Omleta pentru o siluetă subţire şi muşchi definiţi

Pentru mine, nu există nici un aliment mai săţios decât oul. Deseori, uit că există, dar când îl redescopăr şi am chef să gătesc ceva rapid, omleta este salvarea.
  • Publicat:
Omleta pentru o siluetă subţire şi muşchi definiţi
Cuprins
  1.  
  2.  

Pentru mine, nu există nici un aliment mai săţios decât oul. Deseori, uit că există, dar când îl redescopăr şi am chef să gătesc ceva rapid, omleta este salvarea.

Dacă vă doriţi o musculatură definită, o siluetă suplă şi nu vă săturaţi cu porţii minuscule de mâncare, apelaţi la un truc simplu: consumaţi ouă. Unul pe zi nu dăunează sănătăţii, spun cercetătorii de la Harvard, dacă aceasta este impecabilă.

Aşa că vă propun să depăşiţi pragul cookingului minimalist (fiert sau copt în teflon) şi să faceţi din ou vedeta unei mese mai mult decât copioase. Cum? Foarte simplu. Amestecând ouăle bătute cu puţină telemea rasă de capră, o linguriţă de iaurt, piper, curry, amestec de plante uscate, praf de usturoi, mărar proaspăt, susan, coajă de lămâie.

După ce aţi omogenizat bine, puneţi o lingură de seminţe decojite de dovleac şi de floarea-soarelui crude într-o tigaie cu înveliş antiaderent (ceramic de exemplu) şi lăsaţi-le 2 minute să se rumenească. Adăugaţi apoi compoziţia şi lăsaţi-o la foc mic. Puteţi să şi amestecaţi cu o lingură de lemn pentru varianta “scrambled eggs”.

Când este gata, stropiţi amestecul cu puţin ulei de măsline cu ardei iute. Apoi, ouăle se pot consuma alături de biscuiţi integrali, dar şi feliuţe de somon afumat.

Pun pariu că deja salivaţi aşa că fuga la bucătărie pentru a pregăti un amestec delicios de proteine de calitate superioară, grăsimi bune, vitaminele A, D şi E, fosfor, calciu şi fier. Cred că nu trebuie să vă spun că explozia de nutrienţi vă costă foarte puţin.

Citeşte şi: Deliciosul si controversatul OU. Include-l in dieta!


Ouăle vegane

Ouale ne apara de cancer

 

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult