Trei dintre cititoarele noastre ne-au trimis câteva întrebări la problemele lor: sângerări în afara menstruaţiei, după un accident la gimnastică, acneea şi chisturile ovariene şi endometrioza recurentă. Oana le răspunde.
Sângerări suspecte
„De vreo 2 zile am început să am sângerări mici, deşi ciclul mi-a trecut, teoretic, de 3 zile. Am făcut o prostie, în cea de a 5-a zi a menstruaţiei, m-am frecat şi lovit în zona genitală de o bârnă, la gimnastică. De atunci am început să am această mică sângerare. Menţionez, de asemenea, că am şi rubeolă sunt în a 4-a zi de boală. Sunt îngrijorată şi nu ştiu ce să fac. Să se fi rupt himenul? Menţionez că sunt virgină. Sper să mă ajutaţi cu un sfat.”
Sfatul meu este să discuţi direct cu mama sau unul din părinţi şi să mergi la un medic internist sau chiar ginecolog pentru a avea siguranţa că nu există o leziune mai profundă la acel nivel. Suprapunerea cu rubeola face ca sângerarea şi fenomenele inflamatorii să fie mai accentuate.
Chisturi ovariene şi acnee
„Am 17 ani şi am avut probleme cu acneea. Am mers la dermatolog şi m-a trimis să fac o ecografie pelvină. Mi s-a zis că am ovarul stâng: 46/28 aspect polichistic (chisturi sub 10 mm) şi ovarul drept: 43/30 aspect polichistic (chisturi sub 12 mm). Dermatologul mi-a zis să iau mlădiţe de zmeură de la magazinele naturiste. Aş putea să încep anticoncepţionalele şi ar fi bine să iau Diane 35? Mulţumesc.”
Da, de multe ori terapia contraceptivă administrată în scop terapeutic, cum este Diane 35 ajută mult, dar se face doar pe perioade limitate de timp, după câteva analize sanguine şi cu monitorizare ecografică. Atenţie, pe perioada administrării pilulelor contraceptive, nu fuma.
Endometrioză
„Numele meu este Daniela, 35 ani şi ţin să precizez că nu am copii. În urmă cu o lună, mi-a fost extirpată o tumoră vegetantă (endometrioză) apendiculară prin incizie McBurney. Din păcate, această endometrioză se distinge şi la nivelul ovarului drept. Întrebările mele sunt: există tratament pentru endometrioză? Dacă nu există tratament, se poate extirpa ovarul prin metoda laparoscopică? Vă mulţumesc anticipat!”
Nu sunt cunoscute terapii eficiente cu adevărat împotriva endometriozei. Nu te grăbi cu această extirpare, mergi la un medic specializat în terapia endometriozei, cum ar fi dr. Ruxandra Dumitrescu.
Citeşte şi: 4 investigatii ginecologice care sperie
Sangerarea in afara menstruatiei
Endometrioza, boala din spatele durerilor pelviene