Macroamilaza

Informatii generale

Macroamilazemia descrie o conditie asociata cu o activitate persistent crescuta a amilazei serice in absenta unor simptome sau semne clinice de afectiune pancreatica. Aceasta se datoreaza prezentei unui complex format intre amilaza si o macromolecula ale carei dimensiuni mari (greutate moleculara >200 kDa) ii impiedica excretia urinara, prelungindu-i timpul de injumatatire si determinand in general cresterea amilazei serice de 6-8 ori fata de nivelul normal2;4;6.

Din punct de vedere structural, macroamilaza este un complex circulant in care amilaza normala este legata in majoritatea cazurilor de o imunoglobulina si mai rar de un polizaharid. Imunoglobulinele implicate sunt de tip IgA si IgG. Compozitia macroamilazelor este heterogena. Analiza complexului dupa disociere in mediu acid indica o proportie variabila de izoamilaze pancreatice (tip P) si salivare (tip S)6.

Clinic, este important ca macroamilazemia sa fie diferentiata de alte conditii asociate cu hiperamilazemie. Spre deosebire de pancreatita acuta, macroamilaza determina cresteri mai putin dramatice, dar mai persistente (mai multe saptamani sau luni) ale amilazei pancreatice. Aceasta este de obicei insotita de un clearance redus al enzimei. Astfel, asocierea unei hiperamilazemii cu raport clearance amilaza/clearance creatinina (amilaza urinara/amilaza serica) x (creatinina serica/creatinina urinara) x 100 – foarte scazut (<1%) si functie renala normala sugereaza prezenta unei macroamilazemii1;2;5;6.

Macroamilaza se poate produce si la pacienti cu hiperamilazemie si amilaza urinara normala precum si la persoane cu activitate normala a amilazei atat in ser cat si in urina, ceea ce indica faptul ca exista tipuri variate de macroamilazemie.

In tabelul de mai jos sunt prezentate caracteristicile diferitelor forme de hiperamilazemie:

Macroamilzemia poate fi intalnita cu o frecventa de 1.05% intr-un grup de pacienti selectionati intamplator, de 2.56% in randul persoanelor cu hiperamilazemie si de 0.98% la cei cu amilaza serica normala6. Nici un simptom clinic nu este asociat direct cu aceasta modificare paraclinica, desi multe dintre aceste cazuri au fost detectate in urma investigarii unei dureri abdominale4.

In cele mai multe cazuri este o conditie clinica benigna dobandita, intalnita la persoane aparent sanatoase, mai frecvent la barbati decat la femei. Este depistata cel mai adesea dupa decada a cincea de viata.

Macroamilazemia poate constitui un semn precoce de boala, fie ca un marker specific, fie ca o disproteinemie nespecifica in cadrul unei boli insotita de o capacitate crescuta de legare a amilazei si poate fi privita ca o tulburare generata de complexarea enzimelor cu imunoglobuline6.

Macroamilazemia a fost observata la cativa pacienti cu sindroame de malabsorbtie, hepatita sau alte boli hepatice asociate cu consumul de alcool, diabet zaharat, tumori metastatice de ovar sau ruptura unei sarcini extrauterine, abcese tubo-ovariane.

In cazul unei depistari intamplatoare a macroamilazemiei se justifica sa se cerceteze prezenta unei paraproteinemii asociata cu un mielom multiplu, limfom sau cu sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA) datorita posibilitatii legarii amilazei de proteine plasmatice mari4;5;6;7.

Identificarea definitiva a macroamilazemiei necesita demonstrarea directa a existentei moleculelor de macroamilaza prin ultracentrifugare, cromatografie, precipitarea selectiva intr-o solutie de polietilen glicol sau alte tehnici fizice6.

Recoltarea

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)3.

Specimen recoltat – sange venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare3.

Volum proba – 2 mL ser3.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 1 luna la 4°C sau la -18°C3.

Metoda

Metoda – cromatografie cu gel-filtrare (tehnica de separare a moleculelor pe baza dimensiunilor acestora)3.

Valori de referinta

Macroamilaza – negativ3.