Ag HBs (screening)

Informatii generale

Virusul hepatitei B este o particula alcatuita dintr-un invelis si un nucleu; genomul sau contine un ADN circular, partial dublu-catenar.

Virusul se transmite parenteral, prin sange infectat sau contact intim. Perioada de incubatie a bolii este in medie 70 zile (40-160 zile)1.

Antigenul de suprafata al virusului hepatitei B (AgHBs) este un component al invelisului extern al virionului B. Persoanele infectate prezinta in sange pe langa particulele virale infectante si alte particule mai mici, neinfectioase care contin de asemenea AgHBs. Determinantul antigenic impotriva caruia se declanseaza raspunsul imun este comun tuturor particulelor de AgHBs3.

Detectarea AgHBs in ser indica prezenta infectiei cu virusul hepatitei B. AgHBs este primul marker imunologic al infectiei, fiind prezent in ser cu cateva saptamani inainte de debutul clinic al bolii (al icterului). AgHBs ramane detectabil o perioada de 1-4 luni in cursul unei infectii acute, dupa care se negativeaza. Daca AgHBs persista mai mult de 6 luni, se considera ca infectia s-a cronicizat1;3. Aproximativ 5-10% din adulti si 90% din nou-nascuti nu pot elimina virusul dupa infectie si devin purtatori cronici de AgHBs. O treime din pacientii purtatori de AgHBs dezvolta hepatita cronica care in timp poate evolua spre ciroza hepatica si, in unele cazuri, spre carcinom hepatocelular1.

Transmiterea verticala a infectiei, de la mama la fat, se produce la aproximativ 20% din femeile gravide cu AgHBs pozitiv si la aproximativ 60% din femeile care dobandesc infectia primara in cursul sarcinii. Deoarece rata transmiterii verticale a infectiei cu VHB este diferita in functie de zona geografica si tipul populatiei, se presupune ca predispozitia pentru infectia in utero ar fi  influentata de tulpina virala si structura genetica a populatiei. Gravidele depistate cu AgHBs pozitiv necesita investigatii suplimentare. Dintre testele disponibile pentru VHB, incarcatura virala a devenit cel mai bun factor predictiv al infectivitatii, in special pentru gravidele aproape de termen.

Introducerea programelor nationale de vaccinare impotriva VHB a redus prevalenta infectiei in populatie4.

Recomandari pentru determinarea AgHBs

•  diagnosticul de infectie acuta/cronica cu virusul hepatitei B;
•  monitorizarea evolutiei infectiei si a tratamentului antiviral;
•  screening-ul produselor de sange si al donatorilor;
•  screening-ul prenatal in scopul prevenirii transmiterii infectiei la fat1;
•  diagnosticul infectiei neo-natale4.

Recoltarea

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)3.

Specimen recoltat – sange venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza imediat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C3.

Volum proba – minim 0.5 mL ser3

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian3.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 5 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C; evitati decongelarea/recongelarea3.

Metoda

Metoda – imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)3.

Valori de referinta – AgHBs negativ3.

Limite si interferente

In aproximativ 5% din cazurile de hepatita acuta B si intr-un procent foarte mic din cazurile de hepatita cronica, AgHBs ramane nedetectabil (hepatita B AgHBs negativa). In aceste cazuri, diagnosticul se stabileste prin determinarea anti-HBc-IgM sau a ADN viral hepatita B1.

In unele cazuri se poate obtine un rezultat slab pozitiv (valoarea indicata de analizor <200); in aceste situatii se recomanda efectuarea celorlati markeri de hepatita B sau determinarea AgHBs printr-o alta metoda3.

•  Interferente analitice

Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate neconcludente urmatoarele:
-tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se faca dupa minimum 8 ore de

la ultima administrare:

-titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
-anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic sau terapeutic3.