Electroforeza proteinelor serice cu imunofixare

Informatii generale

Electroforeza proteinelor cu imunofixare (IFE) combina separarea electroforetica a proteinelor cu imunoprecipitarea, folosind antiseruri monospecifice fata de lanturile grele si usoare individuale. Astfel, se obtin rezultate rapide, usor de interpretat. In timp ce aparitia componentelor policlonale se datoreaza activitatii mai multor tipuri de clone de limfocite B, gamapatiile monoclonale rezulta ca urmare a proliferarii unei singure clone celulare B2.

Recomandari pentru efectuarea IFE – evaluarea componentelor monoclonale depistate la electroforeza proteinelor serice; evaluarea amiloidozei, a bolilor limfoproliferative, colagenozelor, a conditiilor asociate cu deficit imun sau disgamaglobulinemii3;4

Recoltarea

Pregatire pacient – à jeune (pe nemancate) sau postprandial2.

Specimen recoltat  – a) sange venos2; b) urina din 24 ore2.

Recipient de recoltare  – a) vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2; b) eprubeta pentru urina2.

Prelucrare necesara dupa recoltare2

Se separa serul prin centrifugare. In functie de procentul benzii care apare la electroforeza proteinelor serice in domeniul g, sau mai rar b, se fac anumite dilutii din probele de ser, si anume:

Urina se pipeteaza ca atare, dupa ce in prealabil se concentreaza in dispozitive speciale.

Volum proba – a) minim 1 mL ser; b) un esantion de 10 mL2.

Cauze de respingere a probei – ser hemolizat2.

Stabilitatea probei – a) serul separat este stabil  maxim 4 zile la temperatura camerei si 2 saptamani la 2-8°C2; b) urina este stabila 1 luna la 2-8°C2.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Principiul metodei – se bazeaza pe vizualizarea pe gel a benzilor corespunzatoare proteinelor specifice, prin formarea complexului antigen-anticorp, dupa separarea fractiilor prin electroforeza.

Stripurile de IFE sunt din gel agar si au sase “picioruse”: primul este alocat proteinelor totale care se separa in urma migrarii electroforetice, celelalte sunt tratate cu antiseruri care se leaga specific de imunoglobulinele umane IgG, IgA, IgM – lanturi grele, si k, l – lanturi usoare2.

Valori de referinta

Probele de ser/ urina  normale nu contin componenta monoclonala.

Un component monoclonal produce pe gel o banda distincta ingusta – tipic unei gamapatii monoclonale – in timp ce imunoglobulinele policlonale formeaza o “zona” difuza de precipitare cu antiserurile specifice.

In cazul gamapatiilor oligoclonale se obtin cel putin trei benzi inguste (o banda discreta corespunzatoare unui lant greu si doua benzi corespunzatoare ambelor tipuri de lanturi usoare)5.

Se compara locatia benzilor imunofixate cu banda de referinta de pe “piciorusul” corespunzator proteinelor totale, putand fi identificata proteina specifica2.

Limita de detectie – Pentru banda monoclonala lambda: 0.02g/L2.

Interpretarea rezultatelor

Prezenta unei proteine monoclonale in ser sau urina sugereaza de obicei un proces malign, desi componente monoclonale pot sa apara si in diverse conditii benigne sau chiar in absenta unei modificari patologice (gamapatie monoclonala cu semnificatie nedeterminata, care necesita monitorizare periodica pentru a verifica stabilitatea componentului monoclonal).

In mielomul multiplu, 99% din pacienti prezinta o proteina monoclonala in ser sau urina.

Boala Waldenström se caracterizeaza prin prezenta obligatorie in ser a unei proteine monoclonale de tip IgM.

La aproximativ 75% din pacientii cu mielom multiplu sau boala Waldenström se depisteaza in urina un lant usor  monoclonal (proteina Bence-Jones).

In urina pacientilor cu mielom multiplu sau amiloidoza se pot gasi atat fragmente de lanturi grele cat si lanturi usoare libere1.

In boala lanturilor grele se obtine o banda monoclonala in dreptul unui lant greu, fara a se constata o banda corespunzatoare in dreptul unui lant usor5.

Limite si interferente

Acest test nu include antiseruri monospecifice pentru IgD si IgE. In cazul suspiciunii clinice de mielom multiplu de tip IgD sau IgE se recomanda testul Imunofixare IgD, IgE.