Antigen Chlamydia (in cervix/uretra, urina barbati, conjunctiva)

Informatii generale

Chlamydia este o bacterie de dimensiuni foarte mici, obligatoriu intracelulara datorita faptului ca nu isi poate sintetiza ATP-ul, fiind cultivabila doar in celulele vii eucariote (oua embrionate sau culturi celulare) 2;3;4;5.

Pe baza analizelor genetice membrii Ordinului Chlamydiales au fost impartiti in doua genuri:
• genul Chlamydia  care cuprinde trei specii, dintre care cea mai importanta este C. trachomatis;
• genul Chlamydophila ce cuprinde sase specii, mai importante fiind C. pneumoniae, C. psittaci C.abortus1;2;3;4;6.

Chlamydiile au perete si membrana celulara asemanatoare bacteriilor Gram negative; au forma cocoida si sunt imobile. Difera insa de toate microorganismele prin ciclul lor de crestere particular, asigurat de 2 forme distincte: corpusculul elementar (CE), adaptat existentei extracelulare, CE fiind foarte infectios si corpusculul reticulat (CR), adaptat mediului intracelular (intracitoplasmatic), forma neinfectioasa. Dupa atasarea lor de celula, CE traverseaza peretele celular prin intermediul unui fagozom si raman in vezicula fagocitara pe toata perioada ciclului lor de viata. La scurt timp de la patrunderea in celula, CE se transforma in CR, care au o talie mai mare si incep sa se divida binar in interiorul vacuolelor (“incluziile chlamydiene intracitoplasmatice”). Apoi CR se reorganizeaza in CE astfel incat dupa 48-72 de ore intreaga citoplasma a celulei poate fi inlocuita de incluzii care contin sute/mii de CE. Eliberarea CE se poate produce prin extruziunea incluziilor sau prin liza celulelor gazda1;2;3.

Doua componente din structura membranei externe a corpusculului elementar (CE) joaca un rol important in diagnostic: proteina majora a membranei de suprafata – MOMP (major outer membrane protein) si antigenele lipopolizaharidice. MOMP este o proteina transmembranara ce induce aparitia de anticorpi monoclonali, specifici anti-MOMP, rolul lor in imunitate nefiind neelucidat. Antigenele lipopolizaharidice sunt antigenele majore detectate prin teste serologice specifice infectiilor produse cu Chlamydia1;2.

Chlamydia trachomatis

Este intalnita aproape in exclusivitate la om. Ea determina pana la 50% din uretritele nongonococice. Se cunosc 15 serovaruri, toate implicate in patologia umana:
• serovarurile A, B, Ba, C: determina conjunctivita acuta (cu posibila cronicizare: trachomul);
• serovarurile D – K pot determina:
– la barbati, in principal uretrita acuta (eventuala cronicizare conduce la uretrita cronica, prostatita, epididimita, proctita, sindrom Reiter, infertilitate);
– la femei, sindrom uretral acut, bartolinita, cervicita, endometrita, salpingita (cu aparitia ulterioara de boala inflamatorie pelvina, sarcina ectopica, infertilitate), periapendicita, perihepatita (sindrom Hugh-Curtis);
• serovarurile L1, L2, L3 determina limfogranulomatoza veneriana (maladia Nicolas Favre), avand tropism pentru tesuturile limfatice1;2;3;4;5;.

Chlamydia trachomatis se poate transmite la nou-nascut in timpul nasterii, determinand pneumonia neonatala, si, mai rar infectii vaginale, faringiene si enterice neonatale.

Infectia cu C. trachomatis se asociaza cu cresterea ratei de transmitere a infectiei HIV4.

Sunt disponibile mai multe metode de laborator pentru diagnosticul infectiei cu Chlamydia trachomatis:
• culturi de celule (HeLa, McCoy etc.) – reprezinta metoda de referinta (foarte laborioasa);
• examen direct pe frotiu colorat Giemsa – poate evidentia incluziile intracitoplasmatice; are sensibilitate mai redusa, dar poate fi utilizat in diagnosticul conjunctivitei;
• detectarea antigenului prin metode imunochimice: imunofluorescenta directa (DFA), teste imunoenzimatice (EIA) sau teste rapide (imunoperoxidaze, latex) – are sensibilitate mai redusa decat culturile de celule si nu este indicata in infectiile asimptomatice;
• evidentierea unor secvente de acizi nucleici prin hibridizare (Nucleic Acid Hybridization-NAH) sau amplificare genica (Polimerase Chain Reaction – PCR) – are sensibilitate mai mare decat culturile de celule;
• examen serologic – are valoare limitata pentru diagnosticul infectiilor genitale joase cu C. trachomatis, dar este valoros pentru diagnosticul infectiilor asociate cu salpingita, infertilitate mecanica, perihepatita, epididimita, sindrom Reiter4,5; .
Determinarea antigenului Chlamydia in secretii urogenitale reprezinta o metoda cost-eficienta pentru diagnosticul infectiei6.

Recoltarea si transportul probelor

Pentru detectia antigenului C.trachomatis in secretiile genitale este necesara recoltarea de celule epiteliale din zonele suspecte, de obicei cu tamponul, prin rotire viguroasa. Secretiile purulente (daca exista) trebuie indepartate inaintea recoltarii probei. Pot fi utilizate tampoane de bumbac, Dacron sau calcium alginate1;4;6. Dupa recoltare tamponul va fi introdus in tubul furnizat de catre laborator.

In cazul suspiciunii de coinfectie cu Neisseria gonorrhoeae, se recolteaza intai proba pentru aceasta si apoi cea pentru determinarea antigenului C. trachomatis4.

Zonele recomandate pentru recoltare sunt:

•  uretra anterioara la barbati – prin introducerea tamponului 2-4 cm pe uretra si rotire usoara;

• colul uterin la femei – din canalul endocervical, deoarece C.trachomatis are tropism pentru celulele zonei tranzitionale. Nu se recomanda recoltarea secretiei vaginale pentru determinarea antigenului Chlamydia6.

Stabilitatea probei – probele urogenitale sunt stabile 7 zile la 2-8 ºC.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay): se utilizeaza anticorpi monoclonali directionati impotriva antigenelor lipopolizaharidice (LPS) ale Chlamydiei; rezultatele pozitive si echivoce sunt confirmate cu ajutorul unui test de blocare.

Valori de referinta – Antigen Chlamydia negativ6.

Interpretarea rezultatelor

Orice rezultat trebuie interpretat in context clinic. Un rezultat negativ nu exclude infectia cu C.trachomatis.

Obtinerea unui rezultat pozitiv indica o infectie curenta6.

Limite si interferente

Colectarea probei este esentiala pentru determinarea antigenului Chlamydia. Personalul care face recoltarea trebuie sa fie bine instruit pentru a evita eventualele rezultate fals negative ca urmare a erorilor de recoltare.

Rezultatele obtinute in urma determinarii antigenului Chlamydia din urina trebuie interpretate cu prudenta in cazul in care se suspecteaza o infectie urinara.

Un rezultat negativ nu exclude infectia; in cazul suspiciunii clinice se recomanda determinarea Chlamydia trachomatis ADN.

Detectarea Chlamydiei prin culturi de celule este singura metoda ce poate fi folosita in vederea documentarii unui eventual abuz sexual1;2;4.