Gemenii cuplului format de Angelina Jolie si Brad Pitt poarta nume alese de parinti pentru a onora doua rude dragi acestora, bunicul actorului, Hal Knox Hillhouse, si mama actritei, Marcheline Bertrand, informeaza Corriere della Sera.
Knox Leon, baietelul cuplului de staruri, poarta numele bunicului din partea mamei al lui Brad Pitt, Hal Knox Hillhouse. De altfel, numele lui Knox poarta la final litera "x", la fel ca si cele ale celorlalti doi baieti ai cuplului, Maddox, in varsta de sase ani, adoptat din Cambodgia, si Pax Thien, in varsta de patru ani, adoptat din Vietnam.
Potrivit sursei citate, micuta Vivienne Marcheline, sora geamana a lui Knox Leon, poarta in schimb numele mamei Angelinei Jolie, actrita Marcheline Bertrand, care a murit anul trecut din cauza unui cancer ovarian.
Gemenii unuia dintre cuplurile cele mai celebre de pe planeta, botezat de presa Brangelina, s-au nascut pe 12 iulie, la un spital din Nisa, Franta.
In afara de gemeni, de Maddox si de Pax Thien, cei doi actori mai au o fetita adoptata din Etiopia, Zahara, in varsta de trei ani, si o alta fetita, biologica, Shiloh, in varsta de doi ani.
Articol preluat de pe Mediafax.ro