Într-o lume în care peste 1 miliard de oameni continuă să fumeze este important să existe alternative. Companiile care produc produse care încălzesc tutunul, produse de vapat sau produse cu nicotină pentru uz oral investesc masiv în cercetare. Forumul Global al Nicotinei a reunit mai mulți academicieni și specialiști în sănătate publică la Varșovia, pentru a discuta rezultatele ultimelor cercetări și schimbările legislative din diferite state. Specialiștii avertizează că o legislație foarte restrictivă a produselor cu risc redus ar fi în detrimentul utilizatorilor, iar o reglementare unitară, mai puțin limitativă decât cea aplicată țigaretelor, ar fi necesară pentru o reducere a efectelor nocive ale fumatului în întreaga lume.
Profesorul Dr. Andrzej Fal, șeful Departamentului de Alergologie, Boli Pulmonare și Boli Interne de la Institutul Național de Medicină din Varșovia, susține că alternativele ar putea avea un impact pozitiv asupra sănătății publice, întrucât adulții care nu vor să se lase de fumat ar putea reuși să reducă efectele negative asupra organismului lor. Tocmai de aceea, Dr. Andrej Fal prezent la Forumul Global al Nicotinei afirmă că taxarea produselor ar trebui să fie făcută în dependență de cât de nociv este un produs sau altul.
Într-un interviu acordat pentru Gândul, Dr. Andrzej Fal a subliniat importanța reducerii riscurilor asociate fumatului, abordând subiecte esențiale legate de strategiile de reducere a riscurilor asociate cu tutunul în comunitățile medicale.
„În cazul țigărilor, reducerea riscurilor nu este atât de bine înțeleasă. Așadar, trebuie să ieșim și să vorbim cu oamenii, să începem cu educația și să le arătăm ce înseamnă cu adevărat reducerea riscurilor,” a explicat Dr. Fal.
Profesorul a menționat necesitatea studiilor medicale bazate pe dovezi pentru a reduce riscurile asociate fumatului și altor substanțe.
„Avem nevoie de mai multe cercetări și de mai multă validare. Nu vom putea dovedi 100% nivelul de reducere a riscurilor dacă nu avem rezultatele studiilor,” a spus el, adăugând că întârzierea acestui proces ar costa vieți omenești.
„Desigur, putem spune că putem aștepta 20 de ani și apoi compara retrospectiv grupul care a fumat cu grupul care a folosit alte produse. Dar asta va costa 20 de ani. Acest lucru va costa 160 de milioane de vieți, pentru că în fiecare an din cauza fumatului mor 8 milioane de oameni din întreaga lume”, a mai spus el.
Mesajul său către factorii de decizie și publicul larg a fost clar: „Prevenția este cea mai bună modalitate de a opri orice obicei negativ, inclusiv fumatul. Dar odată ce eșuăm în asta, taxele, în special accizele, sunt un instrument foarte bun pentru a reglementa prețul și comportamentele cetățenilor noștri,” a declarat Dr. Fal. El a sugerat că taxele pe produsele nocive ar trebui să se bazeze pe o regulă simplă: „Mai puțin nociv, mai puține taxe”.
În România, 19,8% din populație fumează zilnic, țara noastră depășind cu puțin media din Uniunea Europeană, de 19,7%. Potrivit Eurostat, țările europene cu cel mai mare consum de țigări sunt Bulgaria (28,2%), Grecia (27,2%), Ungaria (28,8%) și Letonia (24,9%). Suedia devine practic prima ţară fără fumători, cu o rată de sub 5%. A reuşit să atingă acest obiectiv prin încurajarea produselor cu risc scăzut.