Cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei Impotriva Penumoniei, sarbatorita pe 12 noiembrie, organizatiile internationale atrag atentia ca pneumonia ucide mai multi copii cu varsta sub 5 ani decat orice alta boala. Mortalitatea infantila este corelata cu aspecte precum: alimentatia deficitara, saracia si lipsa de ingrijire medicala (acces la servicii medicale, informatii corecte, etc.).
Educarea parintilor in directia adoptarii unui comportament preventiv este o componenta esentiala a strategiei mondiale de reducere a mortalitatii infantile, iar imunizarea cu un vaccin imbunatatit continuu impotriva: pneumococului, Haemophilus influenzae, rujeolei (pojarului) si a tusei convulsive este cea mai eficienta solutie de preventie.
* Pneumonia este cauza de deces pentru 1.6 milioane de copii in toata lumea, mai mult decat decesele provocate de: SIDA, malarie si tuberculoza impreuna
* Pneumonia este principala cauza de mortalitate infantila din lume (3 copii mor in fiecare minut in lume din cauza pneumoniei)
* Pneumonia poate fi prevenita prin imunizare, o alimentatie sanatoasa si o corecta informare a parintilor;
* In lipsa unui comportament preventiv, tratamentul indicat de medici in cazul pneumoniei include antibiotice.
„Cred ca parintii au un rol deosebit de important in prevenirea imbolnavirilor aparatului respirator. Ei ar trebui sa fie primii care sa solicite informatii personalului medical pentru a putea preveni imbolnavirea copiilor lor. Medicului ii revine sarcina sa educe parintii in vederea insusirii unui concept si anume: preventia nu doare, nu costa la fel de mult ca tratamentul (efort, sanatate, timp sau bani) si este mult mai eficienta pentru sanatatea copiilor lor.
Din pacate, in Romania, aproximativ 28% dintre decesele care apar in perioada 0-1 ani sunt produse de afectiuni ale aparatului respirator. Multi sugari si copii mici dezvolta o imbolnavire pulmonara, cu toate ca exista modalitati de preventie pe care parintii ar trebui sa le cunoasca. Pneumoniile au o incidenta de 45 de cazuri/1000 de sugari/an, incidenta care se reduce odata cu inaintarea in varsta.
Pe langa afectarea pulmonara, infectia pneumococica poate sa produca tablouri clinice extrem de grave precum: meningita, septicemia, otita medie acuta, sinuzita”, a declarat Prof. Dr. Doina-Anca Plesca – Vicepresedintele Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Societatii Romane de Pneumologie.
Singurul vaccin pneumococic conjugat care include serotipurile 3, 6A si 19A, acopera 73-100% dintre serotipurile care determina boala pneumococica invaziva la copiii cu varsta sub 5 ani. Vaccinul cu 13 valente este forma imbunatatita a vaccinului cu 7 valente (testat si aprobat de mai bine de 10 ani pe scara internationala, vandut in peste 320 de milioane de doze la nivel mondial si inclus in schema nationala de imunizare a 46 de tari).
Schema de vaccinare recomandata pentru vaccinul cu 13 valente consta in 4 doze, o serie primara de trei doze, urmata de o doza de rapel administrata in intervalul de varsta 11 – 15 luni. In mod alternativ, cand vaccinul este administrat ca parte a unui program de imunizare de rutina pentru sugari, se poate administra o schema de vaccinare constand din trei doze, o serie primara din 2 doze, urmate de o doza de rapel.
Vaccinarea pneumococica cu cel mai avansat vaccin este indicata in prevenirea bolilor pneumococice la copiii cu varste cuprinse intre 6 saptamani si 5 ani si ofera sugarilor si copiilor cu varsta mai mica de 5 ani cea mai extinsa acoperire impotriva bolilor pneumococice.
Multe decese ar putea fi evitate daca parintii, principalul factor de decizie cand vine vorba de sanatatea copiilor lor, ar fi mai bine informati. 1.575.257 de copii cu varsta mai mica de 5 ani au murit in 2008 din cauza pneumoniei. In tarile sub-dezvoltate, rata mortalitatii din cauza pneumoniei depaseste 50% in randul copiilor mai mici de 5 ani.
In contextul in care Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca exista o rezistenta din ce in ce mai mare a bacteriei (pneumococul) la tratamentele clasice, cu antibiotice, fapt ce conduce la un tratament reactiv cu antibiotic ineficient, inca din anul 2000, 70 de tari au introdus vaccinul pneumococic conjugat in schema nationala de imunizare, o dovada a recunoasterii si constientizarii importantei comportamentului preventiv in grija pentru sanatatea copiilor nostri.