Ce ar trebui să ştii despre intoxicaţii

Intoxicaţia reprezintă efectul toxic care apare atunci când o substanţă este ingerată, inhalată sau vine în contact cu tegumentele, ochii sau mucoasele (cum ar fi cea bucală sau nazală). Intoxicaţiile reprezintă cauza cea mai frecvent întâlnită a accidentelor casnice nefatale.

Răul de altitudine (răul de munte)

Este un sindrom datorat scăderii oxigenului la altitudini mari. Presiunea atmosferică scade pe măsură ce altitudinea creşte, astfel încât tot mai puţin oxigen este disponibil în aer. Răul de altitudine apare frecvent la persoanele care urcă la altitudini mari. Severitatea afectării depinde de cât de sus şi cât de repede urcă persoana respectivă. De exemplu, majoritatea persoanelor care, în timp de o zi sau două, urcă la peste 1.800 m (6.000 de picioare) vor prezenta edem de mare altitudine.

Edemul pulmonar şi edemul cerebral de mare altitudine apar rareori la altitudini mai mici de 3.000 m (10.000 de picioare). Potrivit studiilor, persoanele care trăiesc în zone situate la nivelul mării sau sub acest nivel sunt mai susceptibile la apariţia răului de altitudine, ca şi cele care fac eforturi fizice mari imediat după ascensiune.

Persoanele cu anumite afecţiuni pulmonare, boli cardiovasculare sau afecţiuni ale sângelui pot prezenta în mod special dificultăţi la altitudini mari.
Atenţie! Cu cât altitudinea este mai mare, cu atât durata de aclimatizare creşte, dar există persoane care pot desfăşura activităţi normale la altitudini de 5.100 m (17.000 picioare).

Simptome şi diagnostic

• Răul acut de munte este cea mai uşoară formă de rău de altitudine. De obicei, simptomele apar după 4-12 ore şi includ: cefalee, oboseală şi dispnee la efort. De asemenea, pot apărea anorexia, greţuri şi vărsături, slăbiciune musculară şi irascibilitate.

• Edemul de mare altitudine produce umflarea mâinilor, picioarelor şi, la trezirea din somn, a feţei. Edemul este neplăcut, dar dispare în câteva zile.

• Edemul pulmonar de mare altitudine poate evolua de la o formă uşoară la una care poate periclita în câteva ore viaţa. Simptomele apar de obicei în a doua noapte după ascensiune, se agravează în timpul nopţii şi pot deveni treptat mai grave. Simptomele uşoare includ, de obicei, tuse uscată şi dispnee doar după un efort uşor.

• Edemul cerebral de mare altitudine este prezent în grad redus în toate formele de rău de altitudine, dar poate deveni sever. Se manifestă prin cefalee, confuzie mintală, ataxie (mers nesigur şi necoordonat) şi comă.

Tratament

Persoanele care prezintă rău de munte acut trebuie să oprească ascensiunea şi să se odihnească. Până când nu dispar simptomele, nu trebuie continuată ascensiunea. Simptomele se ameliorează în câteva zile.

Pentru cefalee se administrează acetaminofen sau medicamente antiinflamatorii nesteroidiene. Dacă simptomele sunt mai severe, trebuie suplimentat oxigenul prin intermediul unei măşti faciale.

În caz că edemul de altitudine mare este supărător, pot fi de ajutor diureticele, de exemplu hidroclorotiazida. Cu toate acestea, edemele se rezolvă după coborâre, chiar fără tratament.

Intoxicaţii

În S.U.A., peste 2 milioane de persoane suferă un tip de intoxicaţie anual, indică statisticile. Medicamentele – eliberate cu prescripţie sau fără prescripţie medicală – şi drogurile reprezintă cea mai importantă cauză a intoxicaţiilor grave şi a deceselor legate de acestea.

Alte substanţe toxice frecvent întâlnite sunt gazele, produsele de uz casnic, toxice folosite în agricultură (erbicide, pesticide), plante, substanţe chimice industriale, vitamine şi alimente (în special, unele specii de ciuperci şi de peşti). Cu toate acestea, aproape orice substanţă ingerată în cantităţi mari poate fi toxică.

Primul ajutor
• Orice persoană expusă unui gaz toxic trebuie scoasă din mediul respectiv cât mai rapid posibil, de preferabil la aer curat.

• În cazul contaminării tegumentelor şi ochilor, toate hainele contaminate trebuie îndepărtate imediat. Pielea trebuie foarte bine spălată cu apă şi săpun. Dacă au fost expuşi ochii, aceştia trebuie bine clătiţi cu apă. Cei care acordă ajutor trebuie să se protejeze ei înşişi de posibila contaminare.

• Dacă starea pacientului este gravă, trebuie sunat la 112. Dacă este nevoie, se va începe imediat resuscitarea cardiorespiratorie. Dacă starea pacientului este foarte gravă, familia sau colegii pot contacta centrul de control toxicologic cel mai apropiat pentru a obţine informaţii. În cazul în care cel care sună cunoaşte ce substanţă şi cantitatea care a fost ingerată, tratamentul poate fi administrat la domiciliu.

Gravitatea intoxicaţiei depinde de substanţa implicată, de cantitatea ingerată, de vârstă şi de starea de sănătate a pacientului. Unele substanţe toxice produc simptome în câteva secunde, pe când altele după ore şi chiar zile de la ingerare. Unele toxice produc doar câteva simptome uşoare, în timp ce altele afectează organele vitale – rinichii sau ficatul.

Bibliografie: “Agenda medicală Merck. Medicul casei”, Ediţia a II-a, editura All