“Citricele influenţează moda primăvară /vară”, este primul sfat pe care ni l-au dat consultanţii în frumuseţe de la Peggy Sage, explicându-ne mai apoi că tot ce ţine de cromatica acestui sezon aminteşte de căldura portocaliului, de îndrăzneala roşului, de furia galbenului intens.
Nu numai în vestimentaţie, ci şi în machiaj! Iar lacurile pentru unghii nu fac excepţie. |n 2012, culoarea preferată a stiliştilor este tangerine, un amestec de portocaliu şi roşu, ce scoate la rampă suratele mai puţin cunoscute ale portocalelor – tangerinele. Nuanţa este, de altfel, o alternativă la roşul pe care specialiştii preferă să îl utilizeze mai mult în sezonul rece sau la evenimente speciale.
Tangerine este mai uşor de purtat vara, fiind o culoare mai prietenoasă decât roşul sau chiar portocaliul pur, mai simplu de asortat la ţinută. O altă sugestie a beauty-experţilor este să renunţăm la unghiile decorate cu desene care mai de care mai complicate, cu care manichiuristele adânc pătrunse de elan artistic s-ar putea să ne mai tenteze când mergem la salon.
De asemenea, unghiile foarte lungi, de influenţă burlesque, sunt şi ele out. 2012 înseamnă unghii medii către scurte, nuanţe clare şi lipsa brizbrizurilor. Nu uitaţi, desigur, nici de pielea mâinilor. Folosiţi mereu o cremă hidratantă, pentru că o pereche de mâini îmbătrânite nu va fi niciodată salvată de un lac de unghii, oricât de trendy ar fi acesta.
Teoria este valabilă şi în cazul picioarelor! Folosiţi o pilă abrazivă de 2-3 ori pe săptămână pentru călcâie, iar apoi aplicaţi creme intens-hidratante al căror efect poate fi potenţat dacă vă menţineţi picioarele calde cu ajutorul unei perechi moi de şosete.
Citeşte mai multe în ediţia tipărită a revistei Ce se întâmplă, Doctore?
Citeşte şi: Trucuri pentru unghii de star
Unghiile false: frumoase, dar periculoase!