Anual, peste 33.000 de români îşi pierd viaţa din cauza cancerului la plămâni, potrivit celor mai recente date ale Societăţii Române de Pneumonologie. Preşedintele acestei societăţi, prof. dr. Florin Mihălţan, a declarat că din cauza unei evoluţii silenţioase şi nespecifice, acest tip de cancer se depistează în general extrem de târziu.
Potrivit medicului, la momentul depistării – în cazul a 75% dintre pacienţi – cancerul se află în stadii avansate, ceea ce duce la o rată de supravieţuire de 17-18% la 5 ani după diagnosticare. „Această formă de cancer este mai răspândită la bărbaţi şi se află pe locul doi la femei, după cancerul de col uterin”, a mai spus dr. Mihălţan, citat de gandul.info, menţionând ca principală cauză fumatul.
Tratamentul cancerului pulmonar este subestimat în marea majoritatea a cazurilor din cauza depistării tardive. Trei sferturi dintre cazurile cu această boală se află în stadii inoperabile la momentul depistării şi primesc numai tratament paleativ.