Campylobacter-serologie

Informatii generale

Genul Campylobacter cuprinde bacili Gram negativi, mici, nesporulati, cu forma curbata sau de S, ce cresc in atmosfera de 5-10% oxigen, fiind considerati microaerofili. Campylobacter jejuni este recunoscut ca fiind una dintre principalele cauze ale bolilor diareice bacteriene in multe tari dezvoltate, iar Campylobacter fetus determina avorturi spontane la bovine si ovine, dar este si un un agent patogen oportunist la om. Aceste bacterii sunt larg raspandite in natura, fiind prezente in intestinul a numeroase specii de mamifere (porci, vaci, capre, oi, caini, pisici, rozatoare) si pasari (pui, curcani), precum si in apa contaminata cu materii fecale. Campylobacter fetus poate fi de asemenea gasit in tractul genital al acestor animale, placenta si continutul gastric al avortonilor. Mecanismul de transmitere al infectiei la oameni nu este pe deplin elucidat. Contactul direct cu un animal infectat este posibil, dar mai putin de o treime din indivizii infectati au un istoric de expunere profesionala. Infectia poate fi determinata de apa sau alimentele contaminate; ca si in cazul altor germeni enterici au fost raportate cazuri de transmitere pe cale fecal-orala a infectiei.

Bacilii sunt adaptati colonizarii tractului digestiv si aparatului reproducator, prezentand o motilitate particulara, care permite bacteriilor sa traverseze epiteliul de acoperire prin miscari de “tirbusonare”.

Dupa unii autori, Campylobacter se transforma, in conditii nefavorabile, in forme cocoide necultivabile, ”dormante”, prin care supravietuiesc timp indelungat in mediul inconjurator si revin la forma cultivabila, virulenta, cand ajung intr-o gazda favorabila.
Infectia apare in general vara si este rezultatul ingestiei alimentelor nepreparate corespunzator. Cazurile severe de enterita cu Campylobacter jejuni au fost datorate laptelui nepasteurizat si unor defectiuni in sistemul de canalizare. Carnea insuficient preparata termic, in special cea de pui, a fost de asemenea asociata cu infectia.

Nu toate infectiile cu Campylobacter devin simptomatice. Printre factorii implicati in aparitia bolii manifeste se numara: marimea inocului bacterian care ajunge in intestinul subtire, virulenta tulpinii infectante, imunitatea specifica a gazdei fata de patogenul ingerat.

Manifestarile clinice in enteritele determinate de Campylobacter jejuni nu se deosebesc de cele cauzate de alti agenti etiologici ai bolii diareice acute, ca Salmonella si Shigella. Dupa o perioada medie de incubatie de 3-4 zile, infectia se localizeaza in jejun, ileon si apoi in colon si rect. Mucoasa apare ulcerata, edematiata, sangeranda, cu abcese criptice si infiltrate cu PMN si eozinofile in lamina propria.

Simptomatologia persista o saptamana, infectia se poate croniciza dar, in general, este autolimitanta si controlata daca pierderile hidroelectrolitice sunt inlocuite. La copii manifestarile clinice sunt diareea, uneori sanguinolenta, febra, durerile abdominale si varsaturile, iar in mod exceptional pot aparea complicatii meningeale si encefalopatii.

Infectiile cu Campylobacter jejuni se pot asocia cu colecistita, pancreatita, hepatita, peritonita, ulcere hemoragice la nivelul ileonului terminal sau cu complicatii extraintestinale cum sunt: miocardita, pericardita, sindromul hemolitic-uremic, glomerulonefritele, eritemul nodos, vasculita, celulita. Complicatiile tardive care pot aparea sunt: artrita reactiva si sindromul Guillan-Barré (polinevrita acuta idiopatica)1;2;3;4.

Artrita reactiva se poate dezvolta la cateva saptamani de la infectie, fiind raportate cazuri de persistenta indelungata a manifestarilor reumatologice. Relatia acestui fenomen cu antigenele de histocompatibilitate HLA-B27 nu este clara, iar afectarea sacroiliaca este neobisnuita1. Conform datelor din literatura de specialitate se estimeaza ca artrita reactiva apare la 1-5% dintre pacientii cu infectii recente cu Campylobacter. Durata episodului acut de artrita este extrem de variabila; 5% dintre artritele reactive din infectia cu Campylobacter pot avea o evolutie cronica sau pot suferi recaderi5.

Sindromul Guillan-Barré este o consecinta neobisnuita a infectiei cu C. jejuni (se estimeaza o prevalenta de 1 la 2000 infectii), care se manifesta la 2-3 saptamani de la episodul diareic. Aproximativ 30% dintre pacientii cu aceasta complicatie neurologica asociaza in mod caracteristic cu o infectie recenta cu Campylobacter jejuni. La baza acestei asocieri sta probabil mimetismul molecular aparent intre antigenele C. jejuni si gangliozidele neuronale1;7.

Campylobacter fetus produce infectie umana la pacientii cu afectiuni hepatice (ciroza alcoolica), maligne, diabet zaharat, SIDA si la varstnici. Campylobacter fetus are tropism pentru endoteliul vascular, fiind izolat in endocardite, anevrisme infectate, tromboflebite septice si celulite, mai ales la persoanele imunosupresate. Alte infectii semanalate sunt meningoencefalitele, osteomielitele, empiemul, colecistitele, pericarditele, miocarditele, peritonitele si salpingitele.

Etiologia infectiilor se poate preciza numai prin diagnosticul de laborator. Nivelul crescut de anticorpi anti-Campylobacter indica, de obicei, o infectie recenta sau in curs de desfasurare, chiar daca culturile din materii fecale pot fi negative2;3;4;7.
Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-Campylobacter – documentarea unei infectii recente in  special in artrita reactiva si sindromul Guillan-Barré1;5;6.

Recoltarea

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)6.

Specimen recoltat – sange venos6.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator6.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare6.

Volum proba – 2mL ser2.

Cauze  de respingere a probei – specimen intens hemolizat/lipemic/contaminat bacterian6.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 1 luna la -20°C6.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – reactie de fixare a complementului (RFC)6.

Valori de referinta 

Campylobacter fetus: < 1/10;
Campylobacter jejuni: < 1/106.

Interpretarea rezultatelor

Titrurile < 1/10 sugereaza  absenta unei infectii cu Campylobacter.
Titrurile > 1/10 indica faptul ca pacientul este sau a fost infectat in antecedente cu Campylobacter.

Cea mai buna dovada pentru o infectie recenta este modificarea semnificativa a nivelului de anticorpi in doua probe-perechi recoltate la un interval de 2-3 saptamani6.

Limite si interferente

Rezultatele testului trebuie corelate cu manifestarile clinice, datele epidemiologice, precum si alte date disponibile pentru evaluarea corecta a pacientului.

Testul poate fi pozitiv la persoane care in prezent nu sunt infectate cu Campylobacter, fiind un indicator al unei infectii trecute.

Testul poate fi negativ la unele persoane care sunt in prezent infectate cu Campylobacter, la care proba a fost recoltata inainte de aparitia anticorpilor detectabili7.