Daca-l monitorizez prin tot felul de mijloace meschine cu care nu ma pot lauda si aflu ca masa de pranz a luat-o cu o colega intr-adevar decorativa, ce beneficiu am?Daca ma supar in detrimentul meu si-mi stric petrecerea la care am senzatia (devenita certitudine) ca ea este privita cu admiratie de un anume individ din sala si ii raspunde cu o reciprocitate chinuitoare, cine ce castiga?
Daca-mi petrec existenta cautand, suspectand, analizand, dar mai ales interpretand, ce am de castigat? Gelozia nu este decat patima care cauta cu tot dinadinsul motive de suferinta. Nu este decat sentimentul de singuratate si de infrangere atunci cand „inamicii” zambesc.
Colegul de la marketing
Iti pare cunoscut scenariul? O dupa-amiaza obisnuita. Ea ar trebui sa apara in 5 – 10 minute. Te-a sunat cand a plecat din birou, iar stirile nu anunta nici un ambuteiaj pe traseul spre casa. Greu de trecut n-ar fi decat stopul de la Unirii, restul e parfum. Brusc iti apare pe ecranul mintii imaginea clara a barbatilor care o observa la volanul masinii cu geamul coborat. Toti cei de pe trotuar o observa. Toti o doresc. Ea stie asta si afiseaza o mina flatata. Filmul ti se taie pentru o secunda si reapare scena in care, in masina, pe locul din dreapta, se tolaneste colegul ei cel aratos de la marketing despre care stii sigur ca-ti ascunde ceva. Intuitia nu te insala niciodata. Mintea noastra poate fabrica in orice moment scenarii fantasmagorice in care-i atribuim partenerului cele mai negre trasaturi, toate in detrimentul nostru si al relatiei.
Scenariul iti apare brusc schimbat. Ii vizualizezi in biroul din spate jumatate dezbracati, poate chiar la un hotel. Toate amanuntele retrospective iti intaresc convingerea ca feeling-ul tau este real. De subliniat este disonanta cognitiva care se produce in aceste momente: pe de-o parte amenintarea colosala care-ti da tarcoale si instalarea fricii de abandon care te chinuie inca din copilarie, iar pe de alta parte, subliminal, satisfactia inteligentei native de care te bucuri, sentimentul ca nu esti un prost, ca te-ai prins, ca ai mirosit, ca stii!
Nu-l slabesc din ochi, afurisitele…
Sau poate-ti pare cunoscut alt scenariu, la fel de aberant, dar la fel de uzitat: petrecere mare, poate o nunta, inflatie de femei tinere, frumoase, aranjate, toate singure, toate cu ochii pe barbatul tau. Nici nu se poate altfel. E frumos, e destept, e cu hainele alea bune care-i vin ca turnate (de camasa te-ai ocupat chiar tu sa i-o cumperi, sa i-o calci, sa i-o asortezi cu cravata si pantofii). Anxietatea te-a cuprins inca de acasa, cand oglinda ti-a reflectat cele cateva kilograme in plus, cele cateva riduri spre tample si cele cateva pliuri sesizabile mai ales din profil, dispuse de la gusa pana spre burta. Anii parca au trecut doar peste tine, el parca e mai frumos ca-n tinerete, are prestanta, are farmec. O premonitie sumbra iti da tarcoale. Si cum orice premonitie tinde sa se adevereasca, inca de la inceput, observi ocheadele vinovate pe care le arunca tuturor femeilor decorative prezente.
Apoi atentia i se focuseaza asupra celei mai nesuferite, sora miresei, cea nemaritata, cea open-minded, altfel proasta de da in gropi. Si lista de „defecte” poate continua la nesfarsit in ceea ce priveste potentiala rivala. Seara este compromisa, gelozia devenind proiectia distractiei de care crezi ca partenerul beneficiaza in compania altcuiva. Il zaresti indreptandu-se spre tine, zambitor si bine dispus, fara a-i pasa deloc de zbuciumul interior (cu evidente manifestari exterioare) care te macina.
Il urasti, te victimizezi, consideri ca nu meriti acest tratament. Nici macar nu te mai obosesti sa-l intrebi unde a fost. Incepi cu acuzatiile, cu „artileria grea”, nici macar nu-ti mai pasa ca sunteti in public, nici nu auzi ca-ti spune ca si-a intalnit un vechi coleg de armata cu care a depanat amintiri. Tu stii doar ca vrei acasa. Ca de luni divortezi. Nu focusezi decat pe stransul bagajelor si mutatul la mama. Cu promisiunea certa ca-l vei distruge. Din nou patetic si penibil! (…)
Cititi continuarea in editia tiparita.