Examen coproparazitologic

Informatii generale

Prin acest examen este detectata prezenta unor paraziti cu localizare intestinala, in limitele impuse de ciclul biologic al fiecarui parazit:
 

Protozoare: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba spp., Blastocystis hominis

Helminti

• Nematode: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius vermicularis, Strongyloides stercoralis
• Trematode: Fasciola hepatica
• Cestode: Taenia spp., Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum1;3;6.
Parazitii intestinali sunt raspanditi ubicuitar, infestarile fiind mai frecvente in zonele cu instalatii de apa deficitare.

Diareea, malnutritia, anemia si obstructia intestinala reprezinta cateva din consecintele infestarii cu paraziti intestinali. Protozoarele pot determina diaree si/sau malabsorbtie atat prin secretia de toxine cat si prin invadarea sau doar aderarea la mucoasa intestinala prin mecanisme necunoscute.

Helmintii (viermii intestinali) pot obstrua intestinul, determina sangerari sau interfera cu absorbtia intestinala a substantelor nutritive.

Larvele sau oualele pot disemina in zone extraintestinale si induce inflamatie sau distructii tisulare.

Unii paraziti din categoría protozoarelor sau helmintilor pot habita tractul intestinal al omului si animalelor fara a provoca manifestari clinice5.

Pentru a creste sensibilitatea clinica a testului (mai ales ca unele elemente parazitare sunt eliminate intermitent), se recomanda 3 examene succesive, la interval de 7 zile.

Dupa tratarea unei parazitoze examenul coprologic de control se va efectua dupa un interval de timp variabil in functie de diagnostic. Astfel, dupa tratamentul unei infectii cu protozoare controlul se va efectua dupa 3-4 saptamani iar in infectiile cu helminti dupa 1-2 saptamani1;3;5;6.

Giardia lamblia

Cunoscut si ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis, este parazitul cel mai frecvent depsitat la examenul coproparazitologic. Reprezinta un organism unicelular (protozoar) prevazut cu flageli care ii asigura mobilitatea. Este localizat in intestinul subtire (duoden si jejun) unde se ataseaza de microvilii enterocitelor prin intermediul unui disc adeziv. Datorita multiplicarii sale extrem de rapide numarul elementelor parazitare poate depasi 1 milion/cm. Consecintele infestarii sunt astfel tulburari de digestie si absorbtie intestinala, cu spolierea treptata a organismului-gazda de substantele nutritive necesare. De asemenea, parazitul poate acoperi mucoasa duodeno-jejunala pe suprafete intinse constituind adevarate bariere mecanice care reduc si mai mult capacitatea de absorbtie a principiilor nutritive si a vitaminelor7.

Parazitul prezinta doua forme de viata: trofozoit sau stadiul vegetativ si chist sau stadiu de rezistenta. Are o inmultire simpla prin diviziune binara. Parazitul poseda un rezervor animal, format in special din rozatoare (castor, hamster, etc), dar si caine4.

Boala se transmite pe cale digestiva (fecal-orala) prin maini murdare, consum de fructe si/sau legume nespalate, precum si de apa contaminata cu forma chistica a parazitului. Cel mai frecvent sunt afectati copiii mici din crese si gradinite, precum si rudele acestora. Infectia se transmite cu usurinta deoarece doza infectanta a chisturilor este redusa (~ 10 chisturi), chisturile sunt rezistente la clorinarea apei si pot supravietui cateva saptamani in apa rece, precum si datorita existentei rezervoarelor animale5.

Dupa ingestie, procesul de dechistare are loc la nivelul duodenului si in treimea proximala a duodenului si jejunului sub actiunea sucurilor digestive. Dechistarea este un proces rapid, terminandu-se in 10 minute si este semnalata de emergenta flagelilor ventrali, iesirea acestora fiind urmata de intreg trofozoitul. Trofozoitul se fixeaza de enterocit, se hraneste cu continutul intestinal si, in decurs de 15-30 minute de la dechistare, incepe sa se divida prin fisiune binara. Pe masura ce parazitul antrenat de fluxul intestinal, este impins in aval catre colon, trofozoitul se autoprotejeaza de microambientul local prin conversie in forma chistica.

Acesta va fi eliminat odata cu materiile fecale in exterior constituind o noua sursa de infectie4;7.
Tabloul clinic include:
• infectii silentioase (mai ales la adulti);
• giardioza acuta: boala diareica acuta combinata cu un sindrom gazos si dispeptic biliar;
• giardioza cronica: disconfort digestiv persistent, episoade diareice alternand cu tranzit intestinal normal sau chiar incetinit.

Malabsorbtia de diverse grade este o complicatie dezvoltata in aproximativ 10-15% din cazuri, atat in formele acute cat si cronice de boala. Alaturi de aceasta pot aparea alergodermii polimorfe complexe4.

Diagnosticul giardiozei se stabileste cel mai frecvent prin examenul microscopic al materiilor fecale (depistarea chisturilor) precum si prin testul imunoenzimatic (identicarea antigenul Giardia in scaun). Determinarea anticorpilor specifici nu prezinta utilitate datorita persistentei indelungate a acestora chiar si in urma tratamentului eficace.

In absenta instituirii tratamentului chisturile continua sa fie eliminate in mediul inconjurator timp de saptamani sau luni4;7.

Pentru depistarea purtatorilor se recomanda controlul periodic al copiilor din colectivitati precum si al persoanelor care lucreaza in sectorul alimentar5.

Entamoeba histolytica

Este o amoeba intestinala obligatoriu patogena, hematofaga, capabila sa invadeze tesuturile intestinale si extraintestinale4.

Reprezinta agentul etiologic al amibiazei, boala cu evolutie cronica ce este endemica in regiunile tropicale si subtropicale umede, in special in India, Sri Lanka, Vietnam, Cambodgia, Indonezia, Malaezia.

In Romania se intalnesc cazuri sporadice, de obicei in mediu rural, in focar, sau la persoane care au calatorit in tari tropicale si nu au respectat regulile de igiena7.

E. histolytica prezinta doua forme morfologice: trofozoit sau stadiul vegetativ si chist sau stadiu de rezistenta. Rezervorul de infectie este reprezentat de omul purtator de forme chistice. Transmiterea se face pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare sau prin consumul de alimente contaminate cu ajutorul unor artropode (muste, gandaci de bucatarie). Transmiterea hidrica este rara dar are un potential epidemic4.

Parazitul se localizeaza la nivelul colonului, in special in colonul descendent si sigmoid unde, datorita efectului sau citolitic si proteolitic asupra tesuturilor, determina leziuni grave – abcese cu aspect de „buton de camasa”; in acest stadiu parazitul este hematofag. Tabloul clinic clasic este similar celui din dizenterie, cu scaune numeroase (15-20/zi), sarace cantitativ, insotite de dureri abdominale si tenesme rectale care sunt refractare la tratamentul cu antibiotice uzuale.

In absenta tratamentului, trofozoitii de E. histolytica se pot raspandi pe cale hematogena la ficat, plaman sau creier, unde provoaca abcese amoebiene asociate cu un prognostic rezervat7.

Diagnosticul se bazeaza pe examenul morfologic, coprocultura pe medii difazice, metode imunologice de detectare a anticorpilor specifici pentru formele extraintestinale de boala.

Examenul morfologic consta in evidentierea parazitului sub forma de trofozoit in cursul stadiului acut, diareic de boala, sau sub forma de chist in stadiile de acalmie sau de purtator de parazit. Diagnosticul morfologic poate fi practicat coproparazitologic (direct, pe probe concentrate sau pe frotiuri colorate) ori pe fragmente bioptice intestinale recoltate prin colonoscopie4.

Entamoeba coli

Este o amiba comensala care intra in alcatuirea florei intestinale normale, avand rolul de a mentine un echilibru intre diversele populatii microbiene locale.

Nu are capacitate invaziva si nici nu este hematofaga; prezinta ambele forme biologice de viata – trofozoit si chist – cu o inmultire prin diviziune binara. Devine patogena numai in conditiile alterarii imunitatii locale, cel mai adesea dupa tratamente antibiotice prelungite. In aceste situatii, se dezvolta manifestari de colita cu tranzit intestinal accelerat si scaune mucoase, fara sange sau puroi. Deseori apar si manifestari cutanate de hipersensibilizare.

Diagnosticul se bazeaza pe examenul coproparazitologic, cu identificarea trofozoitilor sau a mai mult de 5 formatiuni chistice parazitare pe cimpul microscopic4.

Blastocystis hominis

Este un protozoar cu taxonomie controversata, cu caractere biologice apropiate de fungi si cu multe neclaritati in ceea ce priveste morfobiologia sa (inmultire prin sciziparitate, sporulare sau inmugurire).

Prezinta 4 forme morfologice majore:
• forma vacuolara – comensala, cel mai frecvent identificata, cu aspect de “rulment”;
• forma amoeboidala – identica cu cea vacuolara, cu exceptia formei neregulate datorata pseudopodelor; nucleii sunt pozitionati central iar vacuolele sunt absente;
• forma granulara – considerata forma oportunista; prezinta 1-6 nuclei periferici iar citoplasma este ocupata de numeroase granule de dimensiuni variabile;
• forma chistica – controversata mult timp; existenta sa este in prezent bine documentata, insa pentru a o identifica sunt necesare tehnici speciale de laborator.

Blastocystis hominis este un parazit cosmopolit, fiind intalnit mai frecvent in regiuni cu deficiente igienice; este comensal si cu potential oportunist fiind implicat in infectii severe la pacientii imunodeprimati.

Transmiterea parazitului se face pe cale digestiva (maini murdare), interumana (cu risc nosocomial accentuat in special in armata), hidrica (diareea turistilor) si sexual-venerica (homosexuali). Rezevorul animal de parazit a fost pana nu demult controversat, dar se accepta riscul zoonotic, cu precadere de la porc, cal si rozatoare.

Tabloul clinic al blastocystozei include tulburari de tranzit intestinal (alternarea constipatiei cu diareea) si alergodermiile.

Examenul coproparazitologic reprezinta principala metoda de identificare a parazitului. Conform opiniei majoritatii specialistilor decelarea unui numar minim de 5 elemente parazitare pe cimpul microscopic reprezinta criteriul de diferentiere intre comensalism si patogenicitate4.

Ascaris lumbricoides

Este un vierme cilindric (nematod) specific omului, cu dezvoltare obligatorie pe sol (geohelmint) si raspandire ubicuitara. Prezinta dimorfism sexual, femela avand dimensiuni de 25-31 cm si masculul de 15-25 cm.

Ascaridioza constituie una din bolilele parazitare frecvent intalnite in mediu rural si mai putin in cel urban.

Rezervorul de infectie este reprezentat de omul parazitat cu Ascaris lumbricoides, femela fiind capabila sa depuna zilnic in intestinul uman cca 200 000 oua. Ajunse pe sol odata cu fecalele, ouale neembrionate in momentul depunerii vor deveni embrionate dupa 5-7 zile de stagiu pe sol, la temperaturi de 20-24 ºC si umidiate peste 10%. Omul se poate contamina cu oua embrionate prin intermediul mainilor murdare si prin ingerarea de legume/fructe nespalate. Insectele (muste, gandaci) au un rol important in poluarea alimentelor cu oua de Ascaris. Dupa ce patrund in intestinul omului sanatos (in special copii) ouale isi pierd invelisul protector si pun in libertate embrionul (larva); acesta traverseaza activ peretele intestinal si prin intermediul circulatiei sangvine si limfatice ajunge in parenchimul hepatic, unde stationeaza o perioada de 4-5 zile. Ulterior, larva urmeaza calea venelor suprahepatice, traverseaza atriul si ventriculul drept si prin artera pulmonara ajunge la plaman. In statia pulmonara larva sufera doua naparliri, rezultand in final un element ciliat care prin miscari de autopropulsie rupe septurile interalveolare si ascensioneaza prin bronhiole catre faringe. In cavitatea orofaringiana larva poate urma doua cai: fie va fi eliminata in exterior prin expectoratie, fie va ajunge in intestin prin deglutitie; in ultima situatie, larva are nevoie de 60-75 zile pentru a atinge stadiul de adult. Astfel, parazitul sufera un circuit perienteric inainte de a ajunge in intestin si a deveni un vierme adult4;7.

Tabloul clinic reflecta etapele ciclului parazitar, existand manifestari provocate de larvele pulmonare si de adultii de la nivelul intestinului subtire:
– pneumonia interstitiala tranzitorie hipereozinofilica Loeffler: tuse spastica, wheezing, expectoratie seroasa ce contine eozinofile si cristale Charcot-Leyden;
– alergii polimorfe;
– enterita ascaridiozica: dureri periombilicale, varsaturi, tulburari de tranzit intestinal; numarul parazitilor din intestin poate depasi cifra de 40; la acest nivel exercita o actiune mecanica, spoliatoare si toxica putang genera obstructii intestinale si malnutritie protein-calorica.

Diagnosticul ascaridiozei este morfologic prin identificarea macroscopica a viermilor adulti sau evidentierea la examenul microscopic a oualelor neembrionate sau embrionate4.

Trichuris trichiura (tricochocefal)

Este un nematod geohelmint, hematofag si specific omului. Adultii traiesc in cec si colon prezentand dimensiuni medii: femela 3.5-5 cm lungime iar masculul 2-3.2 cm. Corpul este disproportionat, primele 3/5 anterioare fiind subtiri si efilate (cu rol in fixarea de mucoasa intestinala) iar cele 2- posterioare groase, plonjand in lumenul intestinal.

Femela elimina oualele prin materiile fecale, ajungand in contact cu solul. Geombrionarea dureaza aproximativ 5-8 saptamani.

Omul se  infecteaza pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare sau a vegetalelor ce contin urme de pamant contaminat cu oua embrionate de trichocefal. Ajunse in intestinul omului oualele sunt digerate si pun in libertate larvele care se vor matura in decurs de o saptamana la nivelul vilozitatilor intestinale. Dupa aceasta perioada larvele se intorc in lumenul intestinal si migreaza spre cec, unde se stabilizaeza ca forme adulte, mature sexual.

Printre caracteristicile trichocefalului se numara capacitatea de a se insinua sub mucoasa intestinala prin intermediul capatului proximal, crearea unor denivelari cu zone microulcerate la locul de patrundere si hematofagia. Rezulta astfel o reactie inflamatorie intestinala difuza, uneori cu aspect granulamatos, similar celui descris in boala Crohn.

Tabloul clinic este influentat de incarcatura parazitara si reactivitatea gazdei; se pot inregistra atat forme asimptomatice asociate cu o incarcatura parazitara redusa, cat si forme severe, asemanatoare bolilor inflamatorii intestinale (diaree sanguinolenta insotita de tenesme rectale si dureri colicative, mai in fosa iliaca dreapta). O complicatie severa la copil o reprezinta prolapsul rectal.

Hemoleucograma indica constant eozinofilie 10-15%.

Diagnosticul se stabileste prin identificarea oualelor de trichocefal la examenul coproparazitologic si, in cazurile grave, prin vizualizarea viermilor adulti la rectocolonoscopie1;4.

Strongyloides stercoralis

Reprezinta unul din din cei mai evoluati paraziti. Este un nematod geohelmint, specific omului, ce prezinta doua cicluri biologice independente (intern si extern) cu variantele de autoinfectie (endogena si exogena) si heteroinfectie (directa, indirecta, maligna).
In mod surprinzator, femela este vivipara eliminand direct prin orificiul uterin larve rabditoide, neinfectioase, care ajung odata cu materiile fecale in exterior.

Ciclul direct de heteroinfectie
In contact cu solul larva rabditoida se transforma prin naparlire in larva strongyloida infectioasa care poate supravietui in conditii prielnice 2-3 saptamani. Omul se infecteaza pe cale cutanata: larva penetreaza tegumentul intact si ajunge prin circulatia sangvina si limfatica la plamani, unde stationeaza cca 2 saptamani. Dupa ce sufera o noua naparlire, larva rupe septurile interalveolare si ascensioneaza prin bronhiole catre faringe; din cavitatea orofaringiana ajunge prin deglutitie in intestin unde va atinge stadiul de adult.
Ciclul indirect de heteroinfectie
In conditii neprielnice de mediu larva rabditoida ajunsa la sol se poate transforma direct in stadiul de adult liber. Acesti paraziti adulti sunt capabili sa se reproduca in sol, intretinand astfel un rezervor teluric in asteptarea conditiilor favorabile dezvoltarii larvelor infectioase.
 

Autoinfectia
Este posibil ca in organismul parazitat larvele rabditoide sa se transforme in larve infectioase, in urma unor modificari metabolice. Conditiile care favorizeaza acest fenomen sunt constipatia si igiena precara. Autoinfectarea se poate produce in lumenul duodeno-jejunal, regiunea perianala si epiteliul bronsic; sta la baza cronicizarii bolii.
 

Hiperinfectia sau ciclul malign
In conditii de imunodepresie sistemica larva strongyloida apare in situ la nivelul intestinului subtire. Acesta va traversa peretele intestinal si va disemina pe calea circulatiei limfatice si sangvine in numeroase organe: ficat, plamani, rinichi si mai ales creier. Rata de mortalitate este ridicata.

Tabloul clinic include:
• manifestari cutanate: alergodermii;
• tulburari intestinale (enteropatia strongyloidozica): sindrom diareic cronic, grata persistenta, dureri colicative episodice;
• manifestari respiratorii: tuse cu expectoratie seroasa, dispnee cu wheezing, dureri toracice;
• tulburari neuropsihice: anxietate, depresie;
• manifestari sistemice nespecifice: stare subfrebila.
Hemograma indica eozinofilie 10-15%.
Diagnosticul strongyloidozei se bazeaza pe depistarea larvelor rabditoide in fecale, lichid duodenal, sputa sau lavaj bronholaveolar. In cazurile severe sunt necesare biopsii duodeno-jejunale4.

Fasciola hepatica

Este un trematod hermafodit cu localizare la nivelul cailor biliare. Este raspandit in zonele temperate, inclusiv Romania, rezervorul animal fiind reprezentat de ovine.

Adultul de Fasciola hepatica elimina oul neembrionat, neinfectios prin bila; oul traverseaza nemodificat tubul digestiv si se excreta prin materiile fecale.

Pentru a-si continua ciclul biologic oul trebuie sa ajunga in ape statatoare calde unde embrioneaza si, in decurs de 3 saptamani, formeaza prima larva – miracidium. Aceasta forma larvara trebuie sa intalneasca o gazda intermediara – un melc din genul Lymnaea – in interiorul careia se va genera in final larva infectioasa denumita cercar. Dupa ce paraseste corpul melcului, cercarul inoata liber in apa, incepe sa secrete substante mucoide si se inconjoara de un perete, devenind metacercar. Metacercarii sunt intalniti pe plantele acvatice, in mod particular in culturile de salata verde Cresson.

Omul si ierbivorele se infecteaza prin consumul de salata sau plante acvatice sau chiar apa contaminate cu metacercari. Ajuns in intestinul uman peretele metacercarului va fi digerat rapid iar larva rezultata va urma un traseu invaziv prin peretele intestinal, cavitatea peritoneala, capsula hepatica si va atinge in final canaliculele biliare, in interiorul carora se matureaza in decurs de 3 luni. In traiectul sau parazitul va provoca efecte mecanice de tip iritativ si hemoragic, precum si actiuni toxice si hipersensibilizante.

Tabloul clinic reflecta etapele de dezvoltare a parazitului si include:
• faza migratorie sau acuta: febra, stare generala alterata, prurit, dureri abdominale predominant in hipocondrul drept, diaree muco-sanguinolenta; eozinofilia este marcata (20-40%) iar testul hemoragiilor oculte in scaun este pozitiv ca urmare a hemobiliei;
• faza obstructiva sau cronica: icter/subicter mecanic, asociat cu episoade colicative biliare;
• faza ectopica: forma aberanta de fascioloza ce cuprinde fascioloza cutanata si fascioloza buco-faringiana (datorata consumului de ficat de miel, mai ales in regiunile din Orientul Mijlociu si Africa de Nord).

Diagnosticul se bazeaza pe detectarea antigenelor sau anticorpilor specifici prin metode imunoenzimatice in faza acuta si cea obstructiva a bolii si pe evidentierea oualelor de Fasciola hepatica la examenul coproparazitologic sau in lichidul duodenal1;4.

Genul Taenia

Face parte din clasa cestodelor si include doua specii: Taenia saginata si Taenia solium. Parazitii se caracterizeaza printr-un corp aplatizat si segmentat (in jur de 800-2000 segmente denumite proglote), de dimensiuni mari si un cap (scolex) care prezinta organisme de fixare la peretele intestinal (ventuze si/sau carlige). Pentru a fi asigurata dezvoltarea lor biologica acesti paraziti au nevoie de doua sau mai multe gazde.

Rezervorul de infectie este reprezentat de omul purtator de tenie in stadiul adult ale carei proglote terminale, pline cu oua (50 000-250 000/segment), se desprind in lumenul intestinal si sunt eliminate activ in mediul exterior, prin fortarea sfincterului anal, independent de defecatie. De aici, odata cu hrana, pot ajunge in intestinul unor animale care detin rolul de gazda intermediara si care vor face forma larvara a infectiei (cisticercoza).

Taenia saginata este un vierme plat cu dimensiuni mari (8-12 m), avand un numar de 1000-2000 segmente, in timp ce Taenia solium are lungimi cuprinse intre 2 si 8 m si prezinta 800-1000 segmente. Gazda intermediara este reprezentata de bovine in cazul Taeniei saginata si de porcine in cazul Taeniei solium. Omul se infesteaza prin consumul de carne de vita/porc insufucient preparata termic, care contine formele larvare (cysticercus bovis si respectiv cysticercus cellulosae)7. In tubul digestiv al omului, corpul veziculos al larvei este digerat iar scolexul se evagineaza si se fixeaza de mucoasa intestinului cu ajutorul ventuzelor. Dupa aproximativ 60-65 zile se va atinge stadiul adult, omul constituind astfel gazda definitiva pentru tenie4.

Tabloul clinic este dominat de eliminarea de proglote terminale; simptomatologia digestiva este similara celei din sindromul de colon iritabil: diaree mucoida, uneori cu mulaje tubulare intestinale de mucus, insotita de dureri abdominale cu carcater colicativ, greata, apetit modificat (bulimie sau, dimpotriva, anorexie), scadere ponderala.

Diagnosticul se bazeaza fie pe examenul macroscopic al proglotelor eliminate, fie prin evidentierea microcopica a oualelor de tenie4;7.

Hymenolepis nana

Este un vierme plat, segmentat (prezinta circa 200 segmente) cu o lungime de 2-4 cm, specific omului. Parazitul nu are nevoie de o alta gazda in cursul dezvoltarii sale biologice, astfel ca omul reprezinta atat gazda definitiva cat si cea intermediara.

Rezervorul de infectie il constituie omul purtator de parazit, simptomatic sau nu, care elimina in mediul inconjurator odata cu materiile fecale oualele embrionate. Omul sanatos se infecteaza pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare sau consumul de vegetale contaminate cu oua embrionate de Hymenolepis nana. De asemenea, exista posibilitatea unei autoinfectii endogene, datorita numarului foarte mare de paraziti (zeci-sute) care populeaza intestinul la un moment dat.

In intestinul omului se dezvolta atat formele larvare (cisticercoizi) cat si formele adulte; ciclul se numeste autoxen si are o durata totala de 21-30 zile7.

Infectiile mici si medii cu Hymenolepis nana pot evolua asimptomatic; in cursul infectiilor masive se intalneste  tabloul clinic de abdomen cronic dureros: colici abdominale, tranzit intestinal alternant, tulburari de apetit, scadere ponderala, tulburari neuropsihice nespecifice.

Diagnosticul se bazeaza in principal pe identificarea oualelor caracteristice la examenul coproparazitologic4;7.

Dyphilobothrium latum (botriocefal)

Este o cestoda cu corpul plat format din 2000-4000 segmente (proglote) si cu o lungime de 10-16 m. Se fixeaza in intestinul omului cu ajutorul a doua ventuze, situate la nivelul scolexului ce are o forma ovoidal-migdalata caracteristica.

Parazitul are nevoie in cursul dezvoltarii sale biologice de doua gazde intermediare (un crustaceu din genul Cyclops si pesti rapitori: stiuca, biban, crap, mihalt) in organismul carora se vor dezvolta larvele. Omul sanatos se infecteaza pe cale digestiva prin consumul de peste crud si icre ce contin larve inchistate7. In intestinul omului scolexul evagineaza si se fixeaza cu ventuzele de mucoasa; stadiul de adult este atins dupa 70-90 zile, omul constituind astfel gazda definitiva pentru parazit. Viermele adult elimina un numar mare de oua (pana la un milion/zi) care vor fi excretate in mediul inconjurator odata cu materiile fecale.

Botriocefalul nu distruge enterocitul si in consecinta nu provoaca un sindrom de malabsorbtie. In schimb, exercita o actiune de spoliere selectiva prin consumul de vitamina B12 si acid folic; de asemenea, prin pozitionarea sa in jejunul superior poate bloca receptorii pentru factorul intrinsec. Din aceste motive se intalneste frecvent in botriocefaloza anemia megaloblastica. Alaturi de posibilitatea expulzarii spontane a viermelui in cursul defectiei persoanele afectate mai pot prezenta o simptomatologie digestiva similara teniazei.

Diagnosticul se bazeaza in principal pe identificarea oualelor de botriocefal la examenul coproparazitologic4.

Recoltarea

Pregatire pacient

Pacientul va evita:
–  inainte de recoltare: examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative;
– in saptamana premergatoare recoltarii, administrarea anumitor medicamente: bismut, Metamucil, uleiuri minerale, Tetraciclina, antiamoebiene, antidiareice, antiacide2;8.

Specimen recoltat – materii fecale din orice moment al zilei; se recolteaza cate o portiune de marimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal2.

Cauze de respingere a probei
– specimen obtinut cu uleiuri minerale, bismut, compusi de magneziu;
– recipient murdar pe exterior;
– specimen contaminat cu urina2;8.

Recipient de recoltare – recipient de unica folosinta pentru fecale bine inchis cu capac; este interzisa adaugarea de substante conservante2;8.

Stabilitate proba – examinarea prompta a scaunului este importanta pentru scaunele lichide sau moi care ar putea contine trofozoiti de protozoare; scaunele formate, care pot contine chisti de protozoare, oua sau larve de helminti pot ramane cateva ore la temperatura camerei sau pana a doua zi la frigider6.

Prelucrare necesara dupa recoltare – analiza se executa din materii fecale proaspat emise (de preferat); daca acest lucru nu este posibil, proba va fi pastrata la 2-8ºC 2;8.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – examen macroscopic + examen microscopic direct (intre lama si lamela)2;8.

Valori de referinta – absente elemente parazitare intestinale2.

Interpretarea rezultatelor

Examenul macroscopic
Examinarea se face direct in recipientul in care s-a prelevat proba, cu ohiul liber sau cu lupa de mana, utilizand o bagheta de sticla sau o ansa. Se observa culoarea, mirosul, consistenta scaunului, prezenta de mucus, puroi, sange, precum si de elemente suspecte ca fiind parazitare. Dintre elementele parazitare se pot observa:
– proglote de Taenia spp.

Proglotele de Taenia saginata (rar vizibile in materiile fecale, deoarece se elimina prin orificiul anal intre defecatii) sunt dreptunghiulare de 2 cm lungime/0,5 cm latime, au uterul bine dezvoltat, prevazut cu 20-30 de ramificatii inchise in deget de manusa, pline cu oua si au miscari periodice caracteristice. Proglotele de Taenia solium au dimensiuni de 2 cm lungime/6-8mm latime, uterul lor prezinta 7-10 ramificatii laterale, inchise in deget de minusa pline de oua) fara a prezenta miscari.
– viermi adulti de Ascaris lumbricoides.

Au corpul cilindric, de culoare roz-albicioasa si prezinta striuri discrete longitudianle. Se va preciza sexul viermelui eliminat. Femelele au 20-30 cm lungime/5-6 mm grosime. Masculii sunt mai mici, au 15-20 cm lungime si extremitatea posterioara incurbata.

Examenul microscopic direct
Se examineaza intre lama si lamela o cantitate mica de materii fecale (1.5 – 2 mg), prelevata din diferite parti ale probei, amestecata in ser fiziologic sau solutie Lugol.

Pentru realizarea preparatelor se folosesc lame curate, degresate. Pe o lama se pune o picatura de ser sau solutie Lugol. Cu ajutorul unei  baghete se preleva o mica cantitate din proba de examinat si se amesteca pe lama cu picatura de ser sau solutie Lugol. Se acopera cu o lamela.

Preparatul trebuie examinat cat mai repede pentru a se evita uscarea. Se utilizeaza lamele de 18/18 mm dimensiuni, astfel incat marginile lor sa fie cuprinse in interiorul marginilor lamei. Suspensia trebuie sa fie uniforma, iar lamela asezata orizontal, nu inclinat.

Preparatul se examineaza in intregime, deplasand lama de la stanga la dreapta si de sus in jos.

Examinarea se face cu obiectiv 10x sau 20x, iar identificarea fiecarui element parazitar decelat se face cu obiectivul 40x; se utilizeaza oculare 10x.

La examinarea microscopica  se pot depista diferite specii de paraziti.

Giardia lamblia
Poate apare sub doua forme: trofozoit (forma vegetativa) si chist. Forma vegetativa se intalneste exceptional,
doar in scaunele apoase, in stadiul acut al bolii, mai ales la copii (in 5-10% din cazuri). Trofozoitul este piriform
de 15 µm lungime/6-10 µm latime. Are corp cu simetrie bilaterala cu 2 nuclei, 4 perechi de blefaroplasti si 4 perechi de flageli, un disc adeziv si un axostil.

Chistul este ovalar are 9-13 µm lungime / 6µm latime. Are o membrana externa fina, dubla, 4 nuclei si un  manunchi de flageli.

Nucleii au o dispozitie variabila, frecvent sunt grupati la o extremitate a celulei.

In axul chistului se observa resturi flagelare cu dispozitie sinuoasa, in forma de S.

In preparatul nativ efectuat in solutie Lugol chisturile sunt evidente fiind colorate in brun.

Cu obiectivul de 40 x se detecteaza detalii structurale si aspecte diferite:
a) chisturi mari, oval rotunde, colorate brun deschis; sunt chisturi tinere, recent formate, bine hidratate; dubla membrana  se observa net, dar nucleii si manunchii de flageli sunt mai estompati;
b) chisturi de dimensiuni medii, ovale, colorate brun inchis; dublul contur se distinge mai greu, dar interiorul chistului este net.
c) chisturi mici albastre sau palid cenusii; sunt rar obervate (2-3%); nu au contur dublu si au interior omogen; sunt chisturi neviabile.

Entamoeba histolytica
Chistul matur este rotund, cu dimensiuni de 10-20 µm si cu un numar constant de 4 nuclei; continutul chistului este relativ compact, fiind intalnite 1-4 baghete cu capete rotunjite, denumite corpi siderofili sau cromatoizi.

Entamoeba coli
Chistul matur are dimensiuni variabile (10-30 µm), cu un perete gros, dublu-lamelar si un continut granular uniform ce ii confera in preparatele proaspete o coloratie gri-cenusie; numarul nucleilor este constant de 8, asezati in acelasi plan sau in planuri diferite.

Blastocystis hominis
Forma vacuolara (considerata de unii drept chist) este sferica sau elipsoidala si are in medie 8-10 µm. Poate prezenta o capsula proeminenta; contine o vacuola mare centrala, clara, delimitata de o banda subtire neregulata din citoplasma, la nivelul careia se gasesc nucleii si granulele dispuse periferic.

Detine in general un nucleu, dar uneori poate avea 2-4 nuclei sau chiar mai multi. La formele binucleate, nucleii pot fi dispusi la cei doi poli, iar la formele tetranucleate la periferia celulei.

Ascaris lumbricoides. Oul este oval, de 65-80 µm/ 50 µm. Prezinta un invelis dublu: un invelis extern, gros, cu aspect mamelonat caracteristic si un invelis intern de natura chitinoasa, neted, transparent, stratificat.
Oul neembrionat prezinta in interior celula-ou, inconjurata de masa vitelina, retractata, lasand un spatiu liber intre ea si invelisurile externe. Forma si dimensiunile oului embrionat sunt asemanatoare cu ale celui neembrionat, dar in interiorul lui se dezvolta o larva cilindrica de 250 µm, rasucita in jurul sau, in forma literei S, ocupand in intregime interiorul oului.

Trichiuris trichiura (Tricocefalul). Oul este oval, brun, de 50 / 22 µm. Prezinta un invelis extern  gros si in interior celula-ou inconjurata de masa vitelina. La cei doi poli exista dopuri albuminoase transparente, care confera oului un aspect caracteristic de lamaie.

Strongyloides stercoralis.
Deoarece ouale eclozeaza imediat dupa emisie  si elibereaza larve in lumenul intestinal, in materiile fecale se vor evidentia doar larve.

Larvele rabditoide masoara 250-300 µm, au un esofag “bicameral” (o portiune proximala cilindrica de calibru redus si un segment distal globulos “in bulb de ceapa”) si o extremitate posterioara ascutita.

Fasciola hepatica
Ouale sunt neembrionate, cu dimensiuni de 140/ 80 µm, culoare galben bruna, prezentand la exterior o coaja subtire, deformabila, cu un opercul la un pol, iar in interior celula ou inconjurata de masa vitelina.

Taenia solium si Taenia saginata. Ouale sunt embrionate, rotund-ovalare, avand dimensiuni de 30-50 µm. Prezinta o coroana periferica striata caracteristica, alcatuita din trei membrane embrionare; contin in interior o substanta vitelina galben-maronie si un embrion hexacant, cu 6 carlige dispuse in perechi.

Hymenolepis nana. Ouale sunt transparente, avand dimensiuni de 47/37 µm. Prezinta un embrion hexacant (cu trei perechi de carlige) si un invelis dublu alcatuit dintr-o membrana externa fragila si o membrana interna densa, cu doua proeminente care-i confera aspect de lamaie si de la nivelul carora pornesc 4-8 filamente dispuse intre cele doua membrane ale oului.

Diphylobothrium latum. Ouale sunt neembrionate, au aspect oval, culoare bruna si dimensiuni de 70/45 µm. Prezinta un invelis extern dedublat, cu un opercul la unul din poli si o mica proeminenta (carena) la polul opus; in interior se gaseste celula-ou inconjurata de masa vitelina1;2 ;4 ;6.
 

Limite si interferente

Un rezultat pozitiv indica prezenta parazitului dar aceasta nu implica intotdeauna ca parazitul este responsabil pentru simptomele pacientului5.

Un singur examen negativ nu exclude posibilitatea infestarii parazitare.

Examenul pentru Giardia poate fi negativ in stadiile precoce ale infestarii, in infestari cronice si la pacientii care elimina ciclic parazitul.

Rezultate fals negative pot sa apara daca in saptamana care precede testul, s-au administrat bariu, bismut, Metamucil, uleiuri minerale, Tetraciclina, medicamente antiamoebiene, antidiareice, antiacide.

In toate aceste cazuri se recomanda determinarea de antigen Giardia in fecale1;3..

Acest test nu este indicat pentru depistarea Toxoplasmei gondii, Toxocarei canis, Plasmodium spp sau Trichomonas deoarece aceste organisme nu apar in materiile fecale.

Ouale de Enterobius vermicularis sunt rar intalnite in materiile fecale (doar in infestarile masive) datorita particularitatilor ciclului evolutiv. Atunci cand exista suspiciunea clinica se indica efectuarea amprentei anale.

Pentru identificarea ouachistilor sporozoarelor digestive (Cryptosporidium parvum si Cyclospora cayetanensis) este necesara efectuarea de froturi colorate cu coloratii speciale (Ziehl-Neelsen modificata Hendricksen-Pohlentz)4.

Sursa articol: