A spune “da” este surprinzator de usor. De fapt, poate scapa chiar si atunci cand gandim opusul. Cele mai multe dintre noi prefera sa se streseze inutil incercand sa gaseasca si cea mai mica resursa de energie pentru a rezolva totul, decat sa se recunoasca depasite de situatie.
Pastrarea aparentelor
Ideea femeii independente a secolului XXI, care poate avea totul, ne ofera cateva raspunsuri la aceasta problema. Vrei sa ai o cariera implinita, sa fii mama perfecta, sotia perfecta, prietena, fiica, sora… si iti este jena sa refuzi. Simti ca trebuie sa iasa totul cat mai bine pe toate planurile si daca nu se intampla asta esti dezamagita de propriile tale forte.
Din aceasta cauza te poti trezi ca “jonglezi” cu angajamentele si te imparti in multe directii – ingrozita ca ai putea sa lasi o minge sa cada. Se intampla sa realizam ca ar fi trebuit sa spunem “nu” numai atunci cand mai avem putin si explodam de furie. Iar exploziile de furie se intampla de cele mai multe ori in preajma celor apropiati.
Stabileste-ti prioritatile!
Poate fi extrem de dificil sa gasesti ceva timp numai pentru tine, sa faci o baie fierbinte asa cum iti doresti sau sa petreci timp relexandu-te. Cele mai multe femei renunta la micile lor placeri, dedicandu-si timpul altora si incercand sa faca tot ce se poate pentru ai multumi pe ceilalti.
Pentru a observa cum stai cu timpul poti desena un tabel in care sa scrii ceea ce ai de gand sa faci in fiecare ora a zilei urmatoare. Ziua urmatoare deseneaza un tabel asemanator in care sa scrii ceea ce ai facut de fapt. Cand vei compara cele doua tabele este posibil sa constati cu uimire ca nu ai alocat prea mult timp lucrurilor cu adevarat importante.
Dupa ce ai stabilit care sunt lucrurile pentru care ai timp si cele pentru care nu ai, ar trebui sa iti fie mai usor sa spui “nu”. Daca urmezi planul timp de doua saptamani, iti vei face o ideea despre prioritatile tale si despre lucrurile care te fac sa iti pierzi timpul inutil.
Fii asertiva!
Dupa ce ai stabilit care iti sunt prioritatile, poti spune cu mai multa usurinta “nu” si poti refuza invitatiile si favorurile. Ai nevoie de curaj pentru a face asta, dar este mai usor dupa ce ai realizat ca trebuie sa fie “nu”. Fii ferma, directa si bineinteles, politicoasa. De exemplu: “Mi-ar placea sa te ajut, dar de data aceasta chiar nu pot”. Nu te simti obligata sa-ti motivezi refuzul si mai ales nu trebuie sa te simti vinovata.
Odata ce ai inceput acest proces vei dobandi mai mult control asupra vietii tale, iar cei apropiati iti vor cunoaste limitele. Este important sa spui “nu” cat mai devreme. Nu spune “da” cu intentia de a te retrage treptat mai tarziu. Asta va enerva persoanele care iti cer ajutorul mai mult decat daca ai spune direct “nu”.
Articol eclusiv online