Papagalii – animale de companie foarte prietenoase

Papagalii nu vorbesc, ci imită sunete şi se pot ataşa pe toată durata vieţii de persoana care are grijă de ei. Un singur amănunt e demn de reţinut – nu îi lăsaţi singuri foarte mult timp, pentru că uită şi cuvintele învăţate şi pot deveni agresivi. Iar dacă vă doriţi în curând un copil, mai gândiţi-vă înainte de a vă lua un astfel de prieten înaripat.     

Papagalii de talie mică trăiesc între 10 şi 15 ani, cei de talie mare până la 75-80 de ani. Peruşii sunt specia cel mai des întâlnită la crescătorii din România. Dacă însă vă doriţi un papagal care să imite sunete încercaţi specia Cockatell, care n-are nevoie de foarte multă îngrijire. Această specie învaţă să imite cu uşurinţă cuvinte şi propoziţii scurte. Aflaţi că doar masculii reuşesc să imite sunete, iar aceasta se întâmplă după ce se acomodează cu noua locuinţă. Când îi achiziţionaţi, aceştia trebuie să aibă penele lucioase.

Papagalul amazonian este o altă specie care vă imită vocea. Spune atât cuvinte, dar poate să imite şi melodii scurte chiar de când este pui. Singura problemă este că nu trebuie lăsat multă vreme singur. Altfel îşi pierde abilitatea de a imita sunetele umane. Papagalul gri african cenuşiu este o altă specie vorbitoare. Trăieşte în jur de 70 de ani şi este cu adevărat un animal de companie, mai ales că se ataşează cu adevărat de persoana care îl îngrijeşte. Un singur lucru negativ există în această poveste frumoasă.

Recomandări

Super pets pentru o sanatate de fier

Iepuraşii pufoşi, animale de companie excelente! Iată cum îi îngrijiţi

Papagalii pot transmite omului boala numită psitacoză. Seamănă cu o gripă, care trece în cel mult 7 zile. Însă provoacă avort spontan femeilor gravide. Aşa că cei mai mulţi crescători nu vă indică un astfel de prieten dacă în viitorul apropiat vă doriţi un copil.

De ce devin agresivi?

Papagalii pot fi agresivi, dintr-o dată, după vârsta de un an. Cei mai mulţi experţi nu îi consideră adevărate animale domestice, cu excepţia peruşilor şi a nimfelor, care trăiesc de generaţii bune în captivitate. Papagalul este fericit când are pupilele dilatate. La popul opus, papagalul care urmează să fie agresiv are penele arcuite, pupilele cât gămălia de ac. Un al semn de agresivitate îl reprezintă penele ridicate uşor, dar şi capul lăsat într-o parte.

Când sunt mici, puteţi să vă jucaţi cu ei ore în şir. După ce ajung la maturitate sexuală, jocurile din copilărie nu prea le mai sunt pe plac, aşa că trebuie să vă readaptaţi comportamentul ca să nu ţineţi în casă un papagal agresiv. Când ajunge la maturitate sexuală, papagalul devine o altă “persoană”, aşa că trebuie să vă regândiţi întreg comportamentul faţă de acest adult. Dacă îi respectaţi noua condiţie, aveţi toate şansele să vă înţelegeţi bine. 

Ce mănâncă? 

În tava coliviei se pune nisip ars dezinfectat, deoarece păsările au obiceiul să înghită nisip şi pietricele mici pentru a-şi ajuta digestia. Arderea nisipului se poate face într-o tavă, pe aragaz. Deasupra nisipului se presară coji de ouă zdrobite şi uscate. Mâncarea de bază este meiul. Mai puteţi să îi daţi ovăz, seminţe de floarea-soarelui, miez de pâine, mămăligă, cartof fiert, fructe uscate, dar şi măr, banană, frunze de pătrunjel şi păpădie. Apa papagalului se schimbă zilnic. 

“Dialogul” cu un papagal e ideal pentru copiii anxioşi sau pentru cei care nu se adaptează social. Ca pasărea să ajungă la această performanţă, trebuie mai întâi să se ataşeze de o persoană. Scoate sunete prin repetiţie. Nu uitaţi să recompensaţi papagalul cu mâncare după fiecare cuvânt învăţat. După ce reuşeşte să spună un cuvânt, îl învăţaţi altul şi tot aşa. Unui papagal i se vorbeşte blând. Atenţie, în apropierea lui nu faceţi mişcări bruşte.