Îi ador e puţin spus. Printre primele cuvinte pocite de mine în frageda copilărie a fost “totoşi”, combinaţia care îmi suna cel mai aproape de cartofii prăjiţi. Toată scara ştia când mi-i gătea mamaie, după chiotele de bucurie. Toată lumea ştie când exagerez cu ei acum, după cum îmi pică blugii. Toţi cercetătorii mă avertizează însă că risc.
Studiile asociază cartofii prăjiţi cu risc crescut pentru diverse tipuri de cancer, dar şi pentru Alzheimer sau Parkinson. Tot răul este pus în cârca acrilamidei, despre care am crezut o bună bucată de vreme că este o substanţă formată în uleiul în care prăjim cartofii, dacă nu este schimbat multă vreme. Greşit.
Cercetări încă neclare
Acrilamida asta este un compus chimic pe care îl găsim în mod natural într-o sumedenie de alimente – cafea, ciocolată, migdale, cartofi prăjiţi (culoarea acea maronie când sunt bine rumeniţi indică prezenţa acrilamidei), cereale etc. – şi care apare atunci când le preparăm termic.
Este, pe scurt, o substanţă generată de aliment în timpul preparării la temperaturi ridicate. Se găseşte în produse de când lumea şi pământul însă descoperirea ei nu are mai mult de 9 ani. Repede, specialiştii au început să o numească “periculoasă”. În doze mari, a provocat cancere cobailor din laboratoare.
Organismele internaţionale nu au stabilit încă în ce măsură acrilamida ameninţă sănătatea umană şi până la studii concrete şi de amploare nu au recomandat evitarea ei. Totuşi, cei de la Universitatea din Gent, Belgia, au gândit deja o metodă prin care să reducă, la scară industrială, nivelul de acrilamidă din cartofii prăjiţi. Să o pună mai repede în practică, zic.
2002 este anul în care suedezii au descoperit acrilamida în mâncăruri prăjite.