Medicii atrag atentia ca persoanele cu analizele la zi au riscuri mai mari de a muri in urma infectiei cu virusul gripei noi decat cei care au afectiuni cronice, diferenta facand-o sistemul imunitar.
„Cei care au probleme vechi au probleme ale sistemului de aparare si, ca atare, sistemul de aparare nu actioneaza foarte rapid si agresiv spre deosebire de cei care sunt sanatosi si la care sistemul imunitar este foarte potent si intra in acest proces de autodistrugere, reducand evident speranta de viata” explicat Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infectioase Matei Bals, din Capitala.
Asadar, exista cazuri de oameni cu un sistem imunitar bun, care fac complicatii, iar decesul intervine in 48 de ore. Nu exista niciun semn prevestitor. Pur si simplu, sistemul imunitar in loc sa-si faca treaba, reactioneaza haotic si face ravagii in organism in loc sa-l ajute si sa anihileze virusul. Apare asa-numitul plaman negru, adica niciun tratament nu mai are efect, pentru ca oxigenarea se blocheaza.