Fosfataza alcalina leucocitara (indice FAL)

Informatii generale

Activitatea fosfatazei alcaline este prezenta in citoplasma neutrofilelor, osteoblastelor, celulelor endoteliului vascular si unor limfocite.

Determinarea activitatii (indicelui) fosfatazei alcaline leucocitare este utilizata in :

-diferentierea leucemiei granulocitare cronice de alte boli mieloproliferative (in particular metaplazie mieloida cu mielofibroza si policitemia vera) si  de reactiile leucemoide (infectii, neoplazii);

-diferentierea poliglobuliilor secundare de policitemia vera;

-parametru de prognostic in LGC, ce reflecta diferitele faze de activitate ale bolii;

-diferentierea formelor stabile, benigne de hairy cell leukemia (HCL) cu FAL normal, de formele active de boala, cu neutropenie severa si FAL mult crescut1;3;6.

Principiul reactiei      

Fosfataza alcalina leucocitara catalizeaza reactia de hidroliza a esterilor fosfati in mediu alcalin.1-naftolul  rezultat din 1-naftil-fosfat se cupleaza cu o sare de diazoniu, formand precipitate brune, in functie de localizarea si activitatea  fosfatazei alcaline in celule. Intensitatea si frecventa granulelor se evalueaza prin examen microscopic1,3.

Recoltarea

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)3.

Specimen recoltat

a) sange capilar si/sau aspirat medular – frotiuri

b) se recomanda recoltarea simultana de sange venos pentru hemograma3.

Cauze de respingerea probei

-frotiuri nefixate in maxim 8 ore de la recoltare;

– frotiuri executate din sange recoltat pe EDTA3.

Recipient de recoltare

a) se executa frotiuri de sange capilar direct pe lame de microscopie;

b) vacutainer cu EDTA K3 (capac mov), pentru hemograma3.

Cantitate recoltata

a) 3-5 frotiuri;

b) 2 mL3.
 

Prelucrare necesara dupa recoltare

Este preferabil ca fixarea frotiurilor sa se faca in primele 30 minute de la recoltare. Eventual, se poate face in primele 8 ore. Amestec fixator: alcool etilic 9 parti + formol 40% 1 parte. Fixarea se cronometreaza 30 secunde, dupa care frotiurile se spala cu jet de apa de robinet. Frotiurile fixate se pot colora imediat sau se pot pastra cateva zile la temperatura camerei, pana la colorare3.

Stabilitate proba

-frotiurile nefixate sunt stabile maxim 8 ore la 18-30ºC;

-frotiurile fixate sunt stabile 5 zile la temperatura camerei3.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – examinare microscopica3.

Determinarea citochimica a fosfatazei alcaline este bazata pe formarea unui precipitat colorat brun, a carui intensitate este subiectiv gradata de la 0 la 5:

-grad 0= fara pigment, granulatii absente

-grad 1= una-putine granulatii distincte

-grad 2= cateva granulatii localizate

-grad 3= granulatii difuz distribuite

-grad 4= precipitate intense compacte care acopera citoplasma celulelor, dand aspect de pigment continuu, nucleul celulelor fiind insa vizibil

-grad 5= numar maxim de granulatii, cu nucleul frecvent invizibil.

Scorul fosfatazei alcaline leucocitare intr-un frotiu este dat de suma scorurilor de colorare a 100 granulocite neutrofile mature1;3.

Valori de referinta3 –  Scor FAL:10-100.

Interpretarea rezultatelor

Valori scazute:

– leucemie granulocitara cronica (tipic, FAL este foarte scazuta sau absenta);

– hemoglobinurie paroxistica nocturna;

– sindroame mielodisplazice6.

Valori crescute

– boli mieloproliferative, altele decat LGC (policitemia vera si unele cazuri de metaplazie mieloida cu mielofibroza);

– LGC in remisiune (poate avea FAL normal sau chiar crescut);

– infectii;

– afectiuni inflamatorii;

– leucemie cu celule paroase1,6.

Limite si interferente

• Conditii fiziologice de stress: sarcina, efort fizic intens (cresc indicele FAL).

• Conditii patologice: infectiile asociate LGC pot creste valoarea FAL.

• Medicamente: terapia cu factori de crestere, contraceptive orale, preparatele cortizonice, litiu, (determina cresteri ale indicelui FAL).

• Interferente analitice

Scaderi : EDTA (activitatea enzimei scade rapid in timp)6.

Observatie: Pentru a determina indicele FAL, trebuie sa existe suficiente granulocite neutrofile mature in formula leucocitara3.

 

Bibliografie

1. Dan Colita. Tratat de Medicina Interna-Hematologie, partea a II-a (sub redactia Radu Paun), ed 1999, 1014-1026.

2. Lothar Thomas. Hematology. In Clinical Laboratory Diagnostics, ed 1998, 520.

3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog;

4. Marsha C.Kinney, John N.Lukens. Classification and differentiation of the acute leukemias. In Wintrobe’s Clinical Hematology, Philadelphia ed. 1999, 2211-2220.

5. Shafer J, Canadian Society of Laboratory Technologist Congress, Winnipeg, Manitoba, June 16 to 20, 1996, Workshop Manual, p 167-176.

6. Sherrie L. Perkins. Cytochemical Stains. In Wintrobe’s Clinical Hematology, Philadelphia ed. 1999, 26-27.

Toate materialele si sfaturile furnizate prin intermediul CSID.ro trebuie vazute ca simple informatii si nu ca analize si sfaturi medicale complete. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Toata informatia prezentata pe site este furnizata fara nici un fel de garantie, expresa sau sugerata. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Vezi Analize medicale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”