Gena care ar putea deschide calea catre un vaccin anti-SIDA, descoperita de cercetatori

O gena, care joaca un rol cheie in producerea anticorpilor necesari neutralizarii virusului HIV si care ar putea deschide drumul catre crearea unui vaccin impotriva maladiei SIDA, a fost descoperita de cercetatorii americani, potrivit unui studiu publicat in revista Science.
  • Publicat:
Gena care ar putea deschide calea catre un vaccin anti-SIDA, descoperita de cercetatori
Gena care ar putea deschide calea catre un vaccin anti-SIDA, descoperita de cercetatori

O gena, care joaca un rol cheie in producerea anticorpilor necesari neutralizarii virusului HIV si care ar putea deschide drumul catre crearea unui vaccin impotriva maladiei SIDA, a fost descoperita de cercetatorii americani, potrivit unui studiu publicat in revista Science.

Aceasta descoperire, facuta pe soareci, ar putea explica de ce anumite persoane expuse virusului HIV, responsabil de declansarea maladiei SIDA, nu sunt niciodata infectate. Gena, numita Apobec3, care exista si in corpul uman si este localizata in acelasi loc pe acelasi cromozom, controleaza capacitatea soarecilor de a produce anticorpi care sa neutralizeze retrovirusul, permitand combaterea cu succes a infectiilor.

Conform cercetatorilor, aceasta gena ar putea juca acelasi rol si in cazul oamenilor, fiind capabila sa neutralizeze retrovirusul responsabil de declansarea maladiei SIDA. Aceasta ipoteza este sustinuta de studii precedente, care arata ca proteinele produse de gena Apobec3 au proprietati anti-HIV si ca regiunea cromozomului unde este situata aceasta gena exercita o influenta puternica asupra capacitatii acestui virus de a infecta organismul.

"Aceasta descoperire scoate in evidenta un mecanism genetic potential pentru producerea anticorpilor capabili sa neutralizeze virusul maladiei SIDA, ceea ce este esential in eliminarea infectiei", a declarat Anthony Fauci, director al Institutului National American pentru Alergii si Maladii Infectioase (NIAID).

Totodata, acesta a subliniat ca realizarea altor cercetari asupra functiei genei Apobec3 in randul oamenilor ar putea conduce la descoperirea de medicamente si vaccinuri impotriva SIDA. Anticorpii sunt cheia pentru combaterea cu succes a infectiilor virale. Majoritatea vaccinurilor stimuleaza producerea de anticorpi care vizeaza un anumit virus.

Dar, dupa un sfert de secol de cercetari, specialistii nu au descoperit inca un vaccin eficient impotriva SIDA, care a ucis deja 25 de milioane de persoane. "Aceasta descoperire da o noua dimensiune intelegerii mecanismului biologic al genei Apobec3, care ne-ar putea ajuta sa descoperim modul de a neutraliza virusul maladiei SIDA", a precizat Warner Greene, director al Institutului de virologie si imunologie Gladstone, din cadrul Universitatii din California, principalul autor al studiului.

Totodata, cercetatorii au dezvoltat si ipoteza conform careia gena Apobec3 joaca un rol important nu numai in combaterea HIV, dar si in ceea ce priveste cresterea imunitatii organismului in fata acestui virus. Descoperirea a aratat ca regiunea cromozomica umana care contine mai multe gene Apobec3 este asociata cu raspunsurile anti-HIV. Descoperirea a fost facuta in cadrul unui grup de italieni care nu au devenit seropozitivi, in ciuda numeroaselor contacte sexuale cu parteneri infectati.

Cercetarile efectuate de Institutul Gladstone si de NIAID au adus noi informatii in legatura cu modul in care virusul maladiei SIDA foloseste una dintre proteinele proprii, denumita Vif, pentru a distruge cele doua proteine umane produse de gena Apobec3.

Apobec3 ar putea juca un rol important in ajutarea sistemul imunitar sa produca anticorpi impotriva retrovirusului, iar distrugerea celor doua proteine ale ei de catre Vif ar putea explica de ce majoritatea indivizilor nu produc anticorpi impotriva virusului.

"Cercetarile efectuate pe soareci ne fac sa credem ca daca proteina Vif este neutralizata, atunci se obtine in organism un raspuns imunitar mai puternic impotriva HIV", a explicat Kim Hasenkrug, de la NIAID, coautor al studiului.

 

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult