Femeia lui Balzac si criza femeii de 30 de ani

Am 30 de ani… varsta de care mi-a fost frica inca de cand aveam 18 ani. Se vorbeste de „criza femeii de 30 de ani” ca despre un obstacol dificil si obligatoriu. Mi-a fost realmente teama de cifra asta, poate si pentru faptul ca, la 18 ani „o frunzaream” intr-o gasca de fete de 30 de ani, care nu aveau nici un Dumnezeu.

Seara de seara, pierdeam timpul cu tot felul de activitati meschine, de la flirturi ieftine, dar care tineau loc de confirmare a feminitatii, pana la nopti pierdute in cluburi degeaba. Sau de la schimburi de toale prin rotatie (bluza ei cu fusta mea si cizmele alteia asta seara) pana la plecari inopinate, cand se crapa de ziua, direct din discoteca, catre mare sau catre munte, in functie de inspiratia contextuala. Si frica venea din perspectiva altor 12 ani de continuitate. Mi-am jurat sa nu am aceleasi preocupari la 30 de ani. Mi-am jurat sa nu fiu ca ele. Si n-am fost!

Calea spre 30 de ani
La 24 de ani, am cunoscut un barbat care indeplinea toate cerintele pentru un sot dedicat si un tata responsabil. La 25 ani am nascut primul copil – o fetita. Timp de un an am fost cea mai fericita femeie. Rar, cand ma vedeam cu fetele-cochetele, aranjate, machiate, imbracate, etalandu-si colectia de posete, ma navalea un sentiment de superioritate nemasurabila, chiar daca aratam ca ratusca cea urata, imbracata cu haine de cel putin 2 ani vechime, pe care le percepeam ca noi, si ca pe o victorie ca am reincaput in ele. Copilul ma implinise, ma salvase de obsesia „crizei de 30 de ani”, ma echilibrase.

Recomandări

10 sfaturi pentru o viaţă extraordinară

Felul în care râzi îţi dă de gol personalitatea

Am devenit femeie!
Nu am trait criza existentiala de la 30 de ani, cel putin nu cea despre care am fost prevenita. Traiesc o alta criza, de care nimeni nu mi-a spus. Nu am devenit femeia care nu-mi doream sa fiu, in schimb am devenit o alta femeie, adica am devenit femeie! Chiar daca toata scara mea valorica este up-side-down, o caruta de situatii despre care am crezut si chiar am verbalizat ca „Eu niciodata…” au devenit prioritati (am inteles pe pielea mea expresia uzitata mult prea des: „Never say never”). Chiar daca, in fiecare zi, imi descopar sexualitatea si senzualitatea si constientizez faptul ca 10 ani doar m-am facut ca fac dragoste, convinsa fiind ca-s chiar experta. Ei bine, nu pot decat sa ma bucur de criza existentiala pe care o traversez. Nimeni nu mi-a spus ca, la 30 de ani, dinamica sexuala a femeii se schimba radical. Dupa cum tot nimeni nu mi-a spus ca, ajungand la „venerabila varsta”, n-am sa ma dau la schimb pe 7 de 20 de ani. Nimeni nu mi-a spus ca nu trebuie sa te temi de cei 30 de ani, ci sa-i astepti cu nerabdare. Nu stiu nimic din ce credeam ca stiu, nu cred nimic din ce juram ca trebuie, nu vreau nimic din ce stiam ca-i musai, stiu doar ca, brusc, nu mai sunt deloc cea din Cartea de Identitate pe care o port zilnic in portofel. Sunt fericita cu noua mea identitate si incercam sa ne imprietenim. Si poate am sa-mi schimb si C.I. Am 30 de ani si mi-e bine…

Sfatul psihoterapeutului
El, Honore de Balzac, s-ar rasuci in mormant daca ar stii ca ne-a trebuit mai bine de un secol si jumatate ca, in sfarsit, femeia de 30 de ani sa inceapa sa-si constientizeze si sa-si respecte valoarea. „Femeia este ca timpul, eterna, proaspata, frumoasa, este perpetuarea speciei, mentinerea vietii. Deci nu are varsta, ci doar exista, avand cea mai frumoasa sarcina din Univers.” Si de abia azi, femeia mileniului III descopera incet, dar sigur, si cealalta sarcina a ei, la fel de importanta – cautarea fericirii personale, a echilibrului interior, independent de statutul de mama, sotie, fiica etc.  Satisfactia sexuala devine o prioritate, nevoia de confirmare a senzualitatii si sexualitatii creste exponential, respectul fata de propria persoana se contureaza, nevoile adevarate, proprii sunt constientizate si implinite in detrimentul nevoilor – masca    etice, morale, educationale care au fost in prim plan pana acum.

Este perioada in care se delimiteaza cu usurinta de ceea nu-i place pentru ca nu mai este bantuita de ambitia de „a valora”, impresiona, castiga. Stie cum corpul ei vibreaza la fiecare atingere la fel de bine cum stie cum va reactiona in diverse situatii, cum se comporta cand are „toane” sau cand vrea ceva de la cei din jur. Daca la 20 de ani,  experimentezi, testezi, „gusti” din ceea ce crezi ca iti place, la 30 de ani nu mai pierzi timpul si iti iei de pe raftul vietii exact ceea ce ai nevoie si-ti place.

Nu te mai intrebi „Ce-i place acestui barbat la mine?, ci „Ce vreau eu de la barbatul din fata mea?” Vreau sa va provoc si sa incercati sa va ganditi la lipsa de inhibitii, la beneficiile partenerilor stabili, la bucuriile si dificultatile vietii mature, la fascinanta lume a maternitatii. Vreau ca in preajma varstei de 30 de ani sa va faceti bilantul realizarilor, a lectiilor invatate de la viata, vreau sa va ganditi la timpul si atentia pe care meritati sa vi le acordati, la pasiuni si la fascinanta lume interioara a femeii de 30 de ani, trecuta deja prin aventuri, implinita, sigura pe ea, puternica si frumoasa…

30 de ani – o varsta considerata in alte timpuri si de alte spatii
de civilizatie si cultura – o varsta critica. Sunt femei care la varsta asta se confrunta cu prima menstruatie a fiicei, altele care acum alapteaza pentru prima data, altele care isi propun sa ramana insarcinate – poate la anu’, insa toate stiu ca, incepand de acum, se pot numi cu adevarat femei. Scara valorica a acestora se schimba radical, iar dinamica sexuala se modifica semnificativ.