Asadar, ai fost inselata. Este devastator. Nu poti manca, nu poti dormi, nu mai ai liniste. Descoperirea ca partenerul tau are o aventura iti da adevarate dureri de inima. Esti foarte dezamagita. Dar daca incearca din rasputeri sa te recastige si vrea sa-l ierti? Sigur incepi sa-ti pui intrebari: Ar trebui sa-l iert? Ma va insela din nou?
Aventurile, pe ordinea de zi
Fara nici o indoiala, e greu sa ai de-a face cu o persoana care ti-a inselat asteptarile si increderea, dar nu esti singura. Studiile arata ca pana si in randul cuplurilor casatorite, inselatul este relativ comun: aproape 22% dintre barbati si 13% dintre femei au calcat stramb. Potrivit unui alt studiu, chiar si sotii care se descriu ca fiind fericiti in mariajul lor au avut una sau mai multe aventuri.
Exista si o veste buna! Unele cupluri ce impartasesc o chimie puternica pot trece prin criza unei aventuri destul de bine. Nu numai atat, dar pot deveni mult mai apropiati sau pot gasi solutii care sa puna capat aventurilor pentru totdeauna.
Desigur, exista si persoane mai putin oneste care vor insela la nesfarsit. Acestia sunt cei de care trebuie sa te feresti. Cum iti dai seama daca ai de-a face cu un aventurier cronic?
Pentru inceput, iata cinci semne care arata ca te-a inselat o singura data, iar relatia voastra mai are sanse:
1. Partenerul tau isi regreta faptele. Asculta-i scuzele si vezi daca sunt adevarate. In plus, ar trebui sa isi asume intreaga vina.
2. Elimina toate posibitatile de contact cu amanta.
3. Iti arata apreciere si devotament reinnoit.
4. Sfarsiti prin a avea conversatii profunde, deschise si sincere despre relatia voastra, inclusiv despre ceea ce lipseste si ati vrea sa recuperati.
5. Vrea sa apelati la consiliere de cuplu pentru a va imbunatati relatia.
Daca partenerul tau arata toate aceste semne si tu simti ca-l poti ierta, primeste-l inapoi. Totusi, fii atenta, pentru ca posibilitatea sa te insele din nou nu e eliminata definitiv.
Iata si cateva semne ca te inseala in secret:
1. Brusc, incepe sa lucreze cu patima peste program.
2. Pleaca pe neasteptate in excursii in care nu esti invitata.
3. Petrece prea mult timp cu hobby-uri care nu te includ.
4. Primeste telefoane misterioase.
5. Gasesti facturi inexplicabile (de la obiecte cumparate, ce nu au ajuns niciodata la voi acasa).
6. Intimitatea dintre voi incepe sa dispara.
7. E din ce in ce mai agitat si mai distant decat de obicei.
Pregateste-te emotional pentru posibilitatea de a fi inselata iarasi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa traiesti convinsa ca asa se va intampla. Ai ales sa il ierti, ce-a fost, a fost. Dar daca ii descoperi o noua aventura, e timpul sa te protejezi de alte suferinte si sa te desparti de el imediat. Mergi mai departe si nu lasa ca asta sa iti strice relatiile viitoare.
Uita de furie si durere. E benefic pentru bunastarea ta psihologica si-ti creste sansa de a intalni un partener si mai grozav. Si eventual mai fidel.
Ca sa tragem linie, daca partenerul tau te-a inselat o data, asta nu inseamna neaparat ca o va face din nou. Sa il ierti si sa va impacati, e o solutie. Dar tine minte ca ai decis sa iti asumi un risc. Totusi, nu lasa paranoia sa te cuprinda. Fii atenta la comportamentul partenerului tau si-ti vei da seama daca e credincios sau nu.
Tu ai fost inseala vreodata?