Am o prietena pe care am reusit sa o vad dupa 12 luni si care cam tot atata vreme ar fi putut sa-mi povesteasca despre serviciul ce-i inghite secundele, minutele, orele, zilele.
Si parca ma auzeam pe mine vorbind, pentru ca in afara de trezit-munca-acasa-somn, n-aveam cu ce sa ma laud in anul ce trecuse peste noi.
Este extrem de usor sa cazi in capcana „fara timp”, dar foarte greu sa poti iesi din ea.
Pentru ca si dupa ce am purtat noi doua discutia ingrijoratoare, am promis sa schimbam lucrurile, sa ne vedem obligatoriu cel putin o data pe saptamana si sa punem prioritatile pe post-it-uri aprins colorate, lipite pe frigidere, mai nimic nu s-a schimbat.
Si nu stiu cum se intampla, dar atunci cand am o scurta perioada numai si numai pentru mine, ma gandesc atat de mult la ce ar trebui sa fac mai intai cu putinul timp, incat il pierd pe tot, fara sa bifez absolut nimic pe lista cea roz, de pe congelator.
Criza de timp pe timp de criza
O sa spuneti ca momentul articolului este ales prost.
Pentru ca in astfel de vremuri, nu timpul liber ar trebui sa ne preocupe.
La noi nu exista astfel de studii, dar intr-ale americanilor, 40% dintre ei spun ca volumul de munca le-a crescut in ultimele 12 luni.