Giardia lamblia – un protozoar flagelat – este agentul etiologic al giardiozei. Parazitul prezinta doua forme: vegetativa si chistica si se localizeaza in intestinul subtire, mai ales la nivelul duodenului. Forma chistica reprezinta forma de inmultire, de rezistenta a parazitului in mediul extern, si in acelasi timp stadiul infectant. Pe masura ce fluxul intestinal poarta formele vegetative (rezultate din dechistarea chisturilor ingerate) catre portiunile terminale ale intestinului, incepe procesul de inchistare. Chisturile sunt eliminate odata cu materiile fecale si sunt foarte rezistente in conditii de temperatura si umiditate scazute, precum si in apa clorinata. Infectia se realizeaza pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare, a alimentelor si apei contaminate1;4.
Metoda imunologica de depistare a antigenului Giardia in fecale prezinta avantajul de a detecta si chisturile distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte 2;3.
Pregatire pacient
Pacientul va evita:
– inainte de recoltare: examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative;
– in saptamana premergatoare recoltarii, administrarea anumitor medicamente : bismut, Metamucil, uleiuri minerale, Tetraciclina, antiamoebiene, antidiareice, antiacide2;5.
Specimen recoltat – materii fecale din orice moment al zilei; se recolteaza cate o portiune de marimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal 2. Cantitatea optima de materii fecale este de aproximativ 2 g din scaun format sau aproximativ 2 ml din scaun lichid3.
Cauze de respingere a probei
– specimen obtinut cu uleiuri minerale, bismut, compusi de magneziu;
– recipient murdar pe exterior;
– specimen contaminat cu urina2;5.
Recipient de recoltare – recipient de unica folosinta pentru fecale bine inchis cu capac; este interzisa adaugarea de substante conservante2;5.
Stabilitate proba – cateva ore la temperatura camerei sau la frigider pana a doua zi4.
Prelucrare necesara dupa recoltare – conform instructiunilor specifice de lucru. Analiza se executa din materii fecale proaspat emise (de preferat). Daca acest lucru nu este posibil proba va fi pastrata la 2-8°C2;5.
Metodă – imunocromatografică2 .
Valori de referinţa – Antigen Giardia în fecale negativ2.
Rezultatele testului trebuie interpretate în context clinic.
Un rezultat pozitiv nu exclude prezenţa altor patogeni.
Un rezultat negativ nu exclude în general infecţia; acesta se poate datora unei excreţii intermitente a parazitului1-3.
1. Dan Steriu. Infectii produse de protozoare. In Infectii parazitare, Editura Ilex Bucuresti, 2003, 32- 33.
2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog
3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Giardia lamblia, Direct Detection by EIA. www.labcorp.com. 2010. Ref Type: Internet Communication
4. Simona Radulescu, Meyer Ernest. Protozoare parazite. In Parazitologie medicala, Editura All, 1992, 52-60, 297.
5. World Health Organisation Geneva. Basic Laboratory Methods in Medical Parasitology, 1991.
Toate materialele si sfaturile furnizate prin intermediul CSID.ro trebuie vazute ca simple informatii si nu ca analize si sfaturi medicale complete. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Toata informatia prezentata pe site este furnizata fara nici un fel de garantie, expresa sau sugerata. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.