Gripa si racelile sunt cele
mai frecvente afectiuni dobandite de membrii unei familii, in
propria locuinta, arata un studiu efectuat pe mai multe mii de
gospodarii din Statele Unite ale Americii. In acelasi clasament, pe
urmatoarele pozitii se situeaza infectiile virale, sinuzita,
bronsita si infectiile determinate de stafilococi.
Ana Culcer, medic pediatru, seful sectiei de
Neonatologie de la Spitalul Municipal Bucuresti, alaturi de
Gratiela Tardei, medic de laborator, cu experienta
in virusologie la Institutul de Virusologie Stefan S. Nicolau
Bucuresti, atentioneaza ca aceste boli sunt la fel de comune si
periculoase si pentru familiile din Romania.
„Virusurile
gripale si ale racelilor se raspandesc foarte usor de
la un individ la altul si pot induce boala indiferent de sezon.
Sunt periculoase pentu toate grupele de varsta, dar efectele asupra
celor mici pot fi mai severe din cauza imunitatii lor in formare.
O simpla raceala a copilului poate avea efecte si pe termen
lung, de aceea tinerele mame trebuie sa protejeze copiii
de persoane bolnave si de suprafete insuficient curatate sau
dezinfectate”, explica Dr. Culcer.
„Virusurile sunt agenti infectiosi de dimensiuni foarte mici care
se inmultesc numai in organismele vii putand produce boli, dar care
pot rezista pastrandu-si capacitatea infectioasa si in mediu,
dependent de conditiile fizice si chimice”, spune Dr. Tardei.
„Baia si bucataria sunt zonele din casa in care virusurile pot
persista in concentratii periculoase in aer si pe suprafete, astfel
ca
trebuie acordata o grija suplimentara curateniei, aerisirii si
dezinfectarii suprafetelor din aceste camere. In plus,
trebuie sa dezinfectam si alte zone carora nu le acordam atentie in
mod uzual, precum clantele usilor si intrerupatoarele si chiar
parchetul”, continua virusologul.
Afectiunile respiratorii (sinuzita, bronsita, etc.) sunt
foarte des intalnite in randul bolilor contractate din
casa. Desi acestea pot fi prevenite si prin dezinfectarea
atenta a locuintei, Dr. Tardei trage un semnal de alarma: „Un
studiu european multinational recent realizat pe un esantion de
peste 3500 de oameni a demosntrat ca utilizarea menajera a
produselor pe baza de hipoclorit de sodiu se asociaza mai frecvent
cu afectiuni respiratorii, deci trebuie sa selectam cu grija
produsele pe care le utilizam pentru dezinfectie in casa.”
Infectiile cu stafilococ sunt in marea lor
majoritate destul de severe. „Zilnic exista cateva cazuri de copii
care sufera de astfel de afectiuni foarte contagioase. Acestea se
pot manifesta la nivelul pielii si tesuturilor moi, la nivel
respirator si, foarte des, la nivel digestiv si se trateaza de
obicei cu antibiotice”, spune doctorul pediatru Ana Culcer.
Singura solutie pentru prevenirea acestor tipuri de imbolnaviri
este igiena riguroasa personala si a suprafetelor si obiectelor din
casa. „Prin activitati de
curatenie si dezinfectare, virusurile,
bacteriile, parazitii si fungii din casa sunt distrusi deoarece
este indepartat si/sau modificat chimic micromediul lor de
persistenta si inmultire. Fara suprafete umede si murdare aceste
microorganisme nu pot supravietui si caminul devine un loc sigur
atat pentru adulti, cat si pentru copii”, spune Dr. Tardei.
„Trebuie insa sa acordam o atentie sporita continutului de
substante active din aceste produse si instructiunilor de utilizare
oferite de producator. O combinatie nefericita de agenti activi sau
o clatire necorespunzatoare pot fi de asemenea periculoase pentru
sanatate, mai ales pentru copii”, completeaza Dr. Culcer.
Citeste si: Bacteriile pot
fi invinse cu succes!