Anticorpi anti-beta2 glicoproteina 1-IgA, IgG, IgM

Informatii generale

Recent, un grup international de consens a stabilit ca anticorpii anti-β2 glicoproteina 1 de tip IgG si IgM sa fie inclusi in criteriile de diagnostic ale sindromului antifosfolipidic. Prezenta unuia sau ambelor tipuri de anticorpi constituie un factor de risc independent pentru tromboza si complicatii ale sarcinii3.

Ca urmare a acestui fapt s-au dezvoltat teste imunoenzimatice care detecteaza anticorpi ce se leaga de β2 glicoproteina 1 in absenta fosfolipidelor2.

β2 glicoproteina 1 (apolipoproteina H – β2GP1 ) este un polipeptid alcatuit din 326 aminoacizi sintetizat de catre hepatocite, celule endoteliale si trofoblast. Contine 5 domenii omoloage, fiecare avand aproximativ 60 aminoacizi; domeniul 5 localizat la nivelul capatului C terminal este format dintr-un nucleu hidrofob inconjurat de 14 reziduuri de aminoacizi incarcate pozitiv care interactioneaza electrostatic cu fosfolipidele incarcate negativ (ex. cardiolipina) din membranele plasmatice. In vivo, complexele formate din β2GP1 si fosfolipide “demasca” epitopi care reactioneaza cu autoanticorpi naturali4.

In mod surprinzator, anticorpii anti-cardiolipinici se leaga mai puternic de tinta membranara daca cofactorul proteinogenic β2GP1 este de asemenea prezent; in plus exista dovezi ca reactivitatea β2GP1 este asociata cu potentialul patogenic al anticorpilor antifosfolipidici. Mai mult, unii anticorpi antifosfolipidici prezinta reactivitate impotriva acestui cofactor chiar in absenta cardiolipinei, daca o densitate mare de molecule β2GP1 se ataseaza  la nivelul unor suprafete solide.  Aceasta inseamna ca exista o categorie de pacienti cu sindrom antifosfolipidic care nu prezinta anticorpi anticardiolipinici dar sunt pozitivi pentru anti-β2GP11.

Toate cele 3 izotipuri de anti-β2GP1 (IgA, IgG, IgM) au fost asociate cu tromboze. Anticorpii anticardiolipinici care nu necesita prezenta β2GP1 au de obicei un caracter tranzitoriu si nu sunt clinic semnificativi. Studiile arata ca anticorpii anticardiolipinici asociati cu infectii nu sunt anti-β2GP1 dependenti. Din acest motiv, testele care detecteaza anti-β2GP1 sunt mai specifice decat cele pentru anticorpi anticardiolipinici.

Aproximativ 20% din pacientii cu anticorpi anticardiolipinici negativi au un rezultat pozitiv pentru anti-β2GPI2.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-β2 glicoproteina 1 (IgG, IgM, IgA)

– episoade de tromboza venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; complicatii ale sarcinii (una sau mai multe pierderi de sarcina dupa saptamana 10 cu fat morfologic normal, una sau mai multe nasteri premature inainte de saptamana 34 cauzate de preeclampsie severa sau insuficienta placentara, sau 3 sau mai multe avorturi spontane inainte de saptamana 10 de sarcina la care s-au exclus etiologiile cromozomiale, hormonale sau anatomice); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de tesut conjunctiv (in special LES); evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; evaluarea pacientilor cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi care nu prezinta criterii clinice certe de sindrom antifosfolipidic4.

Recoltarea

Pregatire pacient – jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1.

Specimen recoltat – sange venos1.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare1.

Volum proba – minim 0.5 mL ser1.

Cauze de respingere a probei – ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C2.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – ELISA. Antigenul folosit este o β2 glicoproteina-I umana purificata2.

Valori de referinta

IgG: < 20 RE/mL

IgM: < 20 RE/mL

IgA: < 20 RE/mL

Interpretarea rezultatelor

Obtinerea unor titruri crescute de anti-β2GP1 (la cel putin 2 determinari efectuate la un interval de 12 satamani) la pacienti cu tablou clinic sugestiv sustine diagnosticul de sindrom antifosfolipidic, chiar daca s-au obtinut rezultate negative pentru anticoagulantul lupic si anticorpii anti-cardiolipinici2;3.

Pe de alta parte, obtinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la pacienti cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi, care insa nu prezinta criterii clinice certe, nu sustine diagnosticul de sindrom anti-fosfolipidic2.

Limite si interferente

Obtinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la un pacient cu tablou clinic sugestiv de sindrom antifosfolipidic nu exclude diagnosticul, fiind necesara determinarea si a celorlate 2 teste care intra in criteriile diagnosticului de laborator: anticoagulantul lupic si anticorpii anticardiolipinici3;4.