In anotimpul rece, dupa
infectiile respiratorii, cea mai mare frecventa o au infectiile
urinare. Motivul? Imunitatea mai scazuta conduce la predispozitia
pentru aceste afectiuni. In plus, vorbim despre extremitatile
corpului expuse la diferente mari de
temperatura.
Atat cistitele, care sunt inflamatii ale vezicii urinare cu sau
fara infectie, cat si infectiile propriu-zise ale tractului urinar
inferior trebuie in primul rand diagnosticate corect. Nu
intotdeauna usturimea la mictiune sau urinarea in repetate randuri
inseamna o infectie. Cu alte cuvinte, un diagnostic corect al unei
cistite presupune in primul rand un sumar de urina si o urocultura
pozitiva.
Ulterior, se alege un antibiotic dupa datele obtinute la
urocultura. Cea mai mare frecventa o au infectiile cu E-coli,
microorganisme saprofite in colon, dar care nu sunt acceptate de
aparatul urinar. Unul dintre motivele pentru care femeile sufera
mai des infectii urinare este conformatia lor anatomica: uretra
extrem de aproape de rect.
Mereu antibiotice?
Peste 90% dintre femei au suferit o astfel de infectie si au fost
tratate cu antibiotice. Din pacate, curele repetate de antibiotice
cresc rezistenta microorganismelor patogene, infectiile urinare
joase reapar si vorbim de un cerc vicios. In plus, expertii
britanici cred ca infectiile tractului urinar sunt din ce in ce mai
greu de tratat nu numai din cauza folosirii uneori dupa ureche a
antibioticelor, dar si din cauza alimentatiei.
Antibioticele folosite la scara larga in industria zootehnica
sunt extrem de nocive pentru om. Prin alimentatie (lapte, carne),
oamenii ajung sa intre in contact cu gene rezistente la
antibiotice. Cercetatorii s-au concentrat tocmai pe studierea
bacteriei E-coli (escherichia coli), responsabila pentru cele mai
multe infectii urinare.
Probele luate atat de la oameni, cat si de la animale au
evidentiat prezenta unei gene rezistente la antibiotice. Aceasta,
denumita Acc2, codifica rezistenta la gentamicina, antibiotic
folosit frecvent in vindecarea infectiilor. Rezultatul? Cand
aceste gene ajung in bacteriile care declanseaza la om astfel de
infectii, afectiunile sunt extrem de dificil de tratat.
Cu toate fortele, impotriva sezonului rece
Pe de alta parte, in sezonul rece, acesti E-coli pot fi mai
agresivi pentru ca imunitatea e mult mai scazuta. Temperaturile
mici coroborate cu limitarea uneori drastica a consumului de fructe
proaspete si legume conduc la slabirea imunitara. Atentie!
Fructele si legumele de supermarket, cu extrem de multi
conservanti, nu au valoarea biologica activa a celor de
sezon.
Citeste mai multe in editia tipata a revistei Ce se
intampla, Doctore?
Citeste si: Infectiile urinare netratate ne distrug
rinichii!