Acid 5-hidroxi-indolacetic

Functia acestor celule consta in reglarea contractiei musculaturii netede si a peristaltismului intestinal, serotonina fiind in esenta un hormon vasoconstrictor.

Determinarea 5-HIIA in urina are utilitate in diagnosticul tumorilor carcinoide, caracterizate printr-o crestere semnificativa a acestui metabolit urinar2.

Tumorile carcinoide fac parte din categoria tumorilor neuroendocrine, avand o incidenta scazuta in populatie si o evolutie lenta. Cele mai frecvente grupe de varsta afectate sunt: 15-25 ani si 65-75 ani. Tumorile se dezvolta cel mai adesea sporadic, insa exista cativa factori de risc:

-neoplazia endocrina multipla de tip 1 (MEN1) asociata in 10% din cazuri cu tumori neuroendocrine pulmonare, ale timusului si stomacului;

-sindromul von Hippel-Lindau asociat in 15% din cazuri cu tumori pancreatice de origine neuroendocrina;

-neurofibromatoza de tip I (boala von Recklinghausen) asociata in cazuri rare cu tumori carcinoide ale duodenului.

Din punct de vedere histologic, tumorile carcinoide se dezvolta din celulele enterocromafine (Kulchitsky); in functie de locul de origine a tumorii se clasifica in:

-tumori derivate din partea craniala a tubului digestiv primitiv: pancreatice, duodenale, gastrice, bronsice;

-tumori derivate din partea mediala a tubului digestiv primitiv: jejunale, ileale si la nivelul apendicelui;

-tumori derivate din partea caudala a tubului digestiv primitiv: in colonul ascendent si rect;

-tumori cu alte origini: timice, ovariene, renale, mamare.

Tabloul clinic este adesea nespecific, iar in unele cazuri tumorile sunt depistate intamplator cu ocazia interventiilor chirurgicale pentru apendicita si ocluzie intestinala. Doar 10% dintre pacienti prezinta simptome si semne clinice tipice sindromului carcinoid: flushing, diaree, dureri abdominale, hepatomegalie (metastazele hepatice sunt frecvente), bronhospasm si afectare cardiaca (fibroza valvulara). Simptomele sunt induse de eliberarea de substante neuroendocrine1. Alaturi de serotonina, tumorile carcinoide mai pot determina o excretie crescuta de triptofan, 5-hidroxitriptofan si histamina. Ocazional sunt secretati si alti compusi cum ar fi: ACTH, gastrina, insulina, polipeptid intestinal vasoactiv (VIP) si calcitonina.

Productia de serotonina si metabolismul acestui hormon sunt influentate de tesutul de origine a tumorii. Astfel, tumorile derivate din partea mediala a tubului digestiv primitiv, cum ar fi cele ileale, contin si elibereaza de obicei cantitati mari de serotonina, care insa nu se reflecta intr-o crestere proportionala a eliminarii de 5-HIIA in urina, deoarece aceasta este metabolizata intr-o cantitate redusa. Pe de alta parte, tumorile bronsice, pancreatice, duodenale sau biliare produc cantitati mari de serotonina care este oxidata intratumoral in 5-HIIA si in aceste cazuri excretia metabolitului este mult mai mare decat cea suspectata clinic. Carcinoidele rectale rareori produc cantitati crescute de serotonina sau 5-HIIA.

Exista o corelatie slaba intre nivelul de 5-HIIA urinar si severitatea clinica a sindromului carcinoid. Studii recente confirma insa utilitatea sa ca factor de prognostic al bolii5.

Recoltarea

Pregatire pacient­ – se va evita consumul de banane, ananas, prune, kiwi, pepene galben, nuci, cacao, rosii, avocado, vinete cu 72 ore inaintea recoltarii (deoarece aceste alimente contin serotonina). De asemenea este de preferat sa se intrerupa medicatia care poate produce interferente cu 3 zile inaintea recoltarii: acetaminofen, salicilati, fenacetin, naproxen, clorpromazina, imipramina si inhibitori de monoaminoxidaza2;4.

Specimen recoltat­ – urina din 24 ore: la ora 7 dimineata pacientul urineaza si nu retine aceasta urina; apoi colecteaza intr-un vas curat de 2-3 litri toate  emisiunile de urina pana la ora 7 dimineata in ziua urmatoare, inclusiv; omogenizeaza (prin agitare) urina recoltata; masoara intreaga cantitate; retine aprox. 10 mL, in pahar de plastic de unica folosinta pentru urina. Proba se tine la 2-8ºC in timpul colectarii si ulterior, pana se lucreaza efectiv4.

Recipient de recoltare – vas de 2-3 litri si pahar de plastic de unica folosinta pentru urina, pe care se noteaza cantitatea totala de urina din 24 de ore4.

Cantitate recoltata – 10 mL4.

Cauze de respingere a probei – specimen care nu a fost pastrat la 2-8°C4.

Prelucrare necesara dupa recoltare – este de preferat sa se lucreze imediat; daca acest lucru nu este posibil, proba se poate stoca la 2-8°C, dupa ce in prealabil se adauga acid clorhidric concentrat pana se ajunge la un pH <44.

Stabilitate proba – 7 zile la 2-8°C4.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – cromatografie de lichide sub inalta presiune (HPLC)4.

Valori de referinta – 2-9 mg/24 ore4.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri >25 mg/24 ore indica tumori carcinoide mari, adesea cu metastaze2. Obtinerea unor valori de granita sau usor crescute impune repetarea recoltarii probei, cu respectarea stricta a dietei recomandate si evitarea medicamentelor care pot produce interferente. Atunci cand un pacient cu suspiciune clinica mare de sindrom carcinoid prezinta valori de 5-HIIA normale sau de granita, trebuie luate in considerare 2 posibilitati: fie tumora produce cantitati mari de serotonina care nu este metabolizata si in acest caz dozarea serotoninei serice va ajuta la stabilirea diagnosticului, fie secretia de 5-HIIA este intermitenta, situatie in care trebuie recoltate mai multe probe de urina pentru a pune in evidenta anomalia5.

Cresteri usoare de 5-HIIA se mai pot intalni in sprue non-tropical. De asemenea se pot inregistra valori crescute si la pacientii cu malabsorbtie netratata, care prezinta niveluri ridicate de metaboliti urinari ai triptofanului, cum ar fi cei cu boala celiaca, boala Whipple si fibroza chistica5.

Valori scazute de 5-HIIA sunt intalnite la pacientii cu insuficienta renala, rezectie de intestin subtire, fenilcetonurie, boala Hartnup, mastocitoza2.

Limite si interferente

5-HIIA poate prezenta valori normale la pacientii cu tumori carcinoide non-metastatice si chiar si la o parte din cei cu sindrom carcinoid, mai ales daca diareea este absenta.

Unii pacienti cu sindrom carcinoid excreta acizi indolici non-hidroxilati care nu sunt masurati la determinarea 5-HIIA5.

Prin dozarea serotoninei serice se pot diagnostica tumori carcinoide la care determinarea 5-HIIA a dat rezultate negative2;5.

• Medicamente

Cresteri: acetaminofen, clordiazepoxid, cisplatin, clorpromazina, diazepam, efedrina, fenobarbital, fentolamina, flurazepam, fluorouracil, guaifenesin, melfalan, methocarbamol, naproxen, sulfasalazina, rezerpina3.

Scaderi: aspirina, clorpromazin, corticotropin, imipramina, inhibitori de MAO, interferon alfa-2a, izoniazida, levodopa, metildopa, octreotid, promazina, streptozocin3.

Bibliografie

1. ARUP Laboratories. Physician Guide: Carcinoid Tumors. www.aruplab.com. 2010. Ref Type: Internet Communication.

2. Frances Fischbach. Urine Testing. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Test. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 262-264.

3. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1243.

4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.

5. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. 5-Hydroxyindoleacetic Acid (HIAA), Quantitative, 24-Hour Urine. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

Toate materialele si sfaturile furnizate prin intermediul CSID.ro trebuie vazute ca simple informatii si nu ca analize si sfaturi medicale complete. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Toata informatia prezentata pe site este furnizata fara nici un fel de garantie, expresa sau sugerata. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Vezi Analize medicale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”