Primul copil. O incantare totala in primele zile. Apoi un munte de griji, disperare, nopti nedormite si depresii. Cu siguranta nu e usor, dar asta nu inseamna ca puteti gresi frecvent in ceea ce-l priveste pe micut. Iata ce nu trebuie sa faceti in relatia cu bebelusul.
1. Fara lapte de vaca
Alaptatul la san este cel mai mare beneficiu pe care il puteti oferi copilului. Daca, din diverse motive, nu aveti suficient lapte, alegeti o formula adaptata, nu lapte de vaca. Acesta are proteine imposibil de digerat pentru bebelus, dar si foarte multa grasime, un alt element greu de digerat.
O data ce incepe diversificarea, in jurul varstei de 4 luni, laptele va intra in schema de alimentatie dimineata, seara si inca o data pe zi. Iar dupa 6 luni doar dimineata si seara. Daca il indopati cu cateva biberoane de lapte pe zi, nu va mai putea consuma si alte alimente de care are nevoie. In plus, cat timp bea doar lapte, nu-l treziti din somn ca sa ii dati mancare.
2. Diversificarea prea devreme
Sistemul digestiv si sistemele metabolice ale bebelusului incep sa fie pregatite abia la 4 luni ca sa primeasca hrana solida. Pana la aceasta varsta, vrea doar hrana lichida. Laptele e un aliment, care, la inceputul fiecarei alaptari, tine loc inclusiv de apa. Daca ii dati doar formule de lapte, nu ezitati sa ii oferiti apa plata sau ceai neindulcit, pentru hidratare.
De la 4 luni, diversificarea se incepe cu legume (doar morcov, telina, radacina de patrunjel si pastarnac), o masa de orez integral (care nu contine gluten), dar si mar, para sau morcov crud. Dupa 5 luni, ii introduceti carnea de pui si vita. Si abia dupa 6 luni si jumatate galbenusul de ou.
Din a 7-a luna se poate sa aiba si mese de peste. Oul si pestele sunt alergene. Introduse prea devreme, pot cauza alergii grave la un bebelus cu un sistem imunitar nepregatit. In plus, inaintea varstei de un an, nu se dau copilului alimente prajite, ci doar fierte, gatite in aburi sau la cuptor (fara ulei). Uleiul se pune in mancare la temperatura camerei.
3. Panica permanenta
Mai ales daca sunteti la primul copil, panica probabil va insoteste permanent. Daca, spre exemplu, se ineaca, nu-l ajutati deloc daca intrati in panica. Intrebati-va pediatrul ce trebuie sa faceti daca bebelusul se ineaca, daca nu are scaun, daca regurgiteaza laptele si daca nu doarme. Veti gasi solutii impreuna. In plus, daca aveti raspunsul la aceste intrebari, noptile nu vor fi albe.
Ibuprofenul se da bebelusului de peste 3 luni, iar aspirina e interzisa cu desavarsire pana la 16 ani, pentru ca poate sa ii produca un soc toxic, uneori mortal. Daca dupa o doza de paracetamol, febra nu cedeaza deloc, e vorba de o infectie care trebuie tratata de catre medici cu experienta. Bebelusul nu are un sistem imunitar pregatit sa lupte cu infectiile.