foarte greu, mi-au rupt sufletul. Il vizitez pe specialistul meu in hipnoza, plang si astfel imi usurez sufletul. Asta fac eu ca sa-mi revin“, a declarat artista dupa ce a izbucnit scandalul.
Dieta à la Fergie
Desi are un trecut foarte zbuciumat (la un moment dat, a fost chiar amenintata cu arma de catre un dealer de droguri), Fergie a renascut. Are grija de ea mai mult ca niciodata. Acum nu mananca decat mancare special preparata pentru ea, dar a fost o perioada cand masa pentru Fergie insemna a inghiti pe fuga gustari de la fast-food. La 20 de ani, si-a dat seama ca duce o viata nesanatoasa si ca risca sa se ingrase… Acesta a fost declicul pentru adoptarea unui stil de viata sanatos. Noua Fergie a slabit 10 kilograme. Cum? A inceput cu o dieta de 1.200 de calorii pe zi, iar acum consuma 1.600 de calorii/zi pentru a-si mentine greutatea. Alege mancaruri sarace in carbohidrati si in grasimi animale. Mananca de 5, 6 ori pe zi. La fel ca si Janet Jackson in nenumaratele ei curse pentru recapatarea siluetei, Fergie a ales o firma de catering care ii livreaza mancarea. Aceasta firma se numeste Diet Design si are printre clienti multe celebritati. Mic dejunul ei favorit consta in covrigi cu branza si rosii. Artista a recunoscut ca ocazional mai triseaza. Ispita careia nu-i poate rezista este pizza cu multa branza cu mucegai nobil.
Alimente care ard repede
Ce mai are deosebit dieta ei? Este personalizata si cuprinde alimente a caror calorii „ard“ repede. In mod obisnuit, nu se atinge de nimic procesat, alege doar hrana naturala sau organica, portiile sunt moderate. Carbohidratii ii ia din cereale integrale. Din 3 in 3 ore ia o gustare: fructe proaspete cu branza ori legume verzi cu migdale, pentru a mentine nivelul glucozei constant. Nutritionistul ei, Carrie Waitt spune: „Caloriile se ard mai repede daca mananci o data la cateva ore, portii mici“. Face exercitii cardio, merge pe banda cu spatele. Pentru a-si tonifica bratele si umerii, Fergie face exercitii pentru stimularea acestor zone si foloseste haltere de
4 kilograme.
Fergie despre Fergie
„Am 14 piercinguri, iar fiecare dintre ele semnifica un punct de rascruce in viata mea. Unii oameni aleg tatuajele pentru a marca anumite momente, iar eu am ales piercingurile. Cand am intrat in Black Eyes Peas, am mai pus 4 pentru a celebra noul meu rol.“
„Nu sunt slaba-bat. Dar vreau sa am grija de mine si sa ma asigur ca sunt sanatoasa.“
„Am crescut iubindu-mi propria persoana“
„Am avut o arma indreptata spre cap de catre un dealer de droguri din Los Angeles. Din fericire, am iesit din asta.“
„Am avut experiente lesbiene in trecut. Dar varsta la care mi-am inceput viata sexuala a fost dupa 18 ani. Am fost educata pentru a fi o buna catolica.“
„Haos couture“
Asa a numit celebrul critic de moda Richard Blackwell stilul de a se imbraca al vedetei in anul 2007. Oricum, Fergie este de parere ca a evoluat mult in alegerea tinutelor vestimentare. Dupa ce a depasit perioada drogurilor, stilul vestimentar adoptat a fost unul simplu, confortabil: „Mai demult, alegeam hainele confortabile. Acum stilul meu vestimentar este o modalitate de a ma exprima“, povestea intr-un interviu al ziarului „The Independent“.