Numeroşi factori pot face dificilă menţinerea unui siluete ideale, cum ar fi vârsta, sarcinile sau stresul cotidian. Ivan Patzaichin vine în editia de miine a emisiunii de weekend „Ce se întâmplă, doctore?” şi demonstrează cât de simplu se poate menţine energia la cote maxime şi spre vârsta a treia, cu ajutorul sportului şi al unei diete echilibrate.
Specialiştii recomandă în special consumul cât mai mare de apă, alături de fructe şi supe de legume. După sarcină, silueta este din nou pusă la grea încercare, însă ea poate fi recăpătată cu uşurinţă prin yoga şi pilates. Chiar şi bebeluşii pot face câteva mişcări uşoare, menite să le stimuleze dezvoltarea.
La un corp sănătos se asortează cel mai bine un psihic echilibrat, aşa că relaxarea are un rol foarte important. O zi fără telefon, email sau reţele de socializare poate face minuni. Iar dacă se mai adaugă şi terapii cu şampanie şi aur, se obţine o reţetă de succes.
Ingredientul final poate fi o coafură în trend, cu un aer uşor neglijent. Cei care sunt interesaţi de sfaturi legate de un aspect impecabil al părului pot urmări următoarea ediţie a emisiunii de weekend „Ce se întâmplă, doctore?”, prezentată de Oana Cuzino, sambata, la ProTv, de la ora 10.00.
Citeşte şi: Florentina Opriş: Fă mişcare, dar ţine cont de vârstă!
Suntem femei şi este esenţial să ne îngrijim!