Listeria: când este periculoasă

Informatii generale

Listeria monocytogenes (genul Listeria) este un cocobacil Gram pozitiv, asporogen, mobil, polimorf, de dimensiuni mici. Desi sunt descrise 16 serovaruri, doar 4b, 1/2a si  1/2b sunt patogene.

Bacteria este foarte raspandita in natura, pe intregul glob, in timp ce listerioza ca boala este rara. Incidenta infectiilor umane este dificil de stabilit, majoritatea evoluand inaparent.

Rezistenta in mediul extern este foarte mare, listeriile putand persista 1-2 ani in stare uscata in sol si  circa 3 ani la temperatura camerei in laborator. In apa rezista pana la 1 an; de asemenea rezista si  se multiplica in conditii de refrigerare (2-8ºC).

Rezervorul de infectie este alcatuit in primul rand de numeroase specii animale (domestice sau salbatice) care excreta microorganismul: bovine, ovine, caprine, porcine, rozatoare, vulpi. Infectia poate aparea si  la pasari, pesti si  crustacee. De asemenea, listeriile au fost izolate din sol, noroi, ape de canal, furaje, alimente si  alte produse provenite de la animale bolnave4;5.

Transmiterea infectiei de la animale la om se realizeaza in principal pe cale digestiva, prin consumul de alimente contaminate: lapte nepasteurizat si  derivate ale acestuia, carne si  legume crude, salate din fructe de mare, produse de tip fast-food care s-au contaminat dupa procesare2.

Omul bolnav poate fi o sursa de infectie (mai ales nou-nascutii), iar femeile pot fi purtatoare de listerii in tractul genital.

Nou-nascutul se poate infecta de la mama, pe cale hematogena (intrauterina) sau in cursul travaliului. Mama si  nou-nascutul sunt contagiosi prin urina si  secretiile genitale, timp de 1-2 saptamani. Forma septicemica de listerioza poate sa apara dupa transplantul renal.

Listeria este un microorganism intracelular care paraziteaza fagocitele mononucleare, in care supravietuieste si  chiar se multiplica (parazitism facultativ intracelular, similar brucelelor si  micobacteriilor)5. In celule sintetizeaza factorul de virulenta listeriolizina O si  fosfolipaze, prin care se opune fagocitarii.

Rezistenta fata de Listeria este in principal mediata celular; acest fapt explica receptivitatea crescuta fata de infectie a persoanelor care prezinta imunodeficiente de tip celular: gravide, pacienti cu limfoame, SIDA sau imunosupresie indusa de corticoterapie.

Gravidele se infecteaza cel mai adesea in trimestrul III de sarcina, datorita scaderii imunitatii de tip celular inregistrata in aceasta perioada; infectia se poate transmite transplacentar la fat4.

Dupa ingestia alimentelor contaminate, Listeria invadeaza organismul prin celulele intestinale M care captusesc tesutul limfoid localizat din placile Peyer si  disemineaza hematogen la distanta, inclusiv la nivelul placentei. Infectia produce simptome gastrointestinale intr-un interval de 9-48 ore de la ingestie si  un sindrom pseudogripal dupa 2-6 saptamani. Gravidele pot prezenta febra, mialgii, artralgii, cefalee si  dureri lombare; in prezenta acestor simptome medicul obstetrician trebuie sa suspecteze o listerioza1.

Listerioza congenitala este o afectiune de natura septica, care nu induce malformatii; in 70-80% din cazuri sunt provocate nasteri premature, in timp ce in restul cazurilor se poate produce moartea fatului in uter. Tratamentul precoce al bolii previne infectia congenitala4.

La nou-nascut Listeria reprezinta unul din cei 3 agenti etiologici ai meningitei neo-natale1;4;5.

Diagnosticul de certitudine al infectiilor listeriene se bazeaza pe izolarea germenului in cultura, din sange, lichid amniotic si  LCR. Testul efectuat prin reactia de fixare a complementului detecteaza raspunsul serologic la Listeria monocytogenes si  poate fi util in demonstrarea unei infectii active, daca se interpreteaza in context clinic si  se monitorizeaza in dinamica1;2;3;4.

Recoltarea

Pregatire pacient – nu este necesara3.

Specimen recoltat – sange venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3. 

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; determinarea se executa imediat; daca acest  lucru nu este posibil, serul se stocheaza la 2-8ºC3.

Volum proba – minim 0.5 mL ser3.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian3.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 5 zile la 2-8ºC; timp indelungat la -20 ºC3.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – reactie de fixare a complementului (pe analizor automat)3.
 

Valori de referinta si interpretarea rezultatelor

Analizorul va furniza rezultate semicantitative sub forma de titruri, de la negativ la >1/512. Sunt semnificative clinic titruri de anticorpi ≥ 1/32.

Detectarea unei cresteri semnificative (de 4 ori) a titrului de anticorpi la examinarea a 2 probe recoltate la un interval de 2-3 saptamani sugereaza infectia curenta3.

Limite si interferente

Testul detecteaza anticorpii totali, astfel ca nu permite diferentierea intre clasele de imunoglobuline IgG si IgM.

Rezultatul trebuie intotdeauna interpretat in contextul clinic al pacientului3.