Dacă nu chiar domniile voastre, sigur aţi auzit de cineva care a cerut o a doua părere medicală în privinţa unui diagnostic. Se întâmplă pretutindeni în lume şi în România, îndrăznesc să o spun, cu atât mai mult. Nu mai este un secret pentru nimeni că avem un sistem medical vai de el şi că foarte mulţi dintre doctorii buni ni s-au dus la mai bine.
Cerutul unei a doua opinii medicale vine cu bune şi rele. Cele bune sunt evidente. Când primeşti un diagnostic cu care este greu să te împaci, când boala de care eşti suspect ameninţă să îţi schimbe complet sau să îţi scurteze viaţa, când o operaţie este în discuţie, când maladia poate fi una cu simptome înşelătoare, un al doilea punct de vedere este binevenit.
Te linişteşte, te dumireşte, îţi întăreşte părerile, te pregăteşte şi mai bine pentru lupta pe care o începi. Ştiu/ştim multe poveşti în care acel al doilea doctor consultat a schimbat cu totul, de obicei în bine, situaţia pacientului. Tocmai de aceea am fost şi am să rămân în tabăra celor care îndeamnă la o a doua opinie în privinţe medicale. Însă…
Încă un medic, te rog. E penultimul, promit!
Există o capcană a acestei situaţii – de a mai cere o opinie medicală. Poţi cere una şi încă una şi încă una până când ajungi să nu mai crezi în nici un doctor, în nici un diagnostic, în nici un tratament. Suntem oarecum de acord că dacă ai oarece dubii în privinţa primului verdict sau dacă vrei pur şi simplu să îl întăreşti, o altă opinie pică nemaipomenit.
Însă ce te faci când o contrazice complet pe cea dintâi? Baţi la uşa unui al treilea medic. Care dacă nu vine şi el cu o concluzie care se bate în cap cu celelalte două, o susţine pe una dintre ele fie pe deplin, fie cu jumătate de gură. Te mulţumeşti cu scorul de 2-1 când este vorba chiar de viaţa ta? Cel mai probabil că nu. Va intra pesemne în scenă medicul numărul 4, care are mari şanse să fie urmat de al cincilea.
Dacă ai intrat în horă joci, dacă te-ai tot pus pe lista de programări, te îndoieşti şi mai tare. Cât despre tratamente, pe care îl urmezi? Dai cu banul? Niciunul? Pe toate? Faci tu o combinaţie? Oare cât timp preţios pentru vindecare pierzi până să răspunzi? Oricum, dacă ai apucat să ceri o a doua părere pentru o problemă medicală, fii convins că vei repeta din nou figura la următoarea boală care te va încerca.
Nu spun că e rău, nicidecum, spun doar că poate fi riscant. Că poţi cădea extrem de uşor dintr-o extremă într-alta, că din cel care merge la cel mult un doctor în cel mai fericit caz, poţi deveni unul care merge la cât mai mulţi şi nu crede în niciunul. Să încercăm să luăm cu moderaţie această pilulă a celei de-a doua opinii şi să ne tratăm când începem să suferim de “necredulită”.
Citeşte şi: Cand este necesara o a doua opinie medicala?