Un gurmand în jurul lumii

Sau un globetrotter, în mijlocul vălmăşagului culinar internaţional. De mai bine de un an de când stomacul meu suportă tot soiul de experimente bucătăriceşti mai mult sau mai puţin reuşite, am slăbit şi m-am îngrăşat după cum au “dirijat” maeştrii bucătari de pe 4 continente: zeci de oraşe, sute de restaurante şi mii de obiceiuri culinare.

Experimentul meu culinar se află, în prezent, într-un punct de fierbere. Cu circa 3 kg mai slabă decât în urmă cu o lună, când am poposit pe coasta de Est a Statelor Unite, mă aflu în continuare în cădere liberă, din pricina bucătăriei locale. E adevărat, diversitatea culinară americană este incredibilă, începând de la combinaţiile create şi sfârşind cu prezentarea finală a platourilor sau farfurioacelor (căci de farfurii nu poate fi vorba!). Însă laitmotivul acestei bucătării este o combinaţie de prăjeli, gusturi dulci şi picante, texturi crocante şi sosuri “bogate”.

Aproape nimic pe gustul meu, dar cum – vorba ceea, de gustibus non est disputandum, am să-mi păstrez tonul obiectiv şi am să vă pun în gardă cu ce vă aşteaptă aici, gastronomic vorbind, dacă plănuiţi vreo vacanţă pe coasta de Est. Specialitatea zonei o reprezintă fructele de mare preparate în te-miri-ce chip, unele mai delicioase, altele mai puţin, unele mai simplu, altele aşa de complicat gătite, încât cu greu poţi desluşi ce ai în faţă.

Recomandări

Alimente la fel de periculoase ca țigările. Ce să eviți când mergi la supermarket

Băutura „secretă” a centenarilor. În ce cantitate se bea, de fapt, pentru a ajunge la 100…

Scoici, crabi, raci, languste, creveţi, în combinaţii de x, luate câte y, papilele iubitorilor genului ar palpita de plăcere. Mai există şi o mare varietate de peşte, savuros ce-i drept, prăjit sau nu, cu sosuri “bogate” sau legume al dente, însă trebuie să ţinem cont de pericolul ingestiei de mercur dacă ne repezim 7 zile din 7 la astfel de bucate, provenind din mări şi oceane.

O altă celebritate de prin părţile locului este carnea fantastică de vită, aşa cum românul o cunoaşte foarte puţin sau deloc. Sirloin, filet mignon, în sânge sau mai bine făcută, aceasta este cu adevărat una dintre delicatesele tipic americane. Mare atenţie la garnituri, însă! Cele mai sănătoase variante ar fi piureul de cartofi (la care se păstrează uneori şi coaja), cartoful copt, împănat cu puţină smântână, spanacul, usturoiul copt, caramelizat şi, desigur, clasicele legume al dente.

Salatele sunt şi ele destul de felurite, însă doar la restaurantele ceva mai petenţioase veţi primi ulei de măsline (de calitate!) pentru a le acompania. Dacă luaţi masa la un restaurant de nivel mediu, ticsit de lume sau, mai rău, la un fast food – că doar ne aflăm în ţara mamă, sunt şanse minime ca uleiul primit la salată să fie chiar de măsline sau, în cel de-al doilea caz, sunt mari şanse ca acela care vă serveşte să facă ochii mari şi să vă mai întrebe odată dacă nu cumva aţi vrea să vă toarne nişte sosuri peste frunze.

Din acelea “bogate”. Dar ce conţin, de fapt, acestea? Ei bine, în funcţie de locaţie şi de imaginaţia maestrului bucătar, sunt extrem de diferite. Pot conţine vin, lamâie, fructe confiate, mentă şi alte ierburi, dar, în cele mai multe cazuri, au la bază muştar, brânzeturi grase, smântână, maioneză, ketchup etc. Pe scurt, cam tot ce merge la o porţie zdravănă de hamburger cu cartofi prăjiţi. O plimbare scurtă prin oraş sau într-un mall e suficientă pentru a înţelege de ce obezitatea a căpătat proporţii epidemice în Statele Unite.

E drept, au început să fie luate măsuri împotriva alimentaţiei nesănătoase, însă o parte redusă din populaţie este receptivă la acest tip de mesaje. Cei mai mulţi cetăţeni caută să mânănce ieftin şi gustos, mâncarea sănătoasă nefiind chiar o prioritate.

Gogoşeriile sunt la tot pasul, gheretele cu hot dog, la fel îngheţata de casă nu se ştie cât de “de casă” este, însă dimensiunea unui con mic te duce cu gândul la o caserolă românească, clătitele pufoase şi wafele pline de dulceţuri, zahăr şi suc de arţar dulce-diabetic sunt un must la prima masă a zilei, restaurantele japoneze au pe mese ketchup şi maioneză în caz că clientul vrea să-şi condimenteze niţel ruloul de sushi, pizza are aproape întotdeauna blat prefabricat.

Ba mai mult decât atât, mi-a fost dat să văd, într-un restaurant newyorkez dotat cu stele Michelin, reţete de sushi cu afumătură! În această situaţie, nici nu e greu de înţeles de ce diabetul de tip II şi bolile cardiovasculare sunt printre primele cauze de deces în rândul populaţiei americane, iar incidenţa tipurilor agresive de cancer este în continuă creştere.

Cu toate că sistemul medical este foarte bine pus la punct, iar cei ce au asigurare medicală beneficiază de atenţie maximă şi tratamente de ultimă oră, speranţa de viaţă este de 76 de ani la barbaţi, respectiv 80 de ani la femei. Puţin, dacă facem o comparaţie cu italienii, unde bărbaţii ajung până la 80 de ani, iar femeile trec de 84.

Asta spun statisticile, însă realitatea este că sunt zone unde cei mai mulţi bătrâni au peste 90 de ani şi trăiesc decent, nefiind ţintuiţi la pat. Practic, Italia este una dintre ţările cu cea mai înaltă speranţă de viaţă din Europa şi din lume. De ce? Să vedem ce mănâncă!

Bucătăria mediteraneană

Aceasta este ţara în care mi-am petrecut o bună bucată de timp în ultimii 2 ani, în diferite zone, de unde am furat cele mai sănătoase deprinderi culinare. Aici am învăţat că pâinea făcută cu mâna ta este mai sănătoasă decât cea pe care o cumperi gata ambalată şi, eventual, feliată, că uleiul de măsline ar trebui să-şi facă zilnic loc în farfuriile noastre, că există variante mult mai sănătoase de sare decât cea cu care suntem noi obişnuiţi, că există o serie de legume lipsite de popularitate în România, dar care acolo sunt vedete şi care, pe lângă diversitatea pe care ne-o oferă, ne asigură şi plinul de vitamine, minerale, fibre şi alţi nutrienţi de calitate.

Nu am să vorbesc despre pizza sănătoasă, cu blat integral, coaptă pe vatră şi nici despre pastele de calitate, care nu pot fi vreodată comparate cu cele din restaurantele italiene răspândite prin lume. Am să vă fac atenţi la obiceiul lor de a consuma aproape zilnic spanac – o frunză plină de elemente esenţiale unui organism sănătos, despre care s-a dovedit recent că are puteri miraculoase în prevenirea cancerului. Anghinarea este una dintre preferatele italienilor, destul de puţin cunoscută la noi.

Oricum ar prepara-o, italienii adaugă negreşit măcar un strop de ulei de măsline, iar gustul este unul dintre cele mai interesante pe care le-am încercat vreodată. Dacă iniţial, când ajunge pe limbă, nu este chiar cea mai delicioasă legumă, odată înghiţită, lasă în urmă o aromă dulceagă şi proaspătă, de neegalat. Sarea roz de Himalaya nu reprezintă o fiţă pe masa italianului, ci un aliment banal.

Avantajele celui ce o consumă zilnic, în locul celei banale, extrase din saline şi îmbogăţite cu iod, sunt nenumărate, începând cu ameliorarea problemelor digestive şi sfârşind cu asigurarea unui somn mai bun. Dar aceasta nu este singura. Sarea neagră, o sare de origine indiană, sarea roşie, albastră, cristale sau fulgi etc., toate reprezintă alternative mult mai sănătoase la sarea noastră iodată.

Şi că tot veni vorba despre sarea neagră, cel mai simplu şi mai sănătos aperitiv grecesc este pâinea, acompaniată de ulei de măsline şi fulgi de sare neagră. În ţara măslinelor, uleiul este absolut fantastic şi nelipsit de la masă.

Spre deosebire de concurentul direct, Italia, unde micul dejun este frugal, dulce, subţire şi deloc pe gustul meu, grecii mănâncă bine, şi de multe ori sănătos la prima oră a zilei. Iaurt natural, integral sau degresat, brânză feta, fructe, produse de panificaţie, clasicele ouă, măsline – cam asta ar fi oferta.

Printre cele mai delicioase bucate cu care îşi îmbie turiştii, găsim la loc de cinste mielul de munte (lamb chops). Bucăţelele mici de carne cu tot cu oase, făcută pe grătar, cu oregano, au un gust unic. Pentru că mieluţii sunt crescuţi şi hrăniţi într-un mod specific, carnea lor e delicioasă, incomparabilă cu cea pe care copilăria mea a fixat-o drept reper, atunci când sloganul “nici un Paşte fără miel” se aplica invariabil, an de an.

Salata tradiţională grecească a fost o altă mare surpriză a şederii mele pe tărâm elen, căci nu am găsit aproape nici o asemănare cu varianta românească. |n formula ei originală, aceasta nu conţine frunze de salată, în schimb e presărată din plin cu capere.

Micuţii muguri care nu au prea mare cătare pe plai românesc, sunt un element de bază în bucătăria mediteraneană, iar secretul lor este că sunt plini de fitonutrienţi, antioxidanţi şi vitamine, au efecte antiinflamatorii şi în trecut erau folosiţi în ameliorarea durerilor reumatice.

Bucătăria asiatică
Una dintre preferatele mele este bucătăria japoneză care este, de altfel, faimoasă şi apreciată în întreaga lume. Oriunde te-ai afla, este imposibil să nu găseşti un restaurant specific nipon, adaptat obiceiurilor locale, desigur. Cele mai sănătoase alegeri sunt sortimentele de sushi, preparate de cele mai multe ori cu super-alimente.

Pe primul loc se află algele despre ale căror virtuţi nutritive şi beneficii pentru sănătate se spune că nu pot fi egalate de nici un alt aliment. Acestea combat cancerul, degenerarea celulară, îmbătrânirea şi întăresc sistemul imunitar. Pe lângă alge, japonezii mai folosesc avocado, unul dintre fructele de referinţă când vine vorba despre acizii graşi Omega 3, adică grăsimile sănătoase care ne ajută să ne menţinem inima mereu tânără.

Să nu uitâm de sashimi, varietăţile de peşte crud, atent selectat, bogat şi acesta în grăsimi sănătoase, antioxidante. Mare atenţie însă, consumul de alimente nepreparate termic, în special când vorbim despre carne, este riscant deoarece pot apărea toxiinfecţii alimentare sau infecţii parazitare. O altă reţetă care ne face cu ochiul din bucătăria asiatică este tabbouleh-ul cu variantele sale.

Specific bucătăriei libaneze şi siriene, dar prezent şi în cea turcă şi probabil în mai toate statele musulmane, această salată are la bază pătrunjelul. Celebra verdeaţă bogată în vitamina C (ştiaţi că are mai multă vitamina C decât lămâia?), mărunţită şi amestecată cu lămâie, roşii tăiate cubuleţe mici, mentă sau chiar bulgur, este una dintre felurile nelipsite de la orice masă. La fel şi humusul, care este un fel de piure de năut, un aliment bogat în acid folic, minerale şi antioxidanţi.

America latină
Mexic, iată o ţară unde fructele sunt nelipsite din meniul naţional, indiferent de momentul zilei. Desigur, avocado este vedeta absolută, datorită sosului care rezultă prin mixare şi amestecare cu ceapă. Guacamole, căci aşa se numeşte, se consumă cu chipsurile triunghi făcute din făină de mălai (tortilla), aperitiv devenit un fel de emblemă naţională.

Fructele de mare şi peştele sunt şi ele negreşit oferite de mai toate restaurantele, însoţite de garnituri dintre cele mai originale, cum ar fi cactusul prăjit. Mâncarea mexicană nu este una dintre cele mai sănătoase pe care le-am încercat, însă are o notă originală şi este gustoasă, fără să fie grea, îmbâcsită.

Merită să faceţi un drum pentru carnea de vită, delicioasă ca în cazul Statelor Unite sau a Argentinei – aceasta din urmă fiind ţara ce deţine supremaţia mondială la acest capitol. Bife de Chorizo, asado, parilla, bife de lomo, enrtana, vacio sunt câteva dintre felurile de carne de vită, delicioase şi apreciate de cunoscătorii “carnivori”.

Ei ştiu că o bucată de carne poate fi uneori mult mai savuroasă dacă este brăzdată de câteva firişoare de grăsime ori conţine şi o bună parte din os. Desigur, pe cât e de tentantă, pe atât e de periculoasă carnea roşie consumată mai des de o dată pe săptămână, întrucât induce, în primă fază, constipaţie şi creşteri în greutate, iar în perspectivă, creşte riscul de cancer, în special de colon, şi de boli cardiovasculare.

Citeşte şi: Excentricităţi culinare: şobolani fierţi, porcuşor de Guineea prăjit şi lăcuste caramelizate

Mare e grădina dietetică a lumii! Află care sunt dietele preferate ale vedetelor

Consultaţi cel mai sănătos meniu cu putinţă realizat de cercetătorii britanici